26 februarie 2010

Tăbliţele de smarald ale lui Thoth

Sunt 12 tăbliţe din smarald verde, făcute dintr-o substanţă transmutată alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element şi substanţă. Mai exact, structura atomică şi celulară fiind fixă, ea nu permite nici o schimbare. Din această cauză, tablitele contrazic legea ionizării referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limbă atlantă. Acestea
reacţionează la undele cerebrale emise de creierul celui ce citeşte, eliberând vibraţia mentală asociată în mintea cititorului.
Tăbliţele sunt prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tijă din acelaşi material.
Pe întelepciunea conţinută în aceste tăbliţe se bazează misterele străvechi. Pentru cel ce citeşte cu mintea şi ochii deschişi,
înţelepciunea personală se va multiplica de 100 de ori.

Exces de băsescianism

Cât de mic şi slugarnic poţi să fii ca să susţii public ideea de „băsescianism”? Pe onorabilul domn Sever Voinescu l-am văzut cu toţii perorând pe sticla televizoarelor. Dincolo de tipul de pedelist (iată cum pedelist-ul a ajuns un tip uman, sau inuman mai curând), el părea că încearcă să aibă o oarecare construcţie logică în afirmaţii. Ei bine, a fost suficient să aflu despre conferinţa în cadrul căruia a făcut abuz de băse* pentru a-l fixa acolo unde îi e locul: slugă.

24 februarie 2010

Nabucco, South Stream şi Republica Moldova

Anunţul privind invitarea României în South Stream, rivalul proiectului european Nabucco, oferă analiştilor de la Chişinău cheia în care trebuie citită istoria prăbuşirii regimului Voronin şi chiar a unei posibile uniri.
 
gazprom
Recenta înţelegere dintre guvernul român şi Gazprom vizează direct Chişinăul, susţine analistul moldovean Petru Bogatu, într-un editorial publicat marţi de „Jurnal de Chişinău” sub titlul „South Stream în schimbul Republicii Moldova”. „Există o singură explicaţie plauzibilă a surprinzătoarei atitudini favorabile luată de autorităţile române faţă de gazoductul rusesc. La orizont, îndărătul calculelor economice, se întrezăreşte o tranzacţie politică. Se pare că preşedintele Traian Băsescu acceptă proiectul South Stream pentru a-şi realiza „proiectul de suflet”, care nu este altceva decât integrarea Republicii Moldova în UE şi evadarea ei din sfera de influenţă rusească”, susţine Petru Bogatu.
Evoluţiile recente din regiune au adus României mai multe atuuri în jocul energetic, motiv pentru care Moscova a început să curteze Bucureştiul: noul guvern bulgar este reticent faţă de participarea la South Stream şi acceptarea scutului antirachetă pe teritoriul României întăreşte poziţia geostrategică a ţării.

O viziune similară a exprimat şi analistul Victor Gurău, intervievat de Vlad Cubreacov pentru publicaţia „Flux”, cu o orientare diferită de cea a „Jurnalului de Chişinău”. Pentru Victor Gurău, răcirea relaţiilor dintre preşedinţii Traian Băsescu şi Vladimir Voronin a fost refuzul celui dintâi de a participa la proiectul South Stream. Accederea la putere a democraţilor de la Chişinău şi încălzirea relaţiilor cu România au venit odată cu acceptul Bucureştiului de a „trăda” proiectul Nabucco.
„În acest moment, interesele Bucureştiului şi ale Kremlinului s-au intersectat. Federaţia Rusă doreşte un parteneriat strategic cu România. Costul pentru ieşirea României din proiectul Nabucco este Republica Moldova. Integritatea teritorială şi posibila reîntoarcere a Republicii Moldova la sânul Patriei etnice şi istorice depinde în totalitate de Bucureşti. Federaţia Rusă nu pierde nimic, dar câştigă enorm”
spunea Victor Gurău.

Analistul consideră că Rusia a profitat de interesele Bucureştiului în Republica Moldova şi de câştigarea procesului de la Haga pentru delimitarea platoului continental pentru a „lovi” acolo unde nu se aşteptau oponenţii gazoductului South Stream - în România.
„Toate acestea se întâmplă cu acordul tacit al marilor puteri din UE”
adaugă Gurău, explicând că Germania, Italia şi Franţa acceptă jocul energetic al Moscovei.
Preluare de pe cotidianul.ro


Filmul Avatar - altă percepţie

Aşa cum estimam într-un articol mai vechi, revin asupra lui David Icke legat şi de filmul Avatar.
 The David Icke Newsletter, January 24th, 2010
POVESTEA PĂMÂNTULUI ...


... SPUSĂ INVERS
Bună ...
Nu merg prea des la cinema, dar m-am dus să văd mult lăudatul film a lui James Cameron, AVATAR, şi mă bucur că m-am dus.

Mi s-a părut că este un film excelent, iar animaţia şi efectele speciale sunt dintre cele mai avansate. Ceea ce m-a interesat însă cel mai mult este că acest film, propriu-zis, spune povestea a ceea ce s-a întâmplat pe Pământ - chiar dacă de la coadă la cap.
Povestea, care are loc in anul 2154, implică nişte oameni cu pielea albastră şi bot ca de leu, care sunt nativi ai planetei Pandora, „o planetă satelit al gigantului gazos, Polyphemus, care orbitează în jurul Alpha Centauri A”. Ei trăiesc în armonie totală cu mediul înconjurător şi ei ştiu că totul este interconectat şi parte integrantă din Conştiinţa Unificată.
Copacii şi regnul vegetal de pe Pandora au format conexiuni electrochimice între rădăcinile lor, acţionând ca nişte neuroni formând un „creier” simţitor de mărimea întregii planete, sau cu alte cuvinte Conştiinţa. Oamenii albaştri, denumiţi „Na'vi”, au şi ei propria conectare la „conexiunile rădăcinilor”, ceea ce le permite să se conecteze la această reţea de „Unitate”.
Dar apar oamenii, cu tehnologia lor avansată. Ei sunt administratorii şi soldaţii care reprezintă compania RDA ce doreşte să înceapă pe Pandora, procesul de minerit în scopul obţinerii unui minereu extrem de valoros numit „unobtanium”.
Oamenii au instalat pe Pandora o bază izolată de ceea ce lor li se pare o atmosferă otrăvitoare a Pandorei. Când nu sunt în perimetrul bazei sau nu zboară cu avioanele lor, pentru a putea respira, ei trebuie să poarte măşti.
În scopul manipulării, unii oameni pot să se amestece printre Na'vi, mulţumită costumelor Na'vi produse genetic şi care sunt „animate” cu ajutorul tehnologiei.
Un om, un fost militar pe nume Jake Sully, este de acord să facă parte din această infiltrare pentru că el este genetic compatibil cu un corp Na'vi care fusese făcut special pentru fratele lui care decedase între timp. Aceste corpuri hibride de Na'vi sunt numite avatari.

Jake însă se îndrăgosteşte de o femeie Na'vi şi de modul de viaţă al acestora în general, şi când apare o bătălie, el îi ajută pe Na'vi să-i înlăture pe oameni, însă acest fapt are un preţ ridicat. Costul distrugerii caselor comune ale civilizaţiei Na'vi care erau localizate pe depozitul de unobtanioum pe care oamenii doreau să-l extraga din planeta Pandora.

23 februarie 2010

Copilăria mai de demult...

Model de ţară

Oare chiar îi poate vedea cineva pe politicienii români aplecându-se cu atenţie asupra unui material ca cel de mai jos?
Autorul acestui material este Florian Colceag. O anumită idee despre dumnealui ne putem face din articolul acesta, unde se spune că: 
În 2007, domnul Profesor Colceag spunea despre învăţământul românesc „Sistemul a ajuns în faza de putrefacţie, de distrugere, devenind toxic atât pentru elevi, cât şi pentru profesori”. Acum, în 2009, suntem într-o anumită „situaţie” cu educaţia. Se ştie care. Profesorul Florian Colceag din 2007 tot spune. Cine l-a auzit? Cine l-a ascultat? Pe cine a interesat?

10 case uimitoare...

În care dintre casele prezentate mai jos ţi-ar plăcea să locuieşti?

19 februarie 2010

Bonsai înfloriţi

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai...

“Ceea ce am găsit noi în Bucegi are o dispoziţie geografică identică cu cea descrisă în folclor. În al doilea rând, ştim acum ce şi cum să căutăm. Pe diagrame, hărţi ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascuţite, pe când cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai mulţi ani am fost ocupaţi cu alte proiecte de cercetare şi am suspendat investigaţiile din Bucegi, dar intenţionăm să reluăm cercetările şi să facem chiar o demonstraţie publică. Apoi vom lărgi zona investigaţiilor, deoarece avem semnale că asemenea locuri deosebite se mai găsesc, cel puţin în zona Masivului Retezat. Interesant este faptul că din informaţiile de până acum rezultă că fiecărei zone malefice trebuie să îi corespundă, undeva în apropiere, o zona benefică, la o distanţă de cel mult câteva sute de metri. Deocamdată nu vom divulga locaţia exactă”

18 februarie 2010

Uriașii lui Radu Cinamar...

În legătură cu informațiile prezentate de cărțile lui Radu Cinamar (vezi Misterele Bucegilor, Radu Cinamar - continuări la „Viitor cu cap de mort”) iată câteva fragmente dintr-o emisiune a Antenei 1.

O serie de personalităţi încearcă din răsputeri să minimalizeze sau chiar să spuna că sunt doar ficţiune. Veţi vedea aici cine sunt aceste personalităţi şi veţi ghici rapid cui servesc astfel de sceptici.

Interesante sunt numeroasele mărturii ale unor localnici din Buşteni care spun că au existat o serie de cutremure (circa 100) de mică intensitate care se desfăşurau la ore fixe şi care au încetat brusc odată ce unul dintre localnici s-a adresat oficial unei instituţii de profil, plângându-se de toate aceste neplăceri cauzate de cutremure!

Rămâne totuși întrebarea: de ce nu s-a amintit în emisiune despre acele holograme care există în marea Sală a Proiecţiilor? Despre experimentele genetice? Despre implicarea francmasoneriei în toată această mare secretomanie şi dorinţa francmasonilor de a manipula evenimentele respective în favoarea lor?

Emisiunea a fost difuzată în primăvara anului 2009, iar de atunci nu s-a mai revenit asupra subiectului.
Partea I-a:


Partea a II-a:


Partea a III-a:


Partea a IV:


Partea a V-a:


Partea a VI-a:


Partea a VII-a:


Partea a VIII-a:


Alo, Institutul Cantacuzino?

Primul-ministru Emil Boc a afirmat, după ședința de guvern de miercuri, că a fost informat despre faptul că Institutului Cantacuzino i s-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinurilor, dar şi-a exprimat convingerea că în perioada următoare instituţia îşi va relua activitatea

Cantacuzino
Am fost informat de ministrul Sănătăţii cu privire la acest subiect şi sunt convins că în perioada următoare se vor face demersuri, astfel încât activitatea să reintre în normal
a afirmat Emil Boc la finalul şedinţei de guvern.

Institutul Cantacuzino nu mai poate produce vaccinuri, întrucât Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras, la începutul lui februarie, autorizaţia de punere pe piaţă a vaccinurilor şi a tuturor produselor injectabile, deoarece acesta nu a respectat regulile de bună practică de producţie (GMP - Good Manufacturing Practice), a anunţat marţi Daniel Boda, reprezentantul ANM, la încheierea audierilor desfăşurate în cadrul Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor.
O astfel de interdicţie ne duce cu gândul că produsele finale nu sunt în regulă, din moment ce nu s-au respectat regulile de bună practică în producţie! Şi bieţii oameni care s-au vaccinat deja, ce mai pot face?

Libertatea virtuală?

Ei, iată c-am ajuns şi la asta. Cel puţin ca suspiciune. Au apărut bănuieli că noul sistem de operare al Microsoft, Windows 7 ar avea „portiţe”. De unde această suspiciune? De la faptul că un oficial al National Security Agency (NSA) a depus mărturie în faţa Congresului American cum că agenţia a lucrat la sistemul de operare. Pe de altă parte, Microsoft neagă faptul că Windows 7 ar avea „portiţe”, spunând că NSA s-a implicat doar la asigurarea standardelor de securitate.
"Microsoft nu a pus şi nu va pune portiţe în Windows"
a spus o purtătoare de cuvânt a companiei, reacţionând la un articol publicat miercuri în Computerworld.
Richard Schaeffer, directorul securităţii informaţiei al NSA, a declarat sub-comitetului Senatului în probleme de terorism şi securitatea ţării:
"Lucrând împreună cu Microsoft şi cu elemente din Departamentul apărării, NSA şi-a folosit din plin expertiza unică pe care o are şi cunoştintele despre ameninţările asupra sistemului şi vulnerabilităţile sale, pentru a întări ghidul de securitate al sistemului de operare al Microsoft, fără a constrânge operatorul calculatorului să întreprindă acţiuni zilnic, fie că ele sunt în sectorul public, sau în cel privat"
Dar asta nu-i prima oară când NSA s-a implicat în „dezvoltarea produselor” Microsoft, Windows Vista deasemenea rezultatul unei astfel de colaborări. Şi vine o întrebare logică: din  moment ce NSA e o agenţie de spionaj ale cărei sarcini şi competenţe principale sunt interceptarea mesajelor (electronice, fie ele telefoane, computere, radiouri, faxuri, mergând până la micul aparat de radio din capul fiecărui om numit creier, care emite şi el unde electro-magnetice pe frecvenţe specifice, la un nivel suficient de ridicat, încât să poată fi interceptate de la distanţă) cine poate avea încredere într-un produs la care a lucrat această agenţie?

Prin reteaua globala numita Echelon, NSA intercepteaza orice transmisiuni de pe pământ, care mai apoi sunt analizate de către supercomputerele sale pentru a detecta cuvinte cheie, sau alte lucruri de interes. Odată detectate, informaţia este înaintată unui analist uman pentru acţiuni ulterioare, care pot fi extrem de scârboase şi de neplăcute, după cum susţin mii de cetăţeni ai SUA.

Putem instala anti-virusuri, firewalls, şi alte cele şi bineînţeles că trebuiesc făcute aceste lucruri, dar să nu pierdem din minte că balanţa este înclinată împotriva noastră din start.

Cine-şi imaginează că e anonim pe internet, trebuie să fie de un optimism incurabil, sau să folosească un laptop numai în timpul zilei, din maşină, conectându-se sporadic în diferite puncte de acces din oraş, pentru durate foarte scurte, cu un sistem de operare preferabil Linux, conţinut pe CD-ROM sau pe un stick de memorie protejat cu parolă şi nici o altă informatie pe laptop.

De ce ziua? Simplu: pentru a nu fi detectată stralucirea ecranului. Altfel, tot NSA a dezvoltat tehnologia numita Tempest, prin care vi se poate citi ecranul calculatorului direct din ..satelit – fără glumă. Aveţi banii să vă cumpăraţi un laptop ecranat? Şi mai bine! Acea cumpărătura vă plasează automat pe lista celor buni de supravegheat mai îndeaproape, dacă nu sunteţi în slujba guvernului.

Oricum, chiar cunoscuţi fiind, comunicarea liberă pe net îi deranjează teribil pe tovarăşii globalişti, căci astăzi cetăţenii au opţiunea să fie ei înşişi jurnalişti. O cameră digitală în buzunar, un laptop în maşină, un ochi atent şi timp petrecut în oraş şi gata, puteţi lejer bate un post de televiziune cu promptitudinea şi calitatea informaţiilor furnizate pe blogul Dvs. Sau pur şi simplu, o înclinaţie către analiză şi iarăşi, oamenii vor gravita în mod natural către Dvs.

The meatrix (nu, nu-i greşeală!)

The Meatrix: scurtmetraj produs de GRACE (Global Resource Action Centre for the Environment) şi realizat de Free Range Graphics. Filmul are ca tematică şi dezbate devastatoarele efecte ale fermelor-uzină asupra oamenilor, animalelor şi mediului, ţelul producătorilor fiind doar producţia de masă şi obţinerea de profituri exorbitante.

Filmul este o parodie după filmul Matrix, eroii Neo, Morpheus şi Trinity fiind înlocuiţi de porcuşorul Leo, vaca Muupheus şi găina Chikinity. Scurtmetrajul a fost foarte premiat. Se spune că The Meatrix II va fi lansat în martie.

Site-ul oficial este http://www.themeatrix.com/




Loading image
Click anywhere to cancel
Image unavailable

Trusa bănăţeanului

Iată cum arată trusa bănăţeanului!!

Locuri de muncă?

Poate că eşti nemulţumit de locul tău de muncă. Poate te mai deranjează una sau alta. Poate... Poate vezi mai jos...

17 februarie 2010

Proiectul L.U.C.I.D.

„Un monstru înfricoşător apare din adâncurile sediului secret al SS-ului american. Asemenea unei caracatiţe enorme şi monstruoase de siliciu, Proiectul L.U.C.I.D. îşi răspândeşte ameninţător tentaculele supertehnologizate. În curând, milioane de victime neajutorate şi nebănuind nimic vor fi împresurate şi anihilate de noul stat de tip «Big Brother» al poliţiei Gestapo. Cine dintre noi va putea oare să scape de cuştile electronice care sunt construite în clipa de faţă pentru întreaga omenire?”

Bătălia pentru istoria omenirii

Articol preluat din revista Cosmos nr. 13


Societatea în care trăim are multe faţete prin care se manifestă. La nivel mondial se protestează periodic pentru încetarea războaielor şi conflictelor regionale, pentru dezarmare şi pacea de dragul păcii, dar cu toate astea astfel de lucruri îşi continuă cursul ca şi când nimic nu le tulbură. Oare ce se ascunde în spatele lor?
La ora actuală există tot mai multe surse în diferite ţări care demonstrează fără dubii că de-a lungul deceniilor trecute s-au petrecut într-o oarecare conspiraţie anumite acţiuni. Acestea vizau schimbarea viitorului omenirii, însă în sens negativ.
Intervenţii pentru modificarea istoriei Ştim din statisticile deceniilor trecute că al doilea război mondial a făcut zeci de milioane de victime. Aspectul este unul exterior, cunoscut opiniei publice, însă în spatele unor asemenea informaţii există partea neoficială a evenimentelor care s-au petrecut atunci.
În anii celui de-al doilea război mondial o rasă extraterestră numită Nagas, conform textelor străvechi, s-a implicat direct pentru a determina la nivelul întregii omeniri apariţia unei structuri care să domine populaţia lumii la nivel general. Asta se întâmpla deoarece omenirea nu era guvernată în acei ani de oameni, ci de hibrizi extratereştri - umani realizaţi de această rasă Nagas, care folosea şabloane sau modele opresive de guvernare.
Era evidentă intenţia Nagaşilor de a prelua controlul asupra întregii omeniri, însă alte trei rase extraterestre au intervenit pentru a stopa o asemenea intenţie foarte periculoasă. Andromedanii, cei din Pleiade şi cei din sistemul stelei Procyon au acţionat pentru ca planurile Nagaşilor să fie oprite la timp.
Ce ar fi urmat să se întâmple? S-a acţionat pe trei coordonate importante ale timpului şi spaţiului. Prima a fost cea a curgerii naturale a viitorului omenirii, aşa cum trebuia să fie el. A doua coordonată era cea care începuse să fie modificată de către un mic grup de rase extraterestre dizidente, care deja se aflau în proiecte avansate cu naziştii Germaniei din anul 1931. Trebuie menţionat că Nagaşii erau în tratative secrete cu unele grupuri dizidente din Pleiade care acţionau pe Terra. De aceea pleiadenii au acţionat pentru stoparea unor astfel
de alianţe nefaste. Iar cea de-a treia coordonată, care fusese începută mult mai devreme de al doilea război
mondial, implicase gruparea din Orion – Imperiul Draco, Cenuşiii, din Sirius B şi scopul unei asemenea modificări urmărea exterminarea rasei umane în viitor prin intermediul războiului bacteriologic. Acesta putea schimba felul în care omenirea ar fi evoluat.
Călătoriile în timp şi războiul din Irak
Data de 8 august 2003 a reprezentat momentul în care cele trei coordonate au fost readuse la parametrii lor normali, astfel încât viitorul Pământului şi al omenirii să fie doar acela stabilit de Planul Divin. Nu s-a mai admis nici o intervenţie din partea niciunui alt grup extraterestru care îşi urmărea propriile interese.
Acest lucru a fost posibil datorită unei alianţe a 78 de rase extraterestre care au decis să mandateze pe andromedani, pleiadeni şi pe cei din Procyon să intervină pentru a opri acţiunile guvernului Statelor Unite şi a altor facţiuni, din anii de după cel de-al doilea război mondial, acţiuni care vizau în special călătoriile în timp.
Planul de reparare a acţiunilor de modificare a liniilor timpului şi spaţiului şi a evoluţiei omenirii, a implicat un efort foarte mare de redresare a celor trei variante descrise mai devreme, efort ce a adus înapoi la linia originală coordonatele distorsionate ale timpului şi spaţiului, ca realităţi paralele. Un asemenea rezultat a fost obţinut de o rasă extraterestră care posedă abilităţi de a stăpâni timpul şi spaţiul. Ce putem înţelege de aici? Una din concluzii este aceea că guvernul Statelor Unite urmărea să obţină posibilitatea de a călători în timp cu
ajutorul unor tehnologii de tip extraterestru, la schimb dându-se permisiunea de a modifica viitorul omenirii.
Pentru că toată această nebunie a fost oprită în august 2003, guvernul american al hibrizilor Nagaşi s-a văzut
în incapacitatea de a călători prin portaluri. Una dintre cele trei modificări despre care am explicat anterior
crease o dimensiune paralelă în care, din punct de vedere al implicaţiilor sociale, era mai rău decât ce se
întâmplase în experimentul Philadelphia 2.
De aceea, în 20.04.2004 Statele Unite au pornit războiul din Irak ştiindu-se că acolo, undeva în adâncime, se află un antic portal ce permite călătoriile în timp şi spaţiu. Şi iată cât de adevărat este şi cât se încrâncenează grupările extraterestre ostile să pună mâna pe acel portal, căci şi în momentul de faţă Irakul e un teatru de război.
Raţiuni intergalactice şi anul 2012
Ca urmare a acestor evenimente care puteau marca în mod tragic omenirea, a existat o intervenţie a celor trei
rase mandatate pentru a reaşeza viitorul în liniile lui normale. Gruparea dizidentă pleiadeană s-a reorganizat şi a admis să revină în rasa de bază şi împreună cu alte şase rase extraterestre a fost convinsă să repare daunele provocate de faptul că a interacţionat cu naziştii în cel de-al doilea război mondial. Astfel orice călătorie în
timp a membrilor hibrizi ai guvernului Statelor Unite a fost oprită.
Membrii Consiliului Andromedan au negociat între cei din Orion şi cei din Sirius B, în baze amplasate în afara sistemului nostru solar. În timp, de atunci încoace, Consiliul Andromedan împuternicit de Consiliul Confederaţiei Galactice a decretat că înainte ca orice altă rasă extraterestră să aibă orice fel de contact cu rase nou venite, să respecte nouă puncte existente în decret, referitoare la modul în care contactul cu civilizaţia
terestră să fie realizat.
Toate rasele galactice ce fac parte din Consiliul Andromedan au fost invitate să studieze interacţiunea grupului pleiadean dizident cu cercetătorii germani din anul 1930. O altă acţiune demarată prin decretul Consiliului Andromedan a fost aceea de sigilare a tuturor portalurilor de călătorie în spaţiu-timp de pe Terra, fiind plasate santinele care observă orice mişcare atât a extratereştrilor din orice rasă, cât şi a pământenilor. În acest fel nu s-a mai permis din august 2003 nici o manevrare a liniilor temporale ale viitorului şi trecutului, incluzând aici şi misterioasele experimente cu tehnologia de la Montauk.
Se pare că ceva teribil urmează să se întâmple acolo sus în spaţiu, dacă toate portalurile au fost sigilate şi Conferedaţia se pregăteşte de impactul cu Nibiru.

Apa afectată de sentimente, sunete, gânduri?

Masaru Emoto, om de ştiinţă japonez, a demonstrat modul în care cuvintele, muzica, gândurile şi sentimentele alterează structura moleculară a apei. Din punct de vedere tehnic, se expune apa acestor agenţi, apoi se congelează şi se fotografiază cristalele formate.

Cianura, aurul şi... românii

Sub titlul „Cel mai bogat rus, un apropiat al lui Putin, va exploata aurul din Maramureş. Folosind cianura”, ziarul „România Liberă” ne prezintă un articol despre cum va fi exploatat aurul românesc de către ruşi (cu forţă de muncă românească, presupun).

Magnatul Mihail Prokhorov este proprietarul fostei uzine „Aurul” din Baia Mare. Aceasta va relua extracţia aurului prin metode bazate pe cianură. Cu alte cuvinte,
lângă Baia Mare ar urma să funcţioneze un complex industrial de genul celui pe care compania Roşia Montană Gold Corporation vrea sa îl construiască în Munţii Apuseni.

Acest Prokhorov, a fost declarat de Forbes printre cei mai bogaţi oameni din Federaţia Rusă, imediat după Abramovici, fiind unul din oligarhii apropiaţi premierului Vladimir Putin. Pentru a ne face o idee despre acesta, iată ce informaţii am mai găsit:

Miliardarul rus Prokhorov vrea casă de 25 milioane $

În noiembrie 2009, dezvoltatorii imobiliari din New York erau în alertă, după ce s-a aflat că miliardarul rus Mihail Prokhorov, îmbogăţit din afaceri cu metale, îşi caută o „căsuţă”. Miliardarul era interesat de echipa de basket New Jersey Nets şi avea nevoie şi de o reşedinţă pe pământ american, pentru a-şi putea urmări de aproape investiţia.

Prokhorov este cunoscut ca un mare cheltuitor, care ţine la eticheta de miliardar. Mai mult, la înălţimea de 2,06 metri, are nevoie de o locuinţă cu plafonul cât mai ridicat, care să nu îi stânjenească imaginea. Prokhorov este un om cu greutate în lumea sportului de performanţă, dupa ce a finanţat mai mulţi ani echipa de fotbal CSKA Moscova şi este foarte apreciat în Rusia pentru felul în care ştie să conduca şi să dezvolte un business.

Prokhorov s-a arătat interesat de un apartament tip penthouse din Brooklyn de numai 25 de milioane de dolari, pe care să îl folosească la petrecerile de pomină pe care le dă pentru prieteni şi apropiaţi. Pe locul doi ar fi un penthouse mai modest, dar mai retras, care costă 7,5 milioane de dolari, însă şansele ca rusul să îl cumpere sunt sub 50%, întrucât nu se prea se potriveşte stilului său grandoman.
Rusul ar vrea să înceapă exploatarea aurului cât mai repede şi anunţă investiţii de aproximativ 100 de milioane de euro. Uzina „Aurul” a fost în centrul celui mai mare scandal de poluare din istoria recentă a României: în anul 2000, apele cu cianură ale unui iaz de decantare din apropierea Băii Mari au poluat masiv râul Tisa, iar din acel moment activitatea fabricii de prelucrare a aurului a fost oprită.

Însă, până la începerea procesului de prelucrare a minereului de pe haldele de steril din Maramureş şi exploatarea unor perimetre miniere din judeţele Maramureş şi Satu Mare, noii patroni ai „Aurului” maramureşean aşteaptă avizul final de funcţionare din partea autorităţilor de mediu. Pentru ca acest lucru să se întâmple, proprietarii trebuie să investească masiv pentru a atinge standardele europene de mediu. În acest context, rusii au anunţat deja o investiţie de aproximativ 100 milioane euro în tehnologii de prelucrare a minereurilor neferoase, în urma cărora ar putea rezulta „cantităţi apreciabile de aur şi argint”.
Potrivit şefului Gărzii de Mediu Maramures, Călin Crişan, obţinerea autorizaţiei de mediu nu este deloc imposibilă, însă cu anumite condiţii:
„Normele europene prevăd ca tehnologia folosită pentru prelucrarea aurului cu ajutorul cianurilor trebuie să ducă la o concentraţie de 10 miligrame de cianura pe litru de apă în lichidul care iese din instalaţia industrială pentru a fi depozitat în iazul de decantare. Aici, în acest iaz, cea mai mare parte a cianurii este descompusă sub acţiunea naturală a razelor ultraviolete conţinute în lumina solară. Restul cianurii ar trebui oprit de staţia de epurare, pe care investitorii ruşi s-au angajat să o construiască”

Oare de ce spre deosebire de proiectul Roşia Montană, proiectul acesta nu a fost la fel de criticat. Doar Stephanie Roth, considerat unul dintre cei mai cunoscuţi opozanţi ai proiectului Roşia Montană, a luat atitudine împotriva preconizatei reluări a extragerii aurului cu cianura în Baia Mare. Acesta invocă în sprijinul opoziţiei sale poluarea râului Tisa din anul 2000.
„Există o coaliţie formată din mai multe organizaţii neguvernamentale, numită «România Fără Cianură». Noi milităm pentru interzicerea totală a folosirii cianurilor în domeniul acesta, pentru că există şi alte modalităţi de a obţine aurul, fără cianură. Prin definitie, cianura este toxică şi nimeni nu ne poate convinge de contrariu"
 De asemenea, The Jamestown Foundation şi Eurasia Daily Monitor au remarcat faptul că autorităţile române se pregătesc să permită exploatarea aurului cu ajutorul cianurilor în cazul ruşilor care deţin fabrica din Baia Mare, în timp ce tergiversează avizarea proiectului minier de la Roşia Montană, deţinut de canadieni şi americani. Blocarea exploatării aurului în Munţii Apuseni este justificată prin pericolul reprezentat de cianuri, însă The Jamestown Foundation şi Eurasia Daily Monitor spun că acest pericol nu împiedică proiectul din Baia Mare, deşi „Aurul” şi-a închis porţile în urma scandalului provocat de accidentul ecologic din anul 2000. Pe plan local, autorităţile şi sindicaliştii sunt încântaţi de perspectiva reluării activităţii industriale, pentru că aceasta ar însemna circa 500 de noi locuri de munca, în plină criza. Exista însa şi localnici care se tem de reluarea extragerii aurului cu ajutorul cianurii, deoarece, în urmă cu 10 ani, peretele unui iaz plin cu apă poluată cu cianura s-a surpat din cauza ploilor de primavară, iar apa otravită a ajuns în râul Tisa. Profesorul Claudiu Tudorancea de la Universitatea „Babes-Bolyai” spune că,
„din punct de vedere al biodiversităţii, în urma poluării de atunci, râul Tisa a devenit echivalentul unui deşert",

pentru că peştii şi celelalte vieţuitoare acvatice au fost exterminate de otravă. Uzina „Aurul” şi-a închis porţile în urma scandalului provocat de acest accident. Fosta uzina a fost „botezată” ulterior Transgold. După mai multe runde de licitaţii, activele fostului Transgold au fost cumpărate de britanicii de la Oxus Gold şi Kazach Gold, pentru 16 milioane de lei noi. Cele două companii au înfiinţat ulterior Romaltyn Mining, care a trecut 100% în proprietatea Kazach Gold, după ce aceasta a cumpărat participaţiunea britanicilor. Afectaţi de criza financiara, „kazacii” au fost cumpăraţi de Polyus Gold, cea mai mare companie auriferă din Rusia.

Deocamdată, nu este foarte clar modul în care va funcţiona afacerea. Analiştii economici spun că există două variante. Prima ar fi cea în care oligarhul Mihail Prokhorov va relua finanţarea efectivă a mineritului şi va prelucra în Baia Mare minereul extras pe plan local. Cea de-a doua varianta ar fi cea în care compania lui Prokhorov ar prelucra în Baia Mare minereul aurifer extras din Siberia. Motivul ar fi simplu. Expertul în economie Alexandru Benea spune că Uniunea Europeana are taxe vamale relativ mici pentru importul de minereuri, tocmai pentru a asigura materie primă ieftină pentru unităţile industriale din cele 27 de state membre. Pe de alta parte, autorităţile comunitare au impus taxe vamale mari pentru produsele metalurgice finite ori semifinite, tocmai în ideea de a proteja industria metalurgică europeană.
„Oligarhii ruşi au speculat foarte prompt aceasta situaţie. Ei au cumpărat la preţuri convenabile combinate metalurgice din România. Deţinătorii de mine din Rusia ori din Ucraina aduc în România minereuri, cu taxe vamale mici. Apoi, ei prelucreaza aceste minereuri în combinatele pe care le deţin în România. Produsele obţinute sunt vândute pe piaţa comună europeană fără nici un fel de alte taxe vamale. Preţurile cerute de oamenii de afaceri ruşi sunt mai mici decât cele de pe piaţa europeană, pentru că salariul unui muncitor din Maramureş este, cu siguranţă, mult mai mic decât cel al unui muncitor în metalurgie care lucrează, de pildă, într-un combinat din Luxemburg ori din Marea Britanie. Este perfect legal şi este o metodă inteligentă de a specula oportunităţile oferite de legislaţia comunitară",
a spus Alexandru Benea. De fapt, reţeta este folosită şi de alte societăţi deţinute de magnaţii din fosta URSS în România. Aşa procedează, de pildă, societatea rusească TMK, care deţine combinatul siderurgic din Reşita, ori concernul rusesc Mechel, care deţine două combinate în Câmpia Turzii, fostul combinat Industria Sârmei, iar în Târgovişte, fostul Combinat de Oţeluri Speciale. De asemenea, reţeta a fost folosită şi de omul de afaceri ucrainean Sergey Taruta, patronul echipei de fotbal Metalurg Donetk.


Cam asta-i situaţia! Putem sta liniştiţi! Ruşii ne lucrează pentru ei (mă rog, pentru unii)!

8 februarie 2010

Enciclopedia situaţiilor excepţionale

Zilnic, în lume, în rezultatul accidentelor şi al catastrofelor auto, pe străzi, în producţie şi acasă, şi desigur, în timpul calamităţilor, mor mii de oameni. Mor mai des de aceea, că pătimitul sau cei din jur nu au putut acorda primul ajutor medical. Mor şi de aceea că nu cunosc regulile de comportare în caz de incendii, inundaţii, cutremure de pământ şi alte situaţii extremale. Situaţiile extreme cer măsuri urgente pentru lichidarea consecinţelor, organizarea lucrului de salvare şi multe măsuri organizatorice. Practica ultimilor ani demonstrează că e nevoie nu numai de schimbări radicale în problema apărării populaţiei şi mediului de la impactul calamităţilor naturale, sau în caz de nerespectare a tehnologiei industriei – de catastrofe imprevizibile, dar şi de pregătirea oamenilor pentru acţiuni raţionale, efective în plan psihologic şi moral, în aceste situaţii.
Situaţii extremale se consideră:
  • calamităţile naturale (cutremurele de pământ, uraganele, alunecările de teren, vijeliile si troienele de zăpadă, etc.)
  • catastrofele tehnogene (accidente, incendii, explozii)
  • catastrofe ecologice
  • evenimente sociale (cu participarea activă a factorului uman), stările de război, greve, revoluţii, acte de terorism
  • oricare situaţii, care afectează decurgerea normală a activităţii zilnice, pun în pericol viaţa populaţiei sau a unor grupe mari de persoane, pun în pericol bunurile materiale şi naţionale; ce se caracterizează prin abateri esenţiale de la normele de evoluţie şi au o influenţă negativă asupra vieţii, economiei, stării sociale şi a mediului înconjurător.

5 februarie 2010

Semne masonice în revista „FAMILIA” pe vremea lui Eminescu

Suntem în anul 1886. Legătura lui Eminescu cu Veronica devenise imposibilă. Să fie aceasta o poezie premonitorie (din toamna acestui an, până în primăvara anului următor, Poetul va fi internat la Mânăstirea Neamţ), sau un semnal criptic, adresat cititoarelor saloanelor mondene 1, acolo unde „Familia” era nelipsită, că relaţia dintre Eminescu şi Veronica se afla în
atenţia cercului de cunoscuţi, că situaţia Veronicăi este extrem de dramatică.
O ştire pe cât de tristă, pe atât de jenantă, putea fi accesibilă decât [doar] celor „iniţiaţi” în tainele scrierilor cifrate. Erau cele două personalităţi prezenţe oarecare în paginile revistei „Famila” ? Evident, Iosif Vulcan nu putea rămâne indiferent faţă de situaţia lui Eminescu şi Veronica Micle.


Ce se mai „dă” pe net...

Iată ce mai publică unii şi alţii pe net: http://www.gearthhacks.com/dlfile34324/Harbin-H-5-at-the-Romanian-Bacau-Air-Base.htm
The Chinese company Harbin Aircraft Manufacturing Corporation (HAMC) was formed in 1952. It started to produce a number of aircraft, initially under license from Russia, later they reverse engineered their own copies of Russian aircraft from 1966. One of these was the Harbin H-5 which was based on the Ilyushin Il-28 'Beagle' a light bomber. The Romanian Air Force received at least 23 of these aircraft from 1971, naming their examples Hong-5's. The RoAF had operated a few original IL-28's from the middle 1950's. The Hong-5's were in service with 38 Reconnaissance Squadron (Escadrila 38 Reconuastere) from Air Base 86 at Borcea-Fetesti from 2000. With just three aircraft operational the type was retired, the last flight was on August 26, 2001 when flying with the renumbered Escadrila 862 Reconuastere. The HJ-5 variant was a two-seat training aircraft. It had a modified nose, the student was seated in the front cockpit. Towards the end of their operations some were modified for target towing duties. Major overhauls were carried out by Aerostar at Bacău.

Asasinarea lui Eminescu...

Pe de altă parte însă se ştie că Eminescu era în acea zi la baia Mitrasewschi, lângă strada Ştirbei Vodă, nu departe de sediul Societăţii Carpaţii, societate interzisă de oficialităţi în aceeaşi zi. Eminescu fusese dus acolo de către Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce îi şi reuşeste. Eminescu îşi iese din minţi, Ventura îl părăseşte. Anunţă apoi imediat poliţia că trebuie să ridice un nebun de la baia Mitrasewschi. Anunţă în acelaşi timp pe Secăşeanu şi Ocaşeanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc imediat la locul respectiv, ajutându-l pe Eminescu să îşi revină în fire.

A dispărut o limbă...


Boa Sr a supravieţuit tsunami-ului din 2004, a rezistat ocupaţiei japoneze şi bolilor aduse de colonialiştii britanici, fiind singurul băştinaş de pe lanţul de insule care vorbea fluent limba Bo. Luându-şi numele de la un trib dispărut, Bo este una dintre cele 10 limbi andamaneze, despre care se crede că datează de dinainte de Neolitic, când oamenii s-au stabilit în sud-estul Asiei.

Deşi a fost îndeaproape urmărită de istorici în lingvistică, Boa Sr şi-a petrecut ultimii ani din viaţă fără să fie capabilă să vorbească cu nimeni în limba sa nativă, spune The Guardian. Nici măcar membri ai unor triburi înrudite nu au fost în stare să înţeleagă repertoriul de cântece şi poveşti ale femeii care avea în jur de 80 de ani, care mai vorbea hindi, precum şi o altă limbă locală.

Pierderea pe care o suferim în această clipă nu este resimţită doar de comunitatea andamaneză. Este o pierdere resimţită de mai multe discipline la un loc: antropologie, lingvistică, istorie, psihologie şi biologie”, spune Narayan Choudhary, lingvist la Universitatea Jawaharlal Nehru.

Insulele Andaman, aflate în Golful Bengal, se află sub stăpânire indiană. Populaţia indigenă din această zonă a scăzut simţitor din momentul colonizării britanice, petrecute în 1858, insula devenind timp de 100 de ani o colonie de deţinuţi coloniali.

În ultimii 150 de ani, populaţia din insulele Andaman a scăzut de la 5.000 la 52, una dintre principalele cauze fiind alcoolismul.

Boa Sr a reuşit să scape de tsunami-ul din 2004 urcând într-un copac pentru a se feri de valuri. Ulterior a povestit lingviştilor că a fost prevenită asupra dezastrului: „Toţi eram acolo sus când a venit cutremurul. Cel mai în vârstă ne-a spus că Pământul se va despărţi. Ne-a spus să nu fugim şi nici să nu ne mişcăm din loc”.

Chelul şi tichia antirachetă

Ideea ca România să găzduiască elemente ale scutului antirachetă a fost vehiculată neoficial încă de la începutul acestui proiect, în perioada administraţiei Bush, dar a revenit cu insistenţă după ce preşedintele Obama a anunţat în toamna anului trecut că sistemul va fi modificat.

CSAT a aprobat joi instalarea de componente antirachetă pe teritoriul României începând cu anul 2015, a anunţat joi Traian Băsescu, care a precizat că Acordurile bilaterale dintre SUA-România pe acest subiect vor fi ratificate de Parlament. Şeful statului a mai precizat că invitaţia ca România să participe la dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă a fost lansată de preşedintele SUA, Barack Obama, prin intermediul subsecretarului de stat american pentru controlul armamentelor, Ellen Tauscher. Potrivit preşedintelui, pe teritoriul României vor fi amplasaţi „interceptori tereştri”, reprezentând componente ale sistemului antirachetă. Calendarul convenit cu americanii vizează operaţionalizarea facilităţilor de pe teritoriul României începând cu anul 2015.

Încă din 2005, cotidianul francez Le Figaro scria că România ar putea fi aleasă de americani pentru instalarea unei baze în cadrul scutului antiracheta.


Ar fi fost vorba de baterii de rachete Patriot. Explicaţia ziarului francez era, atunci, una simplă: Bucureştiul părea dispus să facă mai multe concesii în această privinţă, spre deosebire de Polonia (oare de ce?), stat cu care Washingtonul purta deja tratative pe aceasta temă încă din 2002. Ulterior, a fost aleasă Polonia pentru a găzdui baza pentru interceptoarele scutului antirachetă din Europa.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat însă la 17 septembrie 2009 că SUA renunţă la proiectul de scut antirachetă în Europa de Est promovat de predecesorul său George W. Bush. Obama a dat asigurări că noul sistem de apărare antirachetă va fi mai amplu decât precedentul, subliniind că programul balistic iranian rămâne o ameninţare. În aceeaşi zi, secretarul american al apărării Robert Gates a precizat că Statele Unite nu renunţă la instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa, ci intenţionează să le facă mai flexibile, pentru a acoperi nordul şi sudul Europei.

Rusia s-a opus vehement proiectului de scut american antirachetă promovat de fostul preşedinte american George W. Bush, care prevedea instalarea de rachete interceptoare în Polonia şi a unui radar în Cehia, considerându-l drept o ameninţare la adresa securităţii sale.

Scenariul referitor la posibila implicare a României în acest plan a fost vehiculat anterior. Astfel, imediat după anunţul din septembrie al preşedintelui american Barack Obama de a renunţa la proiectul de scut antirachetă promovat de predecesorul său, George W. Bush, în favoarea unui sistem mai puternic, mai inteligent şi mai rapid, presa de rusă şi americană au scris că SUA ar putea instala elemente ale unui scut antirachetă în Turcia, Israel, Bulgaria şi România, după ce au renunţat la Polonia şi Cehia.

Această perspectivă a fost sugerată şi de unii dintre oficialii români. Fostul ministru de externe Cristian Diaconescu declara în septembrie că „România este în joc” în ceea ce priveşte acest sistem de apărare, asigurând că „nimeni nu va fi lăsat în urmă” şi atrăgând atenţia că ar fi bine ca şi Rusia să fie implicată.
Sursa: ziarul Cotidianul
Ghici cine-i chelul în povestea asta!

„Nu am autorizat vaccinul Cantgrip”

Remediul românesc pentru gripa porcină nu face parte dintre cele patru vaccinuri recomandate de Agenţia Europeană a Medicamentelor.

Autorităţile române spun însă că atâta vreme cât Cantgrip este folosit doar în Romania, nu este necesar acordul instituţiilor UE.

Cantgrip, vaccinul testat pe copii la Arad şi la Timişoara, nu este autorizat de către Agenţia Europeană a Medicamentelor. Întrebaţi de către România liberă despre Cantgrip şi despre firma farmaceutică ce îl testează, IFE Human Pharmacology (rebotezată recent Pierrel Research HP-RO), oficialii Agenţiei Europene a Medicamentelor nu au putut decât să afirme că nu au auzit niciodată nici de una, nici de cealaltă. Agenţia Europeană a Medicamentelor, instalată la Londra, este singura structură europeană autorizată să evalueze şi să recomande comercializarea medicamentelor în interiorul Uniunii Europene. (Şi-atunci, mă-ntreb cum pot autorităţile române să susţină că nu e necesar acordul instituţiilor UE? România nu este în interiorul Uniunii Europene?) Agenţia a recomandat până în prezent doar patru vaccinuri împotriva gripei „porcine”, toate fabricate în Elveţia şi în Marea Britanie. (Din punctul meu de vedere asta nu înseamnă nicidecum că vaccinurile recomandate ar fi mai bune decât Cantgrip! Poate dimpotrivă!)

Iată şi o informaţie legată de programul de testare al Cantgrip pe copii:
Cobai de 600 de euro. Atât primeşte un părinte care acceptă ca pe propriul copil să fie testat vaccinul Cantgrip. În aceste condiţii, unele familii nevoiaşe au fost de acord să-şi ofere copiii drept cobai. Campania de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani nu a fost demarata înca. În ianuarie, Ministerul Sănătăţii anunţa că aceasta va debuta la începutul lui februarie dacă testele vaccinului Cantgrip pe micuţi vor fi finalizate.
Dificultatea firmei IFE Human Pharmacology în acest proces, este găsirea de copii voluntari. „Un om şi un părinte conştient nu va accepta niciodată să se facă teste pe copilul lui”, a declarat Gheorghe Lascu, preşedintele Societăţii Generale de Medicină a Familiei Maramureş. Sănătatea copilului este pusă în pericol, deoarece prin aceasta testare, el este supus unor riscuri necunoscute.

Revenind, cele patru vaccinuri aprobate sunt Focetria, produs de către firma Novartis din Elvetia, Celvapan, creat de Baxter, tot din Elvetia, Pandemrix, care provine din laboratoarele GlaxoSmithKline (GSK) din Marea Britanie, şi, mai recent, Arepanrix, produs tot de GSK. Pentru acesta din urmă, de altfel, Agenţia Europeană a Medicamentelor încă nu a primit avizul Comisiei Europene. În cazul unor medicamente care trebuie testate pe copii, companiile care doresc să comercializeze asemenea produse trebuie să prezinte şi un Plan Pediatric de Investigaţii, care trebuie să ofere informaţii suficiente în legatură cu posibilele efecte asupra copiilor.

„Cantgrip nu se numără printre vaccinurile împotriva A/H1N1 autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentelor”, a declarat pentru România liberă Monika Benstetter, purtătoarea de cuvânt a Agenţiei. „Pentru orice informaţie privind legalitatea lui, adresaţi-vă autorităţilor române competente.” Monika Benstetter mai confirmă şi că firma Pierrel Research HP-RO nu a contactat niciodată Agenţia. Din partea Comisiei Europene, reacţia este, de asemenea, una de mare prudenţă. O situaţie cum este cea ivită recent în România pare a se situa mai degrabă într-o zonă cenuşie a legislaţiei europene. Ton van Lierop, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Industrie, Günter Verheugen, de a cărui autoritate depinde comercializarea vaccinurilor în Europa, afirmă că, dacă produsul este destinat exclusiv pieţei interne româneşti, nu se poate vorbi despre o încălcare a legislatiei comunitare. „Dacă produsul e doar pentru interiorul României, atunci totul depinde de autorităţile române", spune Ton van Lierop. (Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!)

Comisia Europeană, precum sş Agenţia Europeană a Medicamentelor au fost deja criticate, inclusiv de către experţi ai Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, pentru faptul că au aprobat în grabă cele trei vaccinuri britanice şi elveţiene (pentru cel de-al patrulea, Arepanrix, Comisia încă nu şi-a dat avizul). În ambele cazuri este vorba despre produse încă netestate suficient, ceea ce a împins unele guverne să purceadă la teste rapide, permiţând însă ca în aşteptarea rezultatelor produsele să fie deja distribuite. Astfel, în Spania, în septembrie anul trecut, guvernul a aprobat testarea pe 400 de copii cu vârste între 6 luni şi 17 ani a vaccinului Pandemrix elaborat de laboratorul britanic GlaxoSmithKline. Aprobarea testelor a fost dată de Agenţia Spaniolă a Medicamentelor, pe baza semnăturii părinţilor.

Rezultatele testelor nu sunt deocamdată cunoscute, întrucât pentru prelucrarea lor este nevoie de circa 6 luni. Laboratorul britanic GlaxoSmithKline organizează de ani de zile teste ale diferitelor produse farmaceutice în multe ţări ale lumii a treia, în special în America de Sud, unde compania a fost acuzată că foloseşte metode de presiune inacceptabile asupra familiilor sărace pentru a le convinge să-şi lase copiii să fie supuşi experienţelor medicale.

„Cantgrip, autorizat printr-o procedură naţională”
Agenţia Naţionala a Medicamentului susţine că vaccinul Cantgrip nu a avut nevoie de autorizare europeană, pentru că producătorul este autohton şi produsul este folosit doar în România. „Când un producător doreşte să autorizeze un produs centralizat, se adresează Agenţiei Europene, dar în cazul nostru este vorba de un producător autohton, Institutul Cantacuzino, şi s-a adresat prin procedura naţională ANM-ului. Dacă vaccinul produs de Institutul Cantacuzino ajungea şi la alte state (păi nu era vorba că se trimite şi în Republica Moldova? Aaa, Moldova nu e în UE!!, m-am prins şi eu), atunci trebuia să se adreseze Agenţiei Europene”, explică Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al ANM. Cu toate acestea, conform ANM, reacţiile adverse la Cantgrip se înregistrează la Centrul Naţional de Farmaco-Vigilenţă şi sunt prezentate ulterior într-o bază de date a Agenţiei Europene. Asta, pentru a putea fi monitorizate reacţiile adverse la vaccinul anti-A/H1N1 la nivelul Uniunii Europene. Reprezentanţii ANM mai spun că firme precum Novartis sau GSK, puteau furniza vaccinul fără girul instituţiei europene. „În momentul în care GSK a dorit ca propriul vaccin să fie utilizat pe tot teritoriul UE, a ales varianta autorizării centralizate. Însă GSK putea să ceară autorizare în fiecare ţară în care are sediu de producător prin procedură naţională, dar a ales varianta mai de amploare”, conchide Anca Crupariu.

4 februarie 2010

Fotografii comice

Filozofând în glumă!

  • Munca nu a omorât niciodată pe nimeni; dar de ce să rişti?
  • Alcoolul omoară încet-încet. Nu contează, te grăbeşti?
  • Nu te îngrijora de ceea ce gândesc oamenii - nu li se întâmplă prea des.
  • Dacă trebuie sa alegi între două rele - alege-o pe cea pe care nu ai mai încercat-o până atunci.
  • A avea conştiinţa curată înseamnă a avea memorie proastă.
  • Peştele care luptă împotriva curentului ... moare electrocutat.
  • Nu este important să câştigi! Este important să-l faci pe celălalt să piardă.
  • Nu sunt complet inutil! Cel puţin servesc de exemplu negativ pentru alţii.
  • A greşi este omeneşte. A da vina pe altul este şi mai omeneşte.
  • Cel mai important nu este „să ştii”! Mai important este să ai telefonul celui care ştie.
  • Eu nu sufăr de nebunie! Mă bucur de ea în fiecare minut.
  • Este bine să laşi băutura. Mai rău este să uiţi unde ai lăsat-o.
  • Banii nu fac fericirea, o cumpără gata făcută.
  • Inteligenţa mă urmăreşte, dar eu sunt mai rapid.
  • Fugi de tentaţii, dar încet, să te poată ajunge.
  • Există o lume mai bună, dar este foarte scumpă.
  • A studia înseamnă să te îndoieşti de inteligenţa colegului de birou.
  • Dacă o păsărică ţi-a şoptit ceva, atunci înseamnă că ai înnebunit pentru că păsărelele nu vorbesc.
  • Munca nu a omorât niciodată pe nimeni; dar de ce să rişti?
  • Alcoolul omoară încetîncet. Nu contează, te grăbeşti?
  • Există două cuvinte care îţi deschid multe uşi: „trage” şi „împinge”.
  • De ce să bei şi să conduci, când poţi să fumezi şi zbori?
  • Nu bea la volan! Te loveşti de ceva şi se varsă băutura.
  • Se spune că înotul face bine la siluetă... Spun cei care n-au văzut încă balena.
  • Orice bărbat are nevoie de o femeie, fiindcă sunt o grămadă de lucruri pentru care nu poţi să faci guvernul vinovat.
  •  Să cucereşti o femeie şi să nu povesteşti la prieteni, e ca şi cum ai trece Pacificul înot în secret.
  • Fiecare al cincilea om e chinez. Iar noi suntem cinci în familie, deci cineva e chinez. Poate tata sau mama, poate frate-meu mai mare Costel sau frate-meu mai mic Ho-Xiao-Pen. Eu cred că-i Costel.
  • M-am sculat cu stângul. Mi-am îmbrăcat camaşa, s-a rupt nasturele, am luat servieta, i s-a rupt toarta, deja mie frică să mă duc la budă...
  • Bunica mea a fost o femeie dură. Trei soţi a îngropat, cu toate că doi dintre ei doar moţăiau...
  • Nu-ţi cumpăra nimic ce are coadă sau toartă. Va trebui să lucrezi cu ele.
  • În momentele dificile ale vieţii trebuie să ridici capul, să scoţi pieptul în faţă şi să spui cu hotărâre: „Acuma chiar că-s terminat!”
  • Psihiatrii zic că una din patru persoane are o deficienţă mintală. Daca eşti cu încă trei amici şi nu ai observat nimic ciudat, atunci nu te gândi la chestia asta!
  • Dacă eşti în stare să zâmbeşti când ceva merge rău este pentru ai găsit un tâmpit pe care să arunci vina.
  • Ca să-ţi realizezi obiectivele trebuie să fii un visător... Aşa că nu mai pierde vremea, lasă totul baltă şi du-te să te culci.
  • Dacă încă n-ai găsit persoana ideală, distrează-te cu cea pe care o ai la îndemână!
  • Nevasta e persoana ce-i mereu lângă noi să ne ajute în rezolvarea marilor probleme pe care nu le-am fi avut dacă n-ar fi fost lângă noi.
  • Dacă într-o zi femeia pe care-o iubeşti ţi-e infidelă şi îţi trece prin cap să te arunci din balcon, adu-ţi aminte că ai doar coarne, nu şi aripi!
  • Sexul e ca jocul de cărţi; dacă n-ai o bună parteneră, mai bine ai avea o mână bună.
  • Femeile sunt ca traducerile: cele mai bune nu-s fidele şi cele fidele nu-s bune.
  • Dacă într-o zi simţi un gol mare în stomac... mănâncă, căci sigur ţi-e foame!

120 de lucruri interesante despre corpul uman

Nu-i aşa că-i util de ştiut că 70% din căldura corpului se pierde prin cutia craniană?

Guvernarea pinguinului Boc

Minunile lumii!

Fără comentarii:

2 februarie 2010

Noutăţi la Davos?

Aparent, Forumul Economic Modial de la Davos 2010 pare că s-a desfăşurat în parametrii obişnuiţi. Davos-ul, staţiune pentru sporturi de iarnă din Alpii elveţieni a concentrat şi de această dată o mulţime de şefi de stat şi de guvern şi sute de importanţi oameni de afaceri şi responsabili din economie. Au avut loc multe manifestări şi sesiuni ale grupurilor de lucru, recepţii şi petreceri, ocazii pentru dezbateri aprinse, contacte şi planuri de afaceri de mari proporţii.

Forumul din acest an s-a desfăşurat sub deviza ambiţioasă „Să regândim lumea, s-o transformăm şi înnoim”, deviză propusă de iniţiatorul reuniunii de la Davos, Klaus Schwab, şi acceptată în unanimitate de cei aproximativ 2.500 de participanţi.

Cu toate acestea, după (ei pot spune după, nu şi noi românii) severa criză economică şi financiară, un ochi atent a putut constata şi accente noi. Aşa de pildă, în 2010 la Davos au venit mult mai mulţi bancheri, manageri de fonduri de investiţii şi de mare risc decât la ediţiile precedente. Deosebit de retraşi, aproape cu timiditate, aceştia au încercat să-şi găsească în ambianţa hotelurilor de lux aliaţi împotriva planurilor de reformă ale preşedintelui SUA, Barack Obama, care (nu vă amăgiţi!) a intrat în lupta împotriva bancherilor forţat de înfrângerea usturătoare de pe scena politică americană. Astfel, se spune că bancherii încearcă să se apere de preconizata separare a activităţilor bancare curente de speculaţiile de mare risc, dorită de administraţia de la Washington. Dar, aparent cel puţin, politicienii la vârf nu s-au arătat sensibili la aceste încercări. În absenţa preşedintelui SUA, şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, a preluat rolul avocatului moralităţii, punând la stâlpul infamiei practici ale industriei financiare. Acest mesaj clar, constituie o altă noutate, comparativ cu ediţiile precedente:
Există pachete de remunerare care nu vor mai fi tolerate, deoarece ele nu reflectă o relație de merit, a spus Sarkozy, adăugând că este imposibil de apărat acest punct de vedere moral în condiția în care companiile care contribuie la distrugerea locurilor de muncă și implicit a averilor, se îmbogățesc.

Din momentul în care am acceptat ideea că piața are întodeauna dreptate și că nici un alt factor opus nu ar trebui luat în considerare, a mai spus el.

Deasemenea neobişnuit pentru forumul economic de la Davos poate fi considerat faptul că aşa-numitele ţări emergente sunt tot mai luate în seamă, că vocea lor se face auzită din ce în ce mai clar. N-ar fi de mirare însă, pentru că acestea sunt câştigătoarele prezentei crize.

Ubuntu: setare temă/icons, etc. în terminal

Ca orice utilizator ce se respectă, după instalarea Ubuntu Karmic Koala (9.1) am început şi eu reglajele fine, configurările personale şi alte mărunţişuri, lucruri care te fac să te simţi în pielea ta şi familiar cu sistemul de operare. Tot încercând (în mod grafic) diverse teme în dorinţa de a rămâne la una care să-mi placă mai mult, am constatat că la un modemnt dat, indiferent ce altă temă aleg, culoarea de fundal a ferestrelor (şi chiar a controalelor) rămâne un albastru de la o temă anterior încercată. Bineînţeles că nu poate rămâne aşa. Şi-atunci m-am gândit că poate soluţia este să încerc schimbarea temei din linia de comandă. O căutare pe net m-a condus la
Schimbarea temelor în gconf via CLI (Command Line Interface):

  • Pentru schimbarea gnome splash image
gconftool-2 --type string --set /apps/gnome-session/options/splash_image "splash/name-of-splash-image-file"
gconftool-2 --type string --set /desktop/gnome/background/picture_filename "/path/to/wallpaper-file"
  • Pentru schimbare temă GTK2
gconftool-2 --type string --set /desktop/gnome/interface/gtk_theme "name-of-gtk2-theme"
gconftool-2 --type string --set /apps/metacity/general/theme "name-of-metacity-theme"
  • Pentru schimbare temă icon-uri:
gconftool-2 --type string --set /desktop/gnome/interface/icon_theme "name-of-icon-theme"
Este obligatorie folosirea ghilimelelor aşa cum sunt prezentate în comenzile de mai sus. Se poate face aproape orice cu ajutorul comenzii gconftool-2. Pentru mai multe informaţii, a se consulta rezultatul comenzii man gconftool-2. Utilă şi gconf.