Zamolxis sau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole

În 1942, în viaţa lui Alexandru Busuioceanu a intervenit un eveniment deosebit, ce-şi va pune amprenta pe tot restul activităţii şi sentimentelor sale. Profund deprimat de înrăutăţirea climatului politic din România acelor ani, el se decide să părăsească ţara, cu intenţia mărturisită de a nu se mai întoarce niciodată. Iată de ce acceptă postul de ataşat cultural la Madrid, unde avea să se şi stabilească; ulterior va înfiinţa o catedră de Limbă şi Literatură română la Universitatea de acolo, pe care o va păstra până la moarte. A desfăşurat o neîncetată activitate de cercetare şi propagare a culturii româneşti: înfiinţează Institutul Român de Cultură din Madrid, obţine introducerea limbii române ca materie obligatorie la şapte facultăţi spaniole, înlesneşte publicarea unor traduceri din marii noştri scriitori (ca Rebreanu ş.a.), publică articole şi ţine conferinţe despre arta şi literatura română, abandonând aproape cu totul vechile sale preocupări legate de istoria artelor din alte ţări. Se simte profund român şi aşa se va simţi până la moarte, păstrându-şi cetăţenia şi purtând în suflet o necontenită nostalgie pentru pământul său natal.
Acesta ete contextul în care ia naştere studiul de faţă, sitauat într-un domeniu nou, în care a „intrat din întâmplare” şi simţindu-se în plină „aventură”, cum reiese din corespondenţa cu Mircea Eliade. „Întâmplarea” fusese declanşată de constanta sa preocupare de a căuta urme româneşti oricând şi oriunde, inclusiv în vechile arhive ale Spaniei - patria împăratului Traian. „Aventura” a constat în descoperirea neaşteptată la care l-au condus studiile sale asidue, şi care l-a pasionat într-atâta, încât a generat prezenta lucrare, concepută, scrisă, refăcută, amplificată de-a lungul multor ani, în pofida şanselor precare de a o vedea tipărită. Şi nici n-a văzut-o.

Postări asemănătoare pe categorii