31 octombrie 2010

Dănuţ Liga - un individ absolut enervant

De o vreme, după ce un alt PD-L-ist era cât pe ce s-o ia pe coajă, acest Dănuţ Liga, deputat PD-L, pare că o caută cu lumânarea prin atitudinea pe care o are în emisiunile politice televizate:

Cel mai frumos mail

Curs de hermeneutică biblică

Viaţa pe Pământ... Încotro?

Efectul placebo

Efectul de piramidă

Biblia este totuşi adevărată

Dacă

Transmisiunile seminţiei stelare

Cum să devii fenomen

Toleranţa şi intolerabilul

Părinţii fondatori ai UE

Va merita acordată mai multă atenţie acestor personaje!
Parintii Fondatori Ai UE

Leacuri magice din Carpaţi

Calendar anual pentru întreţinerea bonsailor

Energia universală

29 octombrie 2010

Proiectul HAARP

Vlad Țepeș

Partea I-a:

Partea a II-a:

Sau mai bine aici:

HAARP - arma supremă (1)


Vezi mai multe din Documentare, Science & Tech pe 220.ro

Mari conspirații din istoria României


Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro

15-17 octombrie 2010 - București

Întâlnirea Regională Europeană a Comisiei Trilaterala din București, 15-17 octombrie 2010
Mugur Isărescu și Mihai Tănăsescu, membri în Comisia Trilaterală; Adrian Severin, Lucian Croitoru, Daniel Dăianu, Cătălin Predoiu, Adriean Videanu și Emil Boc - o parte dintre invitații la evenimentul desfășurat la Ateneul Român si la Cafe Athenee Palace Hilton.

Deși nu apare in imagini, Emil Boc a fost la cafea cu membrii trilateralei. Totuși, se poate vedea coloana oficială a primului ministru.

Comisia trilaterală în România

Adevarul Despre 2012 și OZN-uri?

Ghidul nesimţitului

Comportament organizaţional

Utilizare Outlook

Ghidul Twitter 2010

Gramatica română

Manual de utilizare a serviciului de efectuare operaţiuni prin canale alternative BCR

Zicala zilei

Când am văzut capra-n fântână, am ştiut că nu-i în ciurdă!

Acordul subiectului cu predicatul

Ecranele televizoarelor sunt pline de „agramaticalităţi”, vorba unui primar vestit! E absolut dezamăgitor să vezi oameni cu pretenţii care se exprimă ca unii a căror limbă maternă ar fi cu totul alta decât Limba Română. În aceste condiţii e cu atât mai util textul următor:

Persecuţie psihiatrică a opozanţilor şi disidenţilor

Limba română în societatea informaţională

Beţi apă pe stomacul gol

Civilizaţia occidentului medieval

Geopolitica

Ce trebuie să ştie fiecare femeie...

25 octombrie 2010

Descoperirea din Bucegi

Viitor cu cap de mort

Muntele mărturisirilor

Reeducarea de la Aiud

Paraşutaţi în România vândută

Mărturii, mărturii...

18 octombrie 2010

Dor de România

Un text de alin Fumurescu
Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată până şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu „gipane” supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stâlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sunt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decât, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adâncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merita visat! Oamenii au uitat să (şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din câte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.
Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care „se descurcă” e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai până la jumătate. Hai, maximum până la trei-sferturi, după care „e bine şi aşa”, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvântul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adânci, bărbaţii - aţâţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sunt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rând) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mâinile unor demolatori nu doar fără cultură,ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată,braconată, furată, retezată la pământ, lăsată să se irosească sub scaieţi.
Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se transează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.
Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo până colo, punându-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.
Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decât „dincolo” la preţuri mai mari decât „dincolo”, la salarii mai mici decât „dincolo”.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mâinilor lui? Ori pasiunea meştesugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cât mai mare şi cât mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că „nu e drept”. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Când e de luat, să ia singur, dar când e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după
cum e şi familia. Copiii rămin de izbelişte, devoraţi de oboseală, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.
Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sunt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine suntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gând să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decât interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferând inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferând să se lase conduşi. Direct în stâlp sau în şant. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cât de cât normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat
sunt câteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gândire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţânează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sunt majoritare şi probabil că e adevarat. Dar nemaiputând comunica între ele, neputându-se uni şi acţiona în front comun, sunt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrând să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuând mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de initiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.
Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizând că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant roman, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.
... împotriva prostiei zeii înşişi luptă în zadar ..

11 octombrie 2010

Vaccinuri

Raport electoral 2010 - Iaşi

Cum a fost asasinat Eminescu

De la Atlantida la calendarul Geto-Dacic

Aspecte psiho-sociale ale infecţiei cu HIV

Secretele Atlantidei

Tăbliţele de la Sinaia