6 mai 2010

Barometrul global al corupţiei 2009

Barometrul Global al Corupţiei (Barometrul) 2009 lansat de Transparency International (TI) expune principalele constatări cu privire la sondajul opiniei publice care vizează percepţiile generale ale publicului larg asupra corupţiei, dar şi experienţe referitoare la fenomenul de mită în întreaga lume.1 Barometrul evaluează măsura în care instituţiile cheie şi serviciile publice sunt percepute ca fiind corupte, identifică părerile cetăţenilor cu privire la eforturile guvernului în lupta anticorupţie, iar în acest an, pentru prima dată, include întrebări amănunţite despre nivelul capturii statului şi dorinţa persoanelor de a plăti în plus pentru o conduită corporativă corectă.
Barometrul este conceput pentru a completa opiniile experţilor asupra corupţiei din sectorul public puse la dispoziţie de către Indicele de Percepţie al Corupţiei al TI şi informaţiile despre fluxurile mitei la nivel internaţional reflectate în Indicele Plătitorilor de Mită Transparency International. De asemenea, Barometrul furnizează informaţii cu privire la tendinţele corupţiei în percepţia publicului larg. La a şasea sa ediţie, Barometrul face posibilă şi o evaluare a schimbărilor petrecute de-a lungul timpului; asupra instituţiilor considerate ca fiind cele mai corupte, a eficacităţii eforturilor făcute de guverne în lupta anticorupţie, dar şi a numărului de cetăţeni plătitori de mită.

Postări asemănătoare pe categorii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu