Au fost întotdeauna şi sunt încă şi astăzi teribili specialiştii, faţă de cei ce îndrăznesc să emită ipoteze, care zdruncină valoarea operelor lor. Ce sentiment de cruţare poate avea un învăţat faţă de cel care emite o ipoteză care, dacă s-ar adeveri, ar însemna aruncarea la coş a tot ce a scris el pe baza unei ipoteze contrarii? Era cu atât mai uşor specialiştilor istorici să reducă la neant valoarea operei lui N. Densuşianu, cu cât ipoteza lui, care aducea o clătinare credinţei obşteşti că noi suntem urmaşii Romei, apărea tuturor ca un act de impietate, o micşorare a valorii titlului de nobleţe.
N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întâi limba Romanilor care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întâi limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.
I. Al. Brătescu-Voineşti (1942)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu