În adâncul abisului

Hipnotismul joacă un rol primordial în viziunea psihopolitică a supunerii pentru că el nu este nicidecum „un fapt al spiritului, al atenţiei şi o dorinţă a inconştientului“, aşa cum vede în el „stupiditatea civilizaţiei occidentale“, ci fructul indiscutabil al forţei:

„Numai atunci când o fiinţă este bătută, pedepsită, lovită fără milă, hipnotismul acţionează asupra ei. Unele autorităţi din Vest au stabilit că numai 20% din populaţie putea fi hipnotizată. Această constatare este falsă. Dacă sunt pedepsite îndeajuns, unele persoane pot fi hipnotizate în orice moment sau loc. Cu alte cuvinte, pentru ca hipnotismul să fie suficient de eficace, trebuie să fie asociat cu forţa. Dacă nu poate fi obţinută prin simpla concentrare asupra hipnoticului, starea de inconştienţă se obţine prin droguri, lovituri, şocuri electrice şi alte mijloace. Şi dacă nu putem obţine inconştienţa pentru a realiza o implantare sau un ordin hipnotic eficace, nu avem decât să amputăm părţile creierului animalului-om, aflate în funcţiune, pentru a-l anihila şi a-l goli. În felul acesta, omul nu va mai fi o ameninţare şi vom constata că hipnotismul este foarte eficace.
„Mecanismul hipnotismului demonstrează clar că oamenii pot fi făcuţi să creadă în anumite condiţii şi chiar în anturajul lor sau în politică, folosind forţa. De aceea, un psihopolitician trebuie să fie un expert în forţă şi violenţă. În felul
acesta, el poate să aducă în stare de supunere pasivă nu numai masele populare ca indivizi, ci şi întreaga populaţie şi conducerea sa. Nu trebuie decât să se arate suficient de sălbatic şi inuman şi va fi ascultat şi crezut. Hipnotismul este un
subiect de credinţă. Ce pot fi făcuţi oamenii să creadă? Orice lucru care le este administrat cu o forţă şi o brutalitate suficientă. Supunerea maselor este egală cu credinţa lor. (...) Este suficient să faci dovadă de destulă violenţă, inuma-
nitate, brutalitate şi sălbăticie pentru a crea o credinţă pasivă şi, prin chiar aceasta, o supunere oarbă. Studiul comunismului în materie de credinţă este un studiu al violenţei“.

Primii care au înţeles că „hipnoza este produsă de o teamă violentă“ sunt psihiatrii ruşi. Descoperirea lor – adică aceea că se poate obţine starea de hipnoză la un individ, la o mulţime sau la o populaţie „printr-un şoc asupra unei naturi emotive”, ca şi „prin mari privaţiuni, lovituri şi droguri“ – se află la baza psihopoliticii moscovite, care cere puterii guvernamentale utilizarea permanentă a unui element de teroare prin brutalităţile comise de psihiatrii comunişti în numele ştiinţei medicale.

Postări asemănătoare pe categorii