29 ianuarie 2010

Matrix este o realitate

Pentru a înţelege marea noastră nouă descoperire, trebuie să începem cu puţin. Cei mai mulţi dintre noi iau existenţa lumii fizice ca atare. Totuşi, ceea ce noi ştim despre materia fizică nu s-a schimbat prea mult în ultimii 100 de ani. În ciuda unui număr imens de nepotriviri care au fost dovedite, persoanele obişnuite probabil că încă vă vor spune că materia este făcută din molecule, care, la rândul lor, sunt alcătuite din atomi, care sunt alcătuiţi din micuţe particule ce se învârtesc un jurul unui nucleu, la fel ca un sistem planetar în miniatură, umplut cu 99,999% spaţiu gol. Acesta este cunoscut sub numele de modelul atomic Rutherford, în ştiinţa fizicii cuantice şi, după cum spunea dr. Milo Wolff, în explorarea fizicii unui univers necunoscut.
Indiferent ce s-a stabilit în legatură cu electronii călători în jurul nucleului, la fel ca şi planetele, a fost o adevărată greşeală! Dacă aţi învăţat o asemenea idee, îndepărtaţi-vă de ea imediat: toate experimentele făcute pentru a dovedi o structură centrală a electronului au fost negative. (Wolff, 1990)

Foamea în Haiti

Citat din articolul Chaotic scramble as UN peacekeepers fire pepper spray on thousands of hungry Haitians waiting for food
Mii de haitieni flămânzi răspândiţi pe străzi biruind sârma ghimpată şi un micuţ contingent de căşti albastre aparţinând luptătorilor pentru pace ai ONU care distribuie alimentele.
Scena haotică a avut loc în afara palatului prezidenţial din Port-au-Prince, unde agenţiile de ajutorare s-au luptat pentru a controla o masă puternică de 4000 de haitieni disperaţi, la două săptămâni după devastatorul cutremur.
Forţele de securitate au împrăştiat gaze cu piper în efortul de a potoli miile de bărbaţi, femei şi copii ce se înghesuiau pentru a obţine alimente.
UN peacekeepers struggle to control the thousands of desperately hungry Haitians outside the wrecked presidential palace in Port-au-Prince
Înghesuiala: forţele de pace ale ONU se luptă pentru a controla miile de haitieni înfometaţi şi disperaţi aflaţi în exteriorul palatului prezidenţial din Port-au-Prince.

Pe măsură ce soldaţii copleşiţi s-au retras, oamenii s-au înghesuit pentru a apuca sacii de boabe de fasole pinto (năut) şi de orez, saci ce poarta inscripţionat steagul Statelor Unite.
O femeie însărcinată ce vomită, încă arătând prin gesturi că îi este foame, este cărată de trupele ONU după ce s-a prăbuşit în mulţimea de corpuri.
Soldaţii au făcut tot posibilul pentru a se pregăti să facă faţă acestei încercări. Ei au întins sârmă ghimpată pentru a separa strada de zona în care se află oraşul de corturi.
Apoi au impus oamenilor să se alinieze pe patru cozi, la o distanţă de 20 de yarzi (cca. 18 m) de locul în care erau împărţite alimentele.
Haitians push forward despite security forces firing warning shots and pepper spray into the air
Mâinile sus: Haitineii forţează, în ciuda faptului că forţele de securitate trag focuri de avertizare.

One peacekeeper (far right) can be seen using pepper spray to try and keep crowds under control
Încercare zadarnică: Un soldat (în dreapta) poate fi văzut folosind spray cu piper, în încercarea de a ţine mulţimea sub control.

Două camioane au fost parcate între mulţime şi alimente, în timp ce o maşină blindată ONU păzeşte, parcată alături. Dar chiar şi luptătorii înarmaţi cu bastoane şi scuturi nu au putut face faţă mulţimii agitate. De fiecare dată când un soldat trage un foc de avertizare, mulţimea se retrage pentru un moment, apoi se îmbulzeşte din nou, strigând.
Acest episod s-a desfăşurat la două zile după ce au avut loc scene similare în zona Point Rouge, când militarii brazilieni pentru pace ai ONU au fost fortaţi să tragă focuri de avertizare şi să folosească spray-uri cu piper pentru a risipi mulţimea nedisciplinată. Din cauza forţelor militare insuficiente pentru a asigura securitatea în zona distribuirii alimentelor, populaţia a încercat să prade, punând în pericol vieţile soldaţilor şi ale membrilor World Food Program, scrie într-un raport brazilian al ONU.
A young man's eyes light up as he sees dozens of sacks of rice and pinto beans
Mulţimea în creştere: Ochii unui tânăr s-au luminat când a văzut zecile de saci de orez şi de năut

Thousands of people were left without food after the chaotic scramble
Retragerea: Miile de oameni lăsaţi fără hrană după lupta haotică

Având mii de haitieni rămaşi fără hrană în urma busculadei, preşedintele Rene Preval a făcut apel pentru a se aduna mai multe corturi pentru cei rămaşi fără casă. În jurul pieţei Champs de Mars, haitienii trăiesc sub cerul liber, mulţi fără nimic altceva decât o bucată de plastic pentru a-i proteja de soare şi ploaie.
Trăim precum câinii”, a afirmat Espiegle Amilcar, de 34 de ani. „Dormim, mâncăm şi ne facem necesităţile în acelaşi loc.”
Agenţia globală ce aprovizionează cu corturi a afirmat că deja a trimis 10.000 de corturi în Haiti şi vor mai sosi cel putin 30.000.
Children hold up placards demanding help in Leogane, one of the towns worst hit by the earthquake
Plecând fără alimente: Copii susţinând pancarte prin care cer ajutor, în Leogane, unul dintre oraşele cele mai devastate de cutremur.

Dar Organizaţia Internaţională pentru Migraţii a afirmat: „Este puţin probabil ca proviziile alimentare să ajungă nevoilor.” Între timp, pe măsură ce sistemul de telefonie mobilă din Haiti a început să funcţioneze din nou, s-au primit mii de apeluri vocale şi mesaje de la oamenii prinşi între ruine. Supravieţuitoarea Rene Emile, de 32 de ani a plâns când a citit textul primit de la soţul său Peter, care era la un curs în capitală în momentul, în care clădirea s-a prăbuşit. El a scris: „Trimite ajutoare, încă trăim. Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te păzească. Faţa Lui străluceşte deasupra ta. Te iubesc.” Doamna Emile a afirmat către The Sun: „Este tot ce mi-a rămas de la soţul meu. Câteva cuvinte primite pe telefon. Este tot ceea ce am  şi a sosit prea târziu.

28 ianuarie 2010

Petiţie împotriva folosirii produsului cancerigen initium

Petitie impotriva folosirii produsului cancerigen initium

15/01/2010
destinatar: Guvernul Romaniei

Experimentul „Codex Alimentarius” începe cu Romania. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a fost obligat să înceapă implementarea „Codexului”, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei). „Codex Alimentarius” este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic, etc. Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca. două miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.

Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substantelor chimice impuse de „Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germana BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodata ea micşorează şi durata în care se obţine recolta”. După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania, Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetatorilor care combat „Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţa, care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne. (sursa: Agentia de Investigatii Media)


Autor: informatie confidentiala
Semneaza petitia
Vezi semnăturile pentru: Petiţie împotriva folosirii produsului cancerigen initium

27 ianuarie 2010

OMS, acuzată de CE că a declarat pandemia de gripă porcină la presiunile companiilor farmaceutice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a fost acuzată marţi, de Consiliul Europei, că ar fi declarat starea de pandemie de gripă porcină (A/H1N1) la presiunea companiilor farmaceutice. Reprezentanţii OMS au fost chemaţi la audieri de către CE, după ce unii dintre parlamentarii europeni, aleşi în ianuarie, au declarat că este o falsă pandemie şi au cerut o anchetă, transmite AFP.
Organizaţia a negat acuzaţiile formulate de Dr. Wolfgang Wodarg, un epidemiolog care a spus că OMS a exagerat ameninţările reprezentate de gripă, descriind-o ca o "pandemie" sub presiunea companiilor farmaceutice.

„Copiii noştri au fost vaccinaţi fără a fi necesar, OMS a făcut o eroare gravă şi nu merită încrederea noastră”, a spus Wodarg.

„Companiile farmaceutice abia aşteptau pandemia”
„Companiile farmaceutice abia aşteptau acest anunţ atunci când boala era relativ severă”, a declarat acesta argumentând că producătorii de vaccinuri aşteptau cu sufletul la gură „reţetele suculente”.
El a acuzat laboratoarele de „folosirea unor substanţe cu efect malefic, care prezintă un potenţial risc pentru persoanele care s-au vaccinat. „Nu excludem posibilitatea dezvoltării în viitor a unor forme de cancer”, a sugerat doctorul german.

OMS se apără: nu am fost influenţaţi de companiile farmaceutice
Keiji Fukuda, consilier special în privinţa problemelor legate de pandemii, din partea OMS, a spus că organizaţia pe care o reprezintă "nu a fost influenţată de companiile farmaceutice". El a amintit că experţii consultaţi "trebuie să să semneze o declaraţie pe propria răsoundere cu privire la interesele lor private". Criticat pentru lipsa transparenţei, numărul doi al OMS a argumentat, fără a convinge însă, că unele date nu au fost în concordanţă cu cele publicate prin lege.

Controversa a continuat ajungând chiar la definirea termenului pandemie
Wodarg a legat în principal, denumirea de rata mortalităţilor, în timp ce Fukuda a spus că starea de pandemie intervine atunci când „virusul se răspândeşte în întreaga lume”. „Nu putem şti imediat câte victime vor fi şi vor mai trece cel puţin doi ani până când vom face o estimare exactă”, a adăugat reprezentantul OMS.

Pandemia, declarată în iunie 2009
În iunie 2009, un comitet de experţi din opt ţări a declarat în unanimitate că au fost întrunite criteriile pentru declararea stării de pandemie, s-a apărat reprezentantul OMS.
Dr. Luc Hessel, din partea producătorilor europeni de vaccinuri, a declarat că „aproximativ 38 de milioane de oameni au fost vaccinaţi în Europa, iar problemele cauzate de acestea au fost moderate spre scăzute”.
Comitetul European al Sănătăţii a cerut reprezentantului guvernului britanic, Paul Flynn, să întocmească un raport în această problemă şi să-l prezinte în faţa Consiliului Europei, care va adopta apoi o recomandare.
Pandemia de gripă porcină H1N1 a ucis cel puţin 14.142 persoane în întreaga lume de la apariţia ei, în martie, pe continentul american, potrivit celui mai nou raport al OMS.

Articol pereluat de pe Antena 3
Este sugestiv unul din comentariile la acest articol:
minciuna asta cu AH1N1 o sa iasa la suprafata de curand sa-i vedem mutra acra a lui Cercel atunci, iar pana atunci ai recomand d-lui Cercel ca vaccinurile ramase in stoc sa si le faca d-lui in creier 

Ubuntu Karmic Koala: 10 sarcini după instalare


După mai bine de şase luni, am reluat legătura cu Linux. Mai bine spus cu Ubuntu Linux, în sensul că pe noul HP Pavilion DV 7, alături de Windows 7 Home Edition (preinstalat), am instalat Karmic Koala, versiunea curentă (9.1) a lui Ubuntu, pe 64 biţi. După instalare, căutând informaţii, am găsit şi aplicat următoarele lucruri.
Aşadar, în ordine:
  • Reducerea duratei de boot-are
Chiar dacă 9.1 are un timp mai scurt de boot-are decât predecesorii, se poate face mai mult: se poate folosi pachetul de boot Ubuntu (Ubuntu boot package). Pentru instalarea acestui pachet, se vor urma paşii:
  1. În terminal se va rula comanda:
  2. sudo add-apt-repository ppa:ubuntu-boot/ppa
  3.  Actualizarea listei surselor se va face aplicând comanda:
  4. sudo apt-get update
  5.  Instalarea pachetului prin comanda:
  6. sudo sudo apt-get dist-upgrade

    • Fixare probleme Firefox
    Firefox 3.5 în Karmic Koala este leneş. Pentru a scăpa de aceste probleme, este recomandată trecerea la Swiftfox, varianta optimizată pentru linux a lui Mozilla Firefox, aflată acum deja la versiunea 3.6. Pentru instalarea acestuia, se vor parcurge paşii (comenzi terminal):
    1. Adăugarea Ubuntu Mozilla Daily PPA
    2. sudo sh -c "echo 'deb http://ppa.launchpad.net/ubuntu-mozilla-daily/ppa/ubuntu karmic main' >> /etc/apt/sources.list"
    3. Adăugarea GPG key
    4. sudo apt-key adv --keyserver keyserver.ubuntu.com --recv-keys 247510BE
    5. Instalare Firefox 3.6 (Swiftfox)
    6. sudo apt-get update && sudo apt-get install firefox-3.6
    7. Acum trebuie rezolvate elementele de compatibilitate. Pentru asta, se deschide Firefox şi se tastează în bara de adrese about:config. Click dreapta în orice loc pe ecran şi din meniul contextual se alege  New > Boolean şi se numeşte acesta Boolean extensions.checkCompatibility. Se apasă OK.
    8. Se face setarea lui pe valoarea false şi se apasă OK încă o dată. Din nou click dreapta pe ecran, din nou se alege New > Boolean şi din nou i se schimbă numele în extensions.checkUpdateSecurity. Se fixează valoarea acestuia pe false.
    9. Notă: în cazul meu, respectând paşii de mai sus am obţinut instalarea browser-ului Namoroka şi nu Swiftfox. Încă n-am înţeles de ce!

    26 ianuarie 2010

    O nouă probă de manipulare...


    Conform acestei pagini:
    În noiembrie 2007, Grupul interguvernamental privind schimbările climatice al ONU (IPCC) a finalizat cel de-al patrulea Raport de evaluare (AR4) care însumează şase ani de cercetare şi analiză ştiinţifică riguroasă a modului de schimbare a climatului.

    Cu siguranţă, acest raport de referinţă nu va avea ultimul cuvânt în dezbaterea pe tema schimbărilor climatice, dar demonstrează, fără nicio îndoială, faptul că emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană sunt cauza încălzirii globale care ar putea avea un efect devastator asupra oamenilor, economiilor şi mediului.

    În 2007, IPCC împreună cu fostul vicepreşedinte al SUA Al Gore au primit Premiul Nobel pentru Pace, unul dintre cele mai prestigioase distincţii din lume, ca semn al recunoaşterii eforturilor lor pentru extinderea cunoştinţelor noastre despre schimbările climatice determinate de oameni şi pentru iniţierea de acţiuni de combatere a acestora. Premiul pentru Pace subliniază dimensiunea la care schimbările climatice sunt recunoscute ca o ameninţare pentru securitatea globală.

    Al Gore este câştigătorul unui Oscar pentru documentarul său revoluţionar „An Inconvenient Truth”. Filmul a transmis milioanelor de persoane din lume pericolele schimbărilor climatice. Iată-l:



    25 ianuarie 2010

    Cutremur sau armă seismică?


    Oamenii au fost totdeauna atraşi de ideea de conspiraţie. Deşi existenţa armelor seismice n-a fost confirmată niciodată, o mare parte din comunitatea ştiinţifică spunând că omul nici măcar nu poate spera încă la influenţarea mecanismelor interne ale planetei, totuşi în lume circulă deja foarte multe zvonuri cu privire la asemenea arme.
    Primul om care şi-a suflecat mânecile în încercarea de a influenţa mişcările scoarţei terestre a fost nimeni altul decat Nikola Tesla. El credea că materia, în orice stare s-ar afla, are o frecvenţă de rezonanţă, cel mai bun exemplu fiind un pahar de şampanie spart de un cântăreţ de operă. Un mecanism foarte mic a fost pus la punct de Tesla în 1897, acesta începând să creeze probleme în cartierul său din New York. Tesla a plecat prin oraş cu micul aparat în buzunar, în căutarea unui bloc în construcţie. A şi găsit un şantier potrivit, cu un bloc din care fusese amplasată doar structuca metalică. A prins aparatul pe un stâlp de suport, a făcut modificările necesare şi întregul edificiu a început să tremure în doar câteva minute. Muncitorii au coborat speriaţi că a început un cutremur. Tesla a marturisit mai târziu că ar fi putut dărâma şi Brooklyn Bridge, în doar o oră. 30 de ani mai târziu, Tesla a propus un concept de tele-geodinamică, el dorind să creeze mici cutremure pentru a detensiona zonele cu potenţial seismic. Nimeni n-a fost interesat de propunerea sa, ideea rămânând la nivel pur teoretic. Dar...

    Ruşii au preluat ideea
    Experimentarea tehnologiei şi/sau conceptului a fost preluată de către sovietici în timpul Războiului Rece.
    Deşi neconfirmate vreodată, programele Mercur şi Vulcan, s-au ocupat cu destabilizarea plăcilor tectonice prin explozii nucleare controlate. În 1977, ruşii ar fi plasat bombe nucleare, de marimea TSAR (cea mai mare bombă nucleară detonată vreodată pe Pământ), în anumite puncte cheie, în şanţuri subacvatice de lângă Filipine. Intenţia lor era să elibereze tensiunile acumulate în mai multe zone ale plăcii tectonice din Pacificul de Sud, cu excepţia Filipinelor. Dacă era nevoie, detonau bombele, fapt ce ar fi provocat un cutremur gigantic şi implicit un tsunami care ar fi măturat întreaga coastă de vest a Statelor Unite. Nici americanii nu au stat degeaba şi chiar dacă Războiul Rece s-a încheiat, există şi în acest moment un experiment care ridică foarte multe semne de întrebare, numit HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program).

    21 ianuarie 2010

    Cement Evaluating Logging Handbook

    Iată o carte utilă (unora, cel puţin : ) ):
    Cement Evaluating Logging Handbook de Didier Rouillac

    14 ianuarie 2010

    Copaci pe Marte?

    Iată pâlcuri de conifere ce par să crească pe Marte, aşa numita Planetă Roşie. Imaginea a fost luata de pe orbita planetei de către HiRISE, cea mai performantă cameră trimisă vreodată în spaţiu.
    Dar cercetătorii de la NASA au explicat că fenomenul surprins la câteva sute de kilometri de Polul Nord al planetei este cauzat de gheaţa care se evaporă şi eliberează nisipul. Cam asta ne spune The Sun.
    Specialiştii mai spun că formele care se văd sunt dune de nisip acoperite de un strat de dioxid de carbon îngheţat, numit şi gheaţă uscată, iar „copacii” sunt de fapt urmele unor alunecări de teren provocate de dezghetul care are loc primăvara.

    Dar dacă nu e aşa? Iată şi alte imagini:




    Privat dar public!

    Asociaţia Română de Standardizare - cea blagoslovită de Guvern să diriguiască un patrimoniu constituit în zeci şi zeci de ani - şi-a arogat însă şi drepturi ce vin în contradicţie cu legislaţia europeană care nu îngrădeşte în nici un fel circulaţia ideilor tehnice, a normelor tehnologice condensate în standarde. În plus, ceea ce era până în 1989 cu regim de obligativitate - STAS-ul - are acum doar caracter de recomandare.

    În timp ce instituţiile evoluează în spaţiul Uniunii Europene, la noi ASRO îşi blindează patrimoniul obţinut gratuit cu tot felul de hotărâri interne menite să-i întărească poziţia de monopol. De pildă, Consiliul Director al Asociaţiei emite o hotărâre privind drepturile de autor asupra standardelor bazându-se pe Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice. Dintr-un foc, prin analogii forţate, ASRO pretinde că standardul se supune legislaţiei dreptului de autor într-o veritabilă „Simfonie a STAS-ului”.

    Declarată de interes naţional, ASRO, entitate privată, dirijează o activitate în numele statului, neavând însă nici o obligaţie să dea socoteală vreunei instituţii a statului. Din vânzarea standardelor şi activităţi conexe are venituri consistente, evident în afara oricărui control, asociaţia devenind o mină de aur pentru cei din conducerea ei. Vânzarea standardelor aduce grosul prosperităţii ASRO, deşi cu aceste standarde au fost „împroprietăriţi” de Guvernul Ciorbea fără nici o plată la stat.

    Uzufructul acestui patrimoniu tehnic este din acest punct de vedere total imoral şi fără un beneficiu concret pentru bugetul central. Cehii şi-au dat seama după privatizarea standardizării de eroare comisă şi activitatea a fost recent trecută din nou la stat. Iată o idee care considerăm că merită preluată şi ar fi în România de interes public.

    Libertatea deciziei asupra propriei vieţi?

    Ziarele şi televiziunile ne comunică:
    Ministerul Sănătăţii (MS) a trimis direcţiilor judeţene de sănătate publică o adresă prin care solicită tuturor medicilor să se vaccineze împotriva gripei noi. În caz contrar, li se va interzice să consulte bolnavii. Potrivit aceluiaşi document, toţi medicii de familie au obligaţia să vaccineze împotriva gripei pandemice, „această activitate reprezentând o acţiune prioritară în această perioadă”. „Nu mai dorim să primim reclamaţii din partea pacienţilor că medicii de familie nu au vaccin sau nu vor să vaccineze împotriva gripei A/H1N1”.
    Î acelaşi timp, mai există încă voci ca şi cea a Prof. Dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor, care spune că aceasta este o „măsură isterică”, pe fondul isteriei generale legate de vaccinarea contra A/H1N1.

    În opinia prof. Astărăstoaie, atât timp cât vaccinul nu e obligatoriu, fiecare cetăţean are dreptul să decidă, inclusiv medicul are acest drept. Cu atât mai mult cu cât în contractul colectiv de muncă nu este stipulată această obligaţie, iar vaccinul nu e obligatoriu. Se poate invoca faptul că vaccinarea în cazul medicilor e necesară pentru stoparea transmiterii virusului. Dar pentru aceasta ar trebui ca 80% din populaţie să se vaccineze, ceea ce nu este posibil.
    Şi, de asemenea, la rândul lui medicul are dreptul să decidă să se „imunizeze” sau nu.

    Actiuni energo-informaţionale 2007

    Denumirea completă:
    SPAŢIUL SUD-EST EUROPEAN ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII
    Sesiunea de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională
    Strategii XXI
    - 12-13 APRILIE 2007, BUCUREŞTI –

    ACŢIUNI ENERGO-INFORMAŢIONALE


    Problema libertăţii în era contemporană

    O trecere fugară prin diferitele idei despre libertate. Prelegerea cu titlul Problema libertăţii în lumea contemporană, susţinută de dr. Antonio Sandu în cadrul catedrei de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii Mihail Kogălniceanu, Iaşi.
    Personal m-aş fi aşteptat la un document mai „consistent” pe tema libertăţii având în vedere contextul...


    Vaccinul împotriva
    „gripei porcine” =

    ATENTAT LA VIAŢA UMANĂ!!!

    Cât de gravă este gripa porcină?

    Simptomele de gripă porcină sunt cel mult moderate. Boala este cu mult mai blândă decât s-a aşteptat, notează ziarul britanic „The Times”, ceea ce face ca ea să nu se manifeste mai drastic decât o răceală severă şi, deci, ca necesitatea vaccinării să fie pusă sub semnul întrebării. Nu este recomandată vaccinarea celor care suferă de boli ale plămânilor, inimii sau rinichilor sau a celor cu sisteme imune slăbite, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub cinci ani. În România se preconizează să fie vaccinate tocmai aceste ultime două categorii.
    În Marea Britanie, ţara din Europa cea mai afectată de boală, se înregistrează o mortalitate de 0,03%, cu mult mai scăzută decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită, deci nu se justifică vaccinarea în masă a populaţiei.
    Vaccinul ar putea avea efecte secundare grave, care ar duce în cazuri extreme până la moarte. În acest context, vaccinarea în masă se dovedeşte un pariu pe care ameninţarea virusului, aşa cum se prezintă ea în momentul de faţă, nu îl justifică, conchide “The Times”.

    Vaccinul împotriva gripei porcine – ineficient şi periculos!

    a) Vaccinul provoacă cancer (oncogeneză):

    - studii recente au demonstrat că injectarea de material genetic străin direct în sânge conduce la mutaţii genetice şi oncogeneză în organismul care primeşte acel material;


    b) Substanţe toxice prezenţi în vaccinul Cantgrip:

    - tiomersal, un conservant letal, mai toxic decât mercurul însuşi. Această substanţă poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj.
    - vaccinul împotriva gripei porcine conţine de aprox. 25000 ori mai mult mercur faţă de cantitatea considerată nedăunătoare!!!

    - În vaccinul produs de Institutul Cantacuzino găsim şi aldehida formică care are:
    1. Risc cancerigen: în 2004 Agenţia internaţională pentru cercetarea cancerului (IARC) al WHO( World Health Organization), a catalogat aldehida formică ca fiind una din substanţele cancerigene pentru om (CMR). Aceste substanţe din categoria CMR sunt considerate a fi periculoase, cu un mare risc cancerigen şi mutagen(crează mutaţii genetice) pentru om. Institutul de evaluare a substanţelor de risc din Berlin (bfR), consideră de asemenea aldehida formică ca fiind o substanţă cu risc cancerigen foarte mare. La animale(şobolani) aceste substanţe au provocat tumori canceroase.(BfR: Formaldehyd - Gefährlicher als bisher angenommen?, Stellungnahme vom 29. November 2004)
    2. Toxicitate crescută: aldehida formică provoacă alergii, iritaţii ale pielii, ochilor, căilor respiratorii superioare iar în concentraţii mai mari(30 ml/m3) este toxică putând provoca moartea prin edem pulmonar acut. [http://www.bfr.bund.de/cm/232/formaldehyd_die_geschichte_einer_chemikalie.pdf Formaldehyd - Die Geschichte einer Chemikalie in Tierexperimenten, Studien beim Menschen und Risikobewertungen, von Lutz Edler DKFZ - Deutsches Krebsforschungszentrum, Heidelberg]. www.bfr.bund.de. Abgerufenam 6. Juni 2009.

    c) Numeroase studii arată ca vaccinurile anti-gripale protejeaza puţin sau deloc şi nu există motive să credem că vaccinul împotriva gripei porcine va fi diferit.
    Întrebări… fără răspuns!

    În condiţiile în care există experienţă clinica limitată cu privire la utilizarea Cantgrip la adulţi şi vârstnici şi nu există date disponibile cu privire la utilizarea la copii, adolescenţi şi gravide ne întrebăm:

    • De ce sunt copiii şi femeile însărcinate cei dintâi care trebuie să primească un vaccin experimental?
    • Ce răspuns va da statul pentru cazurile în care copiii şi femeile însărcinate vor fi lezate?
    • De ce se impune vaccinarea obligatorie, când riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării, enorme?

    Informaţia completă şi sursele de informare le puteti găsi la adresa: http://www.provitacraiova.ro/docs/despre-vaccinul-AH1N1.doc

    13 ianuarie 2010

    Noi nu suntem urmaşii Romei

    Au fost întotdeauna şi sunt încă şi astăzi teribili specialiştii, faţă de cei ce îndrăznesc să emită ipoteze, care zdruncină valoarea operelor lor. Ce sentiment de cruţare poate avea un învăţat faţă de cel care emite o ipoteză care, dacă s-ar adeveri, ar însemna aruncarea la coş a tot ce a scris el pe baza unei ipoteze contrarii? Era cu atât mai uşor specialiştilor istorici să reducă la neant valoarea operei lui N. Densuşianu, cu cât ipoteza lui, care aducea o clătinare credinţei obşteşti că noi suntem urmaşii Romei, apărea tuturor ca un act de impietate, o micşorare a valorii titlului de nobleţe.
    N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întâi limba Romanilor care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întâi limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.

     I. Al. Brătescu-Voineşti (1942)

    Învaţă de la toate

    Învaţă de la apă, să ai statornic drum,
    Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum,
    Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi,
    Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi,
    Învaţă de la soare, cum trebuie să spui,
    Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui,
    Învaţă de la vântul, ce-adie pe poteci,
    Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
    Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
    Cum poţi să treci prin viaţă,
    Cum poţi frumos să mori.
    Învaţă de la vierme, cum nimeni nu-i uitat,
    Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
    Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
    Învaţă de la apă, să nu dai înapoi.
    Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea,
    Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea,
    Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
    Învaţă de la soare, că-n cer sunt numai oşti.
    Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi,
    Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi.
    Învaţă de la vultur, când umerii ţi-s grei,
    Şi du-te la furnică, să vezi povara ei,
    Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
    Învaţă de la mamă, să ai blândeţea sa,
    Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
    Învaţă de la toate că totu-i trecător.
    Ia seama-ntotdeauna, prin lumea-n care treci
    Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!
    -Traducere din lirica norvegiana

    Protocoalele de la Toronto

    Cine ar putea spune? Oricare ar fi adevărul, conform anumitor informaţii pe care le-am obţinut, provenind din Franţa, dar mai ales revăzând evenimentele petrecute de-a lungul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, s-ar părea că scenariul descris în acest „document” ne permite să înţelegem mai bine o situaţie care, până în prezent, multora li se părea mai mult decât imposibil de înţeles.
    În volumul de faţă vă prezentăm documentul integral, însoţit de o analiză a noilor condiţii economice actuale care, în sine, par să-i confirme cu prisosinţă autenticitatea. Sfârşitul lunii iunie 1967: la Montreal se deschide Expo ’67; la Ottawa au loc ultimele pregătiri ale „Centenarului Confederaţiei”. În Statele Unite se dec1anşează contestarea Războiului din Vietnam şi, prin toată ţara, se desfăşoară mişcarea „Flower
    Power”. Ne aflăm în preajma evenimentelor din mai 1968, din Franţa, a exploziei naţionaliste de la Quebec, a festivalului de la Woodstock în Statele Unite... Dar, în acelaşi timp, acest sfârşit al lunii iunie 1967, marchează ultimele preparative pentru punerea la punct a „planului căderii Naţiunilor”, de către înaltele instanţe ale francmasoneriei anglo-saxone din Toronto.
    Această reuniune secretă, de o înaltă confidenţialitate, este organizată de către „6.6.6.” , cum se autointitulează următorii:
    • cei care dirijează cele mai mari 6 bănci mondiale, (în legătură cu acest subiect, vă recomandăm remarcabila lucrare ,,6.6.6. I’Antihrist”, de Marc Dem, Editions du Rocher (Âge du Verseau)
    • cele mai mari 6 consorţii energetice de pe planetă, dintre care face parte şi petrolul,
    • cele 6 mari consorţii agro-alimentare, dintre care face parte şi controlul principalelor rute alimentare ale lumii.
    Aceşti „6.6.6.” fiind cei mai înalţi responsabili ai finanţelor internaţionale vor defini, în cadrul reuniunii lor, o strategie comună în vederea supremaţiei absolute:
    • asupra comerţului mondial,
    • asupra posesiunii armei energetice, poartă deschisă spre secolul XXI, precum şi - asupra
    • controlului internaţional al economiei agro-alimentare, care cuprinde de asemenea, pentru ei, consorţiile farmaceutice ce acoperă, la rândul lor, piaţa mondială a vitaminelor şi a vaccinurilor.
    „Planul” lor se rezumă la trei orientări majore pentru anii 1970-1980:
    • economia,
    • politica,
    • socialul.
    Dacă reuşeşte, Planul trebuie să ducă în mod iremediabil la acapararea puterii mondiale, prin instalarea „Noii Ordini Mondiale”, aceeaşi pe care preşedintele George Bush avea s-o promoveze cu atâta tam-tam la începutul anilor 1990.
    SERGE MONASTE
    Ziarist la Enquete
    martie 1995
    (Notă: ziaristul canadian Serge Monaste a murit în circumstanţe suspecte.)

    12 ianuarie 2010

    „Inuaki, reptilianul din mine”

    Teoria existenţei fiinţelor umano-reptiliene este tot mai des întâlnită. Deocamdată, merită doar culese informaţii.


    11 ianuarie 2010

    Clienţi Windows pentru editarea blogului

    Cei ce au un blog ar trebui să ştie că editorul Rich Text Editor al lui Wordpress nu e cea rapidă şi uşoară metodă de a-ţi publica articolele pe blog. Cel mai important lucru este automatizarea şi rapiditatea cu care poţi lucra. Alegerea unui client de editor de blog este un aspect deosebit de important. Să uităm de editorul standard din Wordpress şi să folosim ceva un pic mai rapid şi mai uşor controlabil.
    În continuare sunt prezentate câteva editoare gratuite, dar şi extensii Firefox care permit scrierea de articole mai uşor.
    Sub Windows XP Blogdesk pare a fi soluţia perfectă, dar sub Vista şi Windows 7 pare să nu lucreze foarte bine.

    Deci, care ar fi editoarele desktop pentru blog? De ce-ar trebui folosit unul din ele?
    Editoarele desktop pentru blog reprezintă software independent WYSIWYG cu care ne putem conecta la blog şi ceea ce e esenţial, este un editor text/code foarte simplu, creat special pentru automatizarea editării unui blog. Deci, se poate formata şi scrie text, adăuga imagini, efecte şi dacă doriţi editarea manuală a codului sau verificarea modului în care va arăta articolul la care lucraţi, pur şi simplu comutaţi pe previzualizare! Şi mai ales, nu e nevoie de conexiune internet pentru scrierea articolelor decât la momentul publicării. Articolele sunt în siguranţă în editorul de blog, accesibile oricând! Iată o listă cu beneficiile unui editor desktop de blog:
    1. Scrierea articolelor offline – Când nu ai conexiune internet permanent, nu e o problemă! Scrii articolul în editorul de blog şi-l poţi publica imediat ce ai conexiune internet. Nu mai trebuie să execuţi copy/paste, iar imaginile vor fi încărcate automat.
    2. Verificare ortografică (Spell Checking) – Funcţie utilă mai ales pentru cei ce redactează în limba engleză.
    3. Bloguri multiple – Dacă scrii pentru blogul propriu şi dacă eşti oaspete pe blogul altcuiva, e util să poţi publica pe unul şi apoi să poţi comuta pe celălalt blog. Cu clientul de blog poţi schimba blogul pentru a publica din câteva click-uri de mouse.
    4. Editare rapidă şi uşoară – Comutarea din mod editare în mod editare HTML (cod) pentru modificare de cod sau fixarea erorilor.
    5. Automatizarea încărcării imaginilor – Uzual, clienţii de blog sunt conectaţi direct la blogul tău şi când se apasă butonul de publicare, toate imaginile sunt încărcate automat de pe calculatorul local pe server. Dacă nu ai foarte multe imagini, e perfect.
    6. Administrare uşoară a articolelor – Navigare rapidă printre articole aflate în diferite stadii: schiţe, publicate. Editarea lor şi salvarea în Wordpress era un proces lent.
    7. Blocarea browser-ului – Uneori, browser-ul se blochează şi tu ai pierdut munca nesalvată. Cu clientul de blog asta nu se va întâmpla. De obicei, clienţii autosalvează la fiecare 3-4 minute, prevenind pierderile.
    8. Facilităţi integrate – Mulţi clienţi suportă Flickr, Delicious, Youtube pentru automatizarea legăturilor la imagini, adăugarea de video şi multe alte facilităţi.

    Templele de la Es Wadi-Sebua

    Es Wadi-Sebua, sau Valley of the Lions - Valea Leilor - (arabă: واديالسبوع), este locul a două noi temple egiptene din Nubia inferioară, de la marginea lacului Nasser, inclusiv un impresionant mare templu al lui Ramses al II-lea. Primul templu a fost construit de Amenhotep al III-lea şi, ulterior restaurat de Ramses al II-lea. Într-o primă fază, acest templu „consta dintr-un sanctuar tăiat în piatră (de aproximativ 3 m de 2 m), având în faţă un stâlp construit din cărămidă, o sală de judecată şi un hol, parţial pictate cu picturile murale.” Templul a fost, probabil, dedicat uneia din formele nubiene locale ale lui Horus, dar reprezentările sale au fost modificate pentru Amun la un moment ulterior. În perioada Amarna, imaginile lui Amun au fost atacate şi decorările deteriorate, dar Ramses al II-lea ar fi restaurat ulterior, iar Amenhotep al III-lea l-ar fi extins prin construirea structurilor de stâlpi din faţă.


    Templul de la Maharraqa

    Al-Maharraqa (în arabă: المحرقة, DMG: Al-Maḥarraqa, greacă: Hierasykaminos) este un loc în Nubia de Jos, aflat la aproximativ 120 km sud de Aswan, la graniţa de sud a Imperiului Roman. Doar la câţiva ani după cucerirea romană a Egiptului în 30 î.Hr., Kushites din regatul Meroë au lansat un raid în prima regiune cataractă a Egiptului în 23 î.Hr. Prefectul roman din Egipt, Petronius, s-a răzbunat şi a învins armata invadatoare meroitică.
    He then proceeded to station a Roman garrison of 400 troops at the southern outpost of Qasr Ibrim . [ 3 ] After some negotiations, a permanent frontier between Meroë and Roman Egypt was established at Maharraqa. [ 4 ] Thus, Maharraqa formed the extreme southern frontier of Roman Egypt.
    Apoi el a fixat o staţie de garnizoană romană de 400 de soldaţi ca avanpost la sud de Qasr Ibrim. După o serie de negocieri, s-a stabilit o frontieră permanentă între Meroë şi Egiptul Roman la Maharraqa. Astfel, Maharraqa a reprezentat frontiera sudică extremă a Egiptului Roman.


    Templul Derr

    Templul Derr sau El-Derr a fost construit de faraonul Ramses al II-a, în Nubia Inferioară. Este singurul templu tăiat în piatră, în Nubia, care a fost construit de acest faraon, pe partea dreaptă a Nilului şi folosit pentru a sta la El-Derr. Poziţia unică a templului „a fost, probabil, datorită faptului că la apropierea râului de Korosko, acesta are un curs 'nefiresc' pe direcţia sud-est.” Structura Derr a fost cunoscută în cele mai vechi timpuri ca „Templul Ri'amsese-meryamun [Ramses II] în domeniul Re” şi a fost dedicată lui Ra zeul-Horakhty. Oamenii de ştiinţă nu sunt de acord asupra datei construcţiei: egiptologul francez Nicolas Grimal afirmă că a fost construit în anul al treisprezecelea al lui Ramses al II-lea, probabil pentru a coincide cu jubileul primului său regat. În schimb, John Baines şi Jaromír Malek scrie că templul din Derr „a fost construit în a doua jumătate a domniei regelui”, probabil pentru că planul său de decorare seamănă cu Templul Mare din Abu Simbel (mai puţin statuia colosală aşezată ca faţadă).” Abu Simbel a fost construit între 24 şi Anul Anul 31 din domniei lui Ramses. În conformitate cu Joyce Tyldesley, Templul Derr a fost construit de Setau, care se ştie că a servit lui Ramses ca vicerege de Kush sau Nubia, între anii 38 - 63 ai domniei acestui Faraon.

    Templul din Amada

    Templul din Amada, cel mai vechi templu egiptean în Nubia, a fost construit de faraonul Tuthmes al III-a din a 18-a dinastie, templu dedicat lui Amun şi re-Horakhty. Fiul său şi de succesorul, Amenhotep al II-a a continuat programul de decorare pentru această structură. Succesorul lui Amenhotep al II-lea, Tuthmes al IV-a, a decis să introducă un acoperiş deasupra curţii sale şi transformarea acesteia într-o sală cu stâlpi sau hypostyle. În perioada Amarna, Akhenaton, cunoscut şi ca Amun, a distrus întreagul templu mai târziu, dar acesta a fost restaurat de Seti I din a 19-a dinastie a Egiptului. Diverşii regi ai dinastiei a 19-lea, în special Seti I şi Ramses II, „au efectuat deasemenea restaurări minore şi completări la decorarea templului.”

    8 ianuarie 2010

    Marele joc: SUA, NATO, războiul din Afganistan

    SUA (şi Marea Britanie) au început bombardarea capitalei afgane Kabul în 7 octombrie 2001, cu rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe nave de război şi submarine; bombe au căzut din avioane şi la scurt timp după aceea forţele speciale americane au început operaţiunile la sol, o sarcină care a fost efectuată, atât cu armata regulată cât şi cu unităţi de marină. Bombardamentul şi operaţiunile la sol au continuat mai mult de opt ani, şi ambele vor fi intensificate la niveluri record în scurt timp.

    Forţele combinate ale Statelor Unite şi ale NATO ar reprezenta un număr uimitor, peste 150.000 de soldaţi. Prin comparaţie, în septembrie a acestui an (2009) au existat aproximativ 120.000 de soldaţi americani în Irak şi doar o forţă mică a personalului altor naţiuni, alocate Formării Misiunii NATO - Irak, care au rămas alături de ei.

    "Secretarul Gates a arătat clar că aceste conflicte ar trebui să fie în prim-planul agendei noastre. El vrea să fiţi convinşi că noi nu vom renunţa la capacităţile necesare acum pentru unele conflicte viitoare necunoscute. Vrea să fiţi siguri că Pentagonul este într-adevăr pe picior de război .... Pentru prima dată în ultimele decenii, stelele politice şi economice sunt aliniate pentru o revizuire fundamentală a modului în care Pentagonul face afaceri."


    6 ianuarie 2010

    Ipoteza Gaia

    ...toate fiinţele vii de pe planetă sunt doar o parte a unui organism gigantic care se auto-reglează, o teorie cunoscută drept „ipoteza Gaia”, numită aşa după zeiţa greacă a Pământului, Gaia.
    Am putea deci să considerăm zilele şi nopţile ca bătăile de inimă ale Gaiei, anotimpurile drept respiraţia sa, pădurile tropicale fiind plămânii, oceanele - sistemul circulator... Aşa că, dacă întreaga planetă se comportă ca un uriaş sistem viu, ne putem întreba care este rolul nostru aici?


    A început decontul?

    Presa franceză conţine numeroase articole critice privitoare la strategia guvernului contra gripei A(H1N1) şi la faptul că populaţia nu a fost receptivă la campania de vaccinare. Ştire:
    Profesorul Dab (titular la catedra de igienă şi protecţie a Conservatorului Naţional de Arte şi Meserii din Franţa, epidemiolog) vorbeşte despre o ceartă urâtă legată de decizia guvernului (francez) de a comanda 94 de milioane de doze de vaccin contra gripei noi şi de a vinde o parte din stocuri. Specialistul a explicat că la data când s-au făcut comenzile de vaccinuri se discuta despre posibilitatea de a vaccina toată populaţia, plecându-se de la ipoteza că sunt necesare două doze pentru a se asigura imunizarea.
    Având în vedere că deocamdată populaţia nu a „pus botul” la sperietoarea A(H1N1) şi că planurile marilor corporaţii producătoare de medicamente (chiar dacă şi-au vândut o parte din imensele cantităţi de vaccinuri) nu prea le-au ieşit, să fie acesta un început al căutării ţapilor ispăşitori?

    Tarom zboară?


    Guvernul Boc pregăteşte compania Tarom pentru o cursă specială către privatizare. Iniţiativa apare în programul de guvernare şi, potrivit secretarului de stat Marin Anton, din Ministerul Transporturilor (MT), ar putea avea loc anul viitor. Primul pas este însă trecerea companiei pe profit, după ce în 2009 pierderile s-au ridicat la aproape 22 de milioane de euro.
    Asta-i ştirea din ziarul Evenimentul Zilei Online. Dar aceeaşi ştire ne mai spune:
    În timp ce autorităţile de la noi urmăresc privatizarea, guvernul ungar regretă mişcarea din 2007, când a fost vândută compania aeriană Malev în schimbul a 741.000 de euro. Ministrul de finanţe ungar, Peter Oszko, declara, la finele anului trecut, că speră ca statul să redevină acţionar.
    Probabil că era cazul ca pe urma flotei româneşti să dispară şi aviaţia civilă. Deci, băieţii mai găsesc câte ceva de vândut. Doar nu degeaba au transpirat ei în campaniile electorale ale anului 2009...

    Soluţii online pentru galerii de imagini (albume)

    Mulţi dintre noi probabil că vor să-şi creeze o galerie cu poze. Există multe soluţii gratuite dedicate acestui obiectiv. Link-ul următor face trimitere la un articol ce prezintă peste 50 de soluţii!!

    http://www.1stwebdesigner.com/resources/57-free-image-gallery-slideshow-and-lightbox-solutions/

    Test :)

    În ce direcţie se deplasează autobuzul din imagine: spre stânga sau spre dreapta?


    Nu te poţi hotărî?
    Priveşte din nou imaginea... cu mai multă atenţie!!

    Încă nu ţi-ai dat seama?

    Unor preşcolari le-a fost arătată aceeaşi imagine, şi în proporţie de 90 % dintre ei au răspuns:
    - Autobuzul merge spre stânga.

    La întrebarea de justificare:
    - De ce crezi că merge spre stânga?
    ei au răspuns:
    - Pentru că nu se vede uşa de intrare în autobuz.
    Ce spui? Cum te simţi?

    Evaluarea riscului de ţară

    În economie, adevărul nu poate fi ascuns prin demonstratii cu formule sau ecuaţii savante deoarece subiectul acestor încercări de manipulare adică omul, simte pe propia lui piele adevărul economic.
    Personal, nu sunt de acord cu afirmaţia de mai sus. Chiar dacă omul simte pe propria piele adevărul economic, el este manipulabil!
    Pledoaria pentru „MODELE DE EVALUARE A RISCULUI DE ŢARĂ” o constituie faptul că noi trăim într-o civilizaţie a riscului. Apariţia riscurilor generează crize ce sunt considerate rupturi în funcţionarea normală a oricărui sistem politico-economic naţional. Teoretic, lucrarea prezintă sistemele şi metodele mondiale utilizate în evaluarea riscului de ţară. Pe fundalul profundelor transformări ale economiei mondiale, economia românească are posibilitatea de a-şi găsi locul într-o lume dinamică, dar folosirea acestei şanse depinde de noi, de capacitatea economiei româneşti de a deveni mai maleabilă şi mai receptivă la stimuli externi. Va fi un drum lung şi dificil. Uneori vom fi atât de deprimaţi încât vom confunda prietenii cu duşmanii dar nu va trebui să confundăm prezentul cu viitorul. Nici un moment nu trebuie să ne pierdem speranţa şi credinţa în capacitatea românilor de a-şi înţelege interesul. Iată de ce am convingerea că în România, cel mai important factor al creşterii economice este tocmai conştiinţa interesului naţional. Când o vom avea, România va deveni un adevărat miracol economic.
    Până una alta, reprezentanţii marcanţi ai clasei noastre politice nu par a dovedi că au o conştiinţă a interesului naţional. Şi cred că multe au început odată cu aderarea la NATO şi UE!
    Deci, cum se evaluează riscul de ţară? Un posibil răspuns în cartea următoare: Evaluarea riscului de ţară

    Semne şi semnale masonice transmise prin mass-media


    În ultima perioadă eram curios să aflu mai multe despre semnele folosite de masoni pentru a transmite mesaje publice celorlalţi. Este de presupus că la intrarea într-o astfel de organizaţie, ucenicii primesc anumite lecţii şi că pe baza acestor informaţii pot înţelege mesajele transmise. Iată în două volume, cartea Noi semnale şi ordine francmasonice secrete ce sunt transmise prin mass-media:



    5 ianuarie 2010

    Căderea republicii

    Mulţi dintre noi cred că votul contează. Aşa ne îndeamnă politicienii şi sloganurile lor. De fapt, această democraţie de faţadă are doar scopul de a ne prosti...

    Descrierea filmului următor depindedenoi.ro:
    Mult aşteptatul nou documentar al lui Alex Jones dezvăluie frauda din spatele brandului Obama şi modul în care globalistii folosesc cea mai noua şi mai supusă marionetă a acestora, pentru a distruge ultimele rămăşiţe ale libertatii, Constituţiei şi economiei Americii.

    Filmul expune agenda pe care Obama o pune in aplicare pentru a realiza un guvern mondial aliat cu o bancă mondială centrală conduse de globalişti susţinători ai maleficei teorii a eugeniei - plan menit să distrugă cel mai puternic stat din lume şi să-l inlocuiască cu o tiranie goală de conţinut.

    Filmul expune modul în care Obama spune un lucru - pentru a-i face pe oameni să-l voteze - şi apoi cum adevăratul Obama face cu totul altceva. Intarirea statului poliţienesc, ascultari fără mandat, arestări secrete, perioadă nedeterminată de detenţie a cetăţenilor, tortură, război în Afganistan, război în Pakistan, toate au fost extinse sub administraţia Obama în ciuda promisiunilor sale ca le va desfiinţa.

    Proiectul Blue Beam



    http://educate-yourself.org/cn/projectbluebeam25jul05.shtml

    Notă: Serge Monast şi un alt jurnalist, ambii implicaţi în cercetarea Proiectului Blue Beam, au murit de „infarct miocardic”, la câteva săptămâni unul de celălalt, neavând nici unul dintre ei antecedente care să indice vreo boală cardiaca. Serge a fost în Canada. Celălalt jurnalist canadian se afla într-o vizită în Irlanda. Înainte de moartea sa, guvernul canadian i-a răpit fiica lui Serge, în încercarea de a-l face să renunţe la cercetarea Proiectului Blue Beam. Fiica lui nu a fost găsită niciodata. Asa-zisele „atacuri de inimă” sunt una dintre metodele de moarte indusă, ale Proiectului Blue Beam.

    Faimosul Proiect Blue Beam (Rază Albastră) al NASA a avut patru etape diferite, pentru a implementa Noua Religie condusă de însuşi Anticrist. Trebuie mentionat că Noua Religie este fundaţia Noului Guvern Mondial, fără această religie dictatura Noului Guvern Mondial fiind imposibilă. Fără o credinţă universală în Noua Religie, succesul Noii Ordini Mondiale este imposibil! De aceea Proiectul Blue Beam este atât de important pentru ei, şi a fost ascuns aşa de bine. În ce ar consta punerea în practică a acestui proiect:

    Limba noastră-i o comoară...

    Cine „umblă” frecvent pe net se va lovi la fel de frecvent de schimonoselile la care e supusă limba română. Posibilitatea oferită oricărui internaut de a se exprima, în esenţă un bun câştigat, este în realitate un handicap, pe care oamenii nu-l percep ca atare. Pentru că exprimări de genul:
    ...desii imi era o teama foarte mare privind starea drumurilor...
    Cum pot sprijinii construirea...
    ...stabilirea unor obiective concrete pentru a imbunatatii o stare de fapt.
    arată că ai ceva probleme cu mânuirea acestei unelte numită limba română. Şi chiar dacă în esenţă vrei să exprimi ceva bun, nu poţi ignora forma. Am auzit argumente de genul: „ai înţeles ce-a vrut să spună?” Da, e-adevărat, am înţeles, dar tot mă deranjează exprimarea incorectă. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că în condiţiile în care tehnologia oferă această posibilitate, foarte mulţi internauţi (inclusiv blogeri), nu folosesc diacriticile. De ce? Cred că din comoditate. Din lipsă de respect pentru limba română, dar şi din lenea de a căuta soluţii în a-şi configura calculatorul să folosească diacriticile. Apropó de asta, recomand: http://secarica.ro/html/ro.html

    Revenind la greşelile de exprimare ale internauţilor, asta-mi aminteşte de un banc:

    Un ţăran cu calul său, în târg... Un gospodar se apropie şi întreabă:
    - Trage bine calul dumitale, bade?
    - Apăi cum de nu, pe încercate!
    Zis şi făcut. Găsesc în târg o căruţă încărcată cu lemne, înhamă calul, acesta se încordează, trage căruţa, dar... intră cu capul într-un zid...
    - Bade, da' calul dumitale-i orb!...
    - Orb, orb, da' ai văzut ce curajos-îi?

    4 ianuarie 2010

    Motoare de căutare

    Deşi Google are felia cea mai mare a pieţei, motoarele de căutare pe internet nu se rezumă doar la el. Posibile alternative, cu precizarea că unele dintre ele au anumite specificităţi care fac din ele nişte motoare de căutare dedicate:











    Datoria publică


    O informaţie de presă ne anunţă:
    Datoria publică totală a României a crescut la 31 octombrie cu 25,6% faţă de finalul lui 2008, la 137,8 miliarde lei (32,1 miliarde euro), dar a scăzut cu aproape 2,3 miliarde lei faţă de sfârşitul lui septembrie, potrivit datelor Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
    Deasemenea, ştirea ne mai spune cum că „Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional estimează în prezent că economia României se va contracta cu aproximativ 7% în 2009...” Ori noi ştim că guvernul nu estimează nimic de capul lui şi că ordinea în frază trebuia să fie: „Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul estimează în prezent că...”

    Di aceeaşi ştire mai aflăm:
    La jumătatea lunii decembrie, MFP estima, într-un comunicat postat pe pagina sa de internet, că la sfârşitul lui 2009 datoria publică se va situa la 29,9% din PIB, comparativ cu 27,6% din PIB la 31 octombrie, potrivit datelor operative.
    Faţă de luna precedentă, datoria publică a României a scăzut însă în octombrie 2009 cu circa 2,3 miliarde lei, de la 140,09 miliarde lei (33,4 miliarde euro) la 30 septembrie.
    La sfârşitul lui 2008, datoria publică totală era de 109,75 miliarde lei şi reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008, de peste 503,9 miliarde lei.
    La 31 octombrie, 51,7% din datoria publică era în lei, 35,9% era denominată în euro, 6,8% era în dolari, 1,5% era în yeni japonezi, iar restul în alte valute.
    Cea mai mare parte a datoriei publice a fost contractată prin împrumuturi de stat (37,95%), urmată de certificate de trezorerie (15,44%) şi obligaţiuni de stat (14,09%). De asemenea, 7,24% din datoria publică a fost contractată prin eurobonduri, 0,07% prin leasing financiar, iar 25,2% prin alte surse.
    Faţă de sfârşitul lui 2008, ponderea datoriei publice guvernamentale în totalul datoriei a urcat la 31 octombrie cu 0,99 puncte procentuale, de la 91,58% la 92,57%, în timp ce datoria publică locală reprezenta 7,43% din datoria totală la sfârşitul primelor zece luni din 2009.
    Cam asta-i situaţia finaciară a ţării înaintea unui an 2010 care se anunţă foarte greu. O să ne cam iasă pe nas anul foarte electoral numit 2009...