...de „deschis” mintea
„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”Asta a spus Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relatii Externe (CFR), într-o declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.
„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala.”
Hipnotismul joacă un rol primordial în viziunea psihopolitică a supunerii pentru că el nu este nicidecum „un fapt al spiritului, al atenţiei şi o dorinţă a inconştientului“, aşa cum vede în el „stupiditatea civilizaţiei occidentale“, ci fructul indiscutabil al forţei:
„Numai atunci când o fiinţă este bătută, pedepsită, lovită fără milă, hipnotismul acţionează asupra ei. Unele autorităţi din Vest au stabilit că numai 20% din populaţie putea fi hipnotizată. Această constatare este falsă. Dacă sunt pedepsite îndeajuns, unele persoane pot fi hipnotizate în orice moment sau loc. Cu alte cuvinte, pentru ca hipnotismul să fie suficient de eficace, trebuie să fie asociat cu forţa. Dacă nu poate fi obţinută prin simpla concentrare asupra hipnoticului, starea de inconştienţă se obţine prin droguri, lovituri, şocuri electrice şi alte mijloace. Şi dacă nu putem obţine inconştienţa pentru a realiza o implantare sau un ordin hipnotic eficace, nu avem decât să amputăm părţile creierului animalului-om, aflate în funcţiune, pentru a-l anihila şi a-l goli. În felul acesta, omul nu va mai fi o ameninţare şi vom constata că hipnotismul este foarte eficace.
„Mecanismul hipnotismului demonstrează clar că oamenii pot fi făcuţi să creadă în anumite condiţii şi chiar în anturajul lor sau în politică, folosind forţa. De aceea, un psihopolitician trebuie să fie un expert în forţă şi violenţă. În felul
acesta, el poate să aducă în stare de supunere pasivă nu numai masele populare ca indivizi, ci şi întreaga populaţie şi conducerea sa. Nu trebuie decât să se arate suficient de sălbatic şi inuman şi va fi ascultat şi crezut. Hipnotismul este un
subiect de credinţă. Ce pot fi făcuţi oamenii să creadă? Orice lucru care le este administrat cu o forţă şi o brutalitate suficientă. Supunerea maselor este egală cu credinţa lor. (...) Este suficient să faci dovadă de destulă violenţă, inuma-
nitate, brutalitate şi sălbăticie pentru a crea o credinţă pasivă şi, prin chiar aceasta, o supunere oarbă. Studiul comunismului în materie de credinţă este un studiu al violenţei“.
Primii care au înţeles că „hipnoza este produsă de o teamă violentă“ sunt psihiatrii ruşi. Descoperirea lor – adică aceea că se poate obţine starea de hipnoză la un individ, la o mulţime sau la o populaţie „printr-un şoc asupra unei naturi emotive”, ca şi „prin mari privaţiuni, lovituri şi droguri“ – se află la baza psihopoliticii moscovite, care cere puterii guvernamentale utilizarea permanentă a unui element de teroare prin brutalităţile comise de psihiatrii comunişti în numele ştiinţei medicale.
Din 2 mai 1936, până în 10 octombrie 1939, am fost membru cotizant al Partidului Comunist, acţionând sub numele meu adevărat de Kenneth Goff şi, uneori, sub pseudonimul de John Keats. în 1939, m-am prezentat din proprie iniţiativă în faţa Comitetului pentru Activităţi Antiamericane din Washington, D.C., comitet aflat pe atunci sub preşedinţia lui Martin Dies; mărturia mea poate fi găsită în volumul IX al Raportului înaintat de acest for, către Congres, în acelaşi an.
În timpul cât am fost membru al Partidului Comunist am urmat cursurile iniţiate de Partid în cadrul şcolii ce funcţiona în clădirea din strada E. Wells 113, Milwaukee, Wisconsin, înregistrată sub numele de Şcoala Muncitorească Eugene Debs. Aici am fost instruit în arta războiului sub toate aspectele sale; mă refer atât la războiul psihologic cât şi la cel fizic ce vizează distrugerea societăţii capitaliste şi a civilizaţiei creştine. O parte a studiilor noastre a fost dedicată analizei problemei Psihopoliticii. Aceasta este arta de a pune stăpânire pe minţile tuturor indivizilor dintr-o naţiune prin spălarea creierelor şi aplicarea distorsionată a ideii de însănătoşire mentală; este arta de a subjuga o întreagă naţiune regulilor dictate de Kremlin, punând stăpânire pe mintea oamenilor. Ni s-a adus argumentul că degradarea mentală a populaţiei este mai puţin inumană decât distrugerea ei în masă prin lansarea de bombe căci, pentru orice fiinţă ce trăieşte o singură dată, viaţa, oricum ar fi ea, este mai bună decât moartea. A fi învingător într-un război înseamnă a obţine controlul asupra poporului cucerit. Dacă un popor poate fi cucerit fără război, scopul războiului va fi atins iară distrugerile inerente unei asemenea confruntări.
În ultimii ani am observat cu groază cum creşte ponderea războiului psihopolitic exercitat asupra americanilor. Mai întâi a avut loc acţiunea de spălare a creierelor soldaţilor noştri din Coreea; apoi a urmat propaganda de „însănătoşire mentală” finanţată generos şi promovată de grupurile de presiune ale stângii, fapt ce a dus la adoptarea în multe state americane a unei serii de legi ce pot fi folosite de duşmanii Americii pentru a-i tortura şi întemniţa atât pe cei ce predică Evanghelia Mântuitorului nostru lisus Hristos cât şi pe cei care se opun ameninţării comunismului. Un exemplu grăitor este cazul Luciile Miller. în războiul psihopolitic, comuniştii au hotărât că „trebuie recrutat orice agent cu instincte ucigaşe şi transformat într-un instrument al urii înverşunate faţă de practicile religioase de însănătoşire mentală".
„Puterea spune întotdeauna că trebuie să fie informată. Dar în fond, informaţia secretă o deranjează destul de des căci ea ar putea s-o oblige să ia măsuri care ar costa-o din punct de vedere politic sau economic sau ar determina-o să-şi mărturisească neputinţa. Deci, preferă deseori să nu ştie nimic.”
Cris-Tim - „Îţi place să mănânci sănătos”
Aldis - „Gustul mezelurilor româneşti de calitate”
Campofrio - „Alimente pentru o viaţă sănătoasă”
Caroli - „Îţi lasă gura apă”
Angst -„Excelenţa face diferenţa”
Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei a dus la o stagnare a pieţei de preparate din carne în acest an, vânzările fiind cu mult sub estimările procesatorilor, care se aşteptau la creşteri de cel puţin 10% în 2008, care le-ar fi permis să îşi acopere pierderile din ultimele luni ale anului trecut.
În acelaşi timp, este aşteptată o majorare a preţurilor la produsele din carne în perioada următoare, pe fondul crizei economice, care a dus la „costuri mari la credite”, potrivit reprezentanţilor procesatorilor. „Evoluţia consumului nu este spectaculoasă în acest an. Toată industria alimentară, dar şi cea a bunurilor de larg consum, vor fi afectate de scăderea veniturilor. Va fi un fenomen european”, a declarat recent Mihai Vişan, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC). Acesta a mai precizat că preţul la carnea de porc (carcasă) s-a majorat în acest an pe plan internaţional cu peste 30% faţă de anul trecut, până la 1,7-1,8 euro pe kilogram, mai ales din cauza crizei financiare de la nivel mondial, dar şi ca urmare a devalorizării leului faţă de principalele valute, în special faţă de euro.
România importă 80% din necesarul de carne de porc pentru procesare şi 35% din necesarul de carne de pasăre. Prin urmare, impactul, atât asupra producătorilor, cât şi asupra consumatorilor, va fi unul important, patronatele din industria de profil preconizând o scumpire a cărnii şi a preparatelor din carne cu cel puţin 10%.
Deprecierea leului corelată cu celelalte efecte ale contextului actual va duce, pe lângă scăderea consumului, la o creştere mai lentă a cererii pentru produsele premium în raport cu cea pentru produsele destinate segmentului low-cost şi mediu.
Potrivit reprezentanţilor celor trei producători de mezeluri, evoluţia cursului valutar va avea un impact imediat asupra costurilor atât în ceea ce priveşte cheltuielile cu materia primă şi utilităţile, cât şi a celor cu dobânzile la creditele în euro şi leasinguri, ceea ce poate duce la stoparea investiţiilor şi la neutilizarea fondurilor europene. Pentru diminuarea efectelor deprecierii leului în
raport cu euro, producătorii de mezeluri vor reduce costurile în paralel cu majorarea preţurilor.
Întotdeauna căutăm misterele în afara graniţelor acestei ţări. De ce? Pentru că ceilalti şi le-au promovat din plin, prin filme, cărţi, emisiuni. Noi, românii, nu ştim nici măcar în ce ţară minunată trăim. Nu avem habar că aici, unde ne târâm zilele de la un an la altul, în vremurile de demult trăia un popor ales care cârmuia destinele Europei. Alţii au avut grijă ca, în ani, să ne determine să ne privim cu reticenţă pe noi, ca oameni, ţara noastră şi poporul nostru. Aşa că la ora actuală avem impresia că ne tragem din nişte ciobani care au ajuns întâmplător cu turmele lor de mioare prin zonă. Nimeni nu are habar că apelativul de „cioban" se folosea în vremurile de demult sub altă formă, semnificând nu meseria de paznic la oi ci reprezentând menirea poporului din care ne tragem, aceea de cârmuitori de popoare. Am fost aici înainte de scrierea sumeriană şi vom rămâne tot aici oricât de mult şi-ar dori unii şi alţii să ne asimileze. Vă întrebaţi ce puteţi face împotriva marilor puteri asimilatoare? A celor care vor să ne distrugă credinţa, istoria şi neamul? Nimic mai simplu: nu uitaţi. Şi aveţi grijă ca cei care vor veni după voi să nu uite. Nu uitaţi nimic din ceea ce, odată, demult, a făcut din noi un popor ales.
Rezultatele cercetării care fac obiectul acestei lucrări au fost prezentate în public (iniţial într-o formă artistică - sub titlul Pe culmile Kogaiononului), începând din 15 martie 1988, textul fiind publicat integral în revista Arca nr. l şi nr.2, din 15 mai, respectiv 1 august 1990. Având certitudinea că este vorba de informaţii de importanţă naţională - şi nu numai - am considerat că ele trebuie aduse la cunoştinţa oficialităţilor vremii şi a personalităţilor competente în astfel de domenii, ceea ce am şi făcut pe parcursul anilor 1987 - 1989. După evenimentele din decembrie 1989 rezultatele cercetării au fost prezentate noilor autorităţi, pe parcursul anilor 1990 - 1996, dar reacţia a fost mereu aceeaşi: promisiuni, chiar entuziaste în multe cazuri, urmate de o tăcere ostilă - ca să nu o numesc agresivă. Urmarea a fost că începând din a doua jumătate a anului 1992, cu toate eforturile mele, nu am mai putut publica sau prezenta în public nimic. Practic - şi afirm în deplină cunoştinţă de cauză - mi s-a aplicat ceea ce se cheamă „conspiraţia tăcerii”. Interese personale şi mai ales de grup şi diverse orgolii şi-au impus punctul de vedere, iar consecinţele de tot felul nu au întârziat să apară... una dintre consecinţe fiind compromiterea rezultatelor cercetării prin preluarea şi vicierea gravă a informaţiei de către diverse grupări ocultiste. Primele cinci capitole ale prezentei lucrări sunt o reluare a primei versiuni intitulate Taina Kogaiononului care a fost concepută pentru expunere în public, şi a fost predată lui Nicolae Copoiu - la Institutul de Istorie de pe lângă C.C. al P.C.R. - în 27 octombrie 1988 (în toamna lui 1987 predasem un rezumat al cercetării, aceleiaşi persoane şi în cadrul aceluiaşi institut); lucrarea a fost înscrisă la sesiunea de comunicări ştiinţifice din 30-31 octombrie 1988 de la Vălenii de Munte unde, din iniţiativa organizatorilor şi fără acordul meu prealabil, a fost înregistrată în programul sesiunii sub titlul Cercetări privind efectele de piramidă din munţii Bucegi. Un exemplar al lucrării a fost depus tot atunci, în octombrie 1988, la Mănăstirea Sinaia. Faţă de prima versiune, lucrarea de faţă - fiind concepută pentru publicare - conţine argumentaţia completă expusă pe larg şi, în plus, include părţi din lucrarea Civilizaţiile stelare care reprezintă o continuare a primei versiuni a lucrării, „Taina Kogaiononului. Civilizaţiile stelare” a fost elaborată în 1991, expusă integral în public în luna noiembrie a aceluiaşi an, şi prezentată parţial în 7 ianuarie 1992 la T.V.R. 2 (în cadrul emisiunii Tribuna nonconformiştilor). Un rezumat al acestor două lucrări a fost publicat în revista Strada nr. 3 (76) din 27.01 - 3.02.1992.
Rolul Preşedintelui României
Conform art. 80 din Constituţie: „(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.” Pornind de la structura acestui text constituţional s-a afirmat că Preşedintele
României îndeplineşte trei funcţii: funcţia de reprezentare, funcţia de garant şi funcţia de mediere. Astfel, Preşedintele României reprezintă statul român, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Pe plan intern, Preşedintele este reprezentantul statului român, deoarece este ales prin intermediul sufragiului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, aşadar i se conferă o legitimitate democratică directă şi egală cu cea a Parlamentului; pe plan extern, Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, acreditează reprezentanţii diplomatici ai României, iar reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României (art.91).
Art. 80 menţionează în continuare faptul că Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale”; în acest sens, Preşedintele este comandantul forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, poate declara mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, ia măsuri pentru respingerea agresiunii armate, instituie starea de asediu sau starea de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale (art. 92,93).
Aliniatul 2 al art. 80 prevede că „Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”. În acest scop el exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. În vederea realizării acestei funcţii el este înzestrat cu o serie de atribuţii: poate sesiza Curtea Constituţională, înainte de promulgarea legii, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate; poate trimite legea, înainte de promulgare, Parlamentului spre reexaminare; în raporturile cu Guvernul, desemnează un candidat la funcţia de prim-ministru (art.85), poate revoca miniştri la propunerea primului-ministru (art.85) şi poate participa în anumite situaţii la
şedinţele Guvernului (art.87); în raporturile cu Parlamentul, poate convoca cele două Camere în sesiune extraordinară (art.66), poate adresa mesaje Parlamentului (art.88), poate dizolva Parlamentul (art.89), promulgă legile adoptate de Parlament (art.77); de asemenea, fără a impieta asupra independenţei justiţiei, numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Barometrul Global al Corupţiei (Barometrul) 2009 lansat de Transparency International (TI) expune principalele constatări cu privire la sondajul opiniei publice care vizează percepţiile generale ale publicului larg asupra corupţiei, dar şi experienţe referitoare la fenomenul de mită în întreaga lume.1 Barometrul evaluează măsura în care instituţiile cheie şi serviciile publice sunt percepute ca fiind corupte, identifică părerile cetăţenilor cu privire la eforturile guvernului în lupta anticorupţie, iar în acest an, pentru prima dată, include întrebări amănunţite despre nivelul capturii statului şi dorinţa persoanelor de a plăti în plus pentru o conduită corporativă corectă.
Barometrul este conceput pentru a completa opiniile experţilor asupra corupţiei din sectorul public puse la dispoziţie de către Indicele de Percepţie al Corupţiei al TI şi informaţiile despre fluxurile mitei la nivel internaţional reflectate în Indicele Plătitorilor de Mită Transparency International. De asemenea, Barometrul furnizează informaţii cu privire la tendinţele corupţiei în percepţia publicului larg. La a şasea sa ediţie, Barometrul face posibilă şi o evaluare a schimbărilor petrecute de-a lungul timpului; asupra instituţiilor considerate ca fiind cele mai corupte, a eficacităţii eforturilor făcute de guverne în lupta anticorupţie, dar şi a numărului de cetăţeni plătitori de mită.
...Una din experienţele cele mai interesante am trăit-o în ziua în care am devenit, în mod public, membru al atât de suspectului grup de aşa-zise mediumuri hipersensibile şi ciudate, numite, ceva mai eufemistic, parapsihologi, iar publicarea cărţii mi-a distrus pur şi simplu imaginea de „om cu frica lui Dumnezeu” şi „întreg la minte”.
Cu toate acestea, multe dintre rezultate au fost de-a dreptul neaşteptate, iar îngrijorarea multora neîntemeiată. De exemplu, faptul că am fost (şi încă sunt) foarte ancorat şi activ în lumea materială a afacerilor a avut drept rezultat tratarea cu maximă seriozitate a manuscrisului meu.
Şi un alt aspect: ar fi trebuit să am mai multă încredere în părerile oamenilor de afaceri. Convingerea mea era că afacerile şi industria respectă „ceva de valoare”, fără a acorda prea mare importanţă originii acelui „ceva”. Vorba aceea, „dacă funcţionează, foloseşte-l”. Cu toate acestea, mă interesa foarte mult părerea celor din consiliul de conducere al corporaţiei — al cărui preşedinte eram — în legătură cu cartea mea. Cine ar fi vrut ca toate afacerile acelea, care presupuneau investirea multor milioane de dolari, să cadă pe mâna unui om cu labilitate psihică şi comportamentală dovedită?
După publicarea cărţii, nici unul dintre membrii consiliului de administraţie nu a comentat în vreun fel respectivul eveniment editorial. Şi nici eu. În schimb, la o petrecere, soţia unuia dintre ei m-a rugat să-i dau un autograf pe „cartea mea”, pe care tocmai şi-o cumpărase. M-am supus, deşi cu o oarecare stîngăcie amestecată cu teamă. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, nici n-ar fi trebuit să fiu surprins.
Lucrarea „Inteligenţa materiei" îşi propune să abordeze, în actuala ediţie, laturile esenţiale ale cunoaşterii, indiferent de caracterul sursei - ştiinţifică, empirică sau revelată - pentru a găsi un răspuns la întrebările fundamentale ale omului şi pentru a schiţa o posibilă cale de urmat. Finalitatea sa a fost de a realiza o sinteză a acelor date despre noi, menite să releve coerenţa şi rezonanţa lumii de la macrounivers la microunivers, de la vizibil la invizibil, sub acţiunea marelui arhitect constituit de ceea ce am numit Inteligenţa materiei.
Ideea de Inteligenţă ordonatoare de univers, de raţiune cosmică, nu este desigur nouă. La modul vag şi întrebător, orice om de bun simţ, în fata ordinii din natură, îşi spune că „trebuie să existe ceva" care să o justifice.
În 1942, în viaţa lui Alexandru Busuioceanu a intervenit un eveniment deosebit, ce-şi va pune amprenta pe tot restul activităţii şi sentimentelor sale. Profund deprimat de înrăutăţirea climatului politic din România acelor ani, el se decide să părăsească ţara, cu intenţia mărturisită de a nu se mai întoarce niciodată. Iată de ce acceptă postul de ataşat cultural la Madrid, unde avea să se şi stabilească; ulterior va înfiinţa o catedră de Limbă şi Literatură română la Universitatea de acolo, pe care o va păstra până la moarte. A desfăşurat o neîncetată activitate de cercetare şi propagare a culturii româneşti: înfiinţează Institutul Român de Cultură din Madrid, obţine introducerea limbii române ca materie obligatorie la şapte facultăţi spaniole, înlesneşte publicarea unor traduceri din marii noştri scriitori (ca Rebreanu ş.a.), publică articole şi ţine conferinţe despre arta şi literatura română, abandonând aproape cu totul vechile sale preocupări legate de istoria artelor din alte ţări. Se simte profund român şi aşa se va simţi până la moarte, păstrându-şi cetăţenia şi purtând în suflet o necontenită nostalgie pentru pământul său natal.
Acesta ete contextul în care ia naştere studiul de faţă, sitauat într-un domeniu nou, în care a „intrat din întâmplare” şi simţindu-se în plină „aventură”, cum reiese din corespondenţa cu Mircea Eliade. „Întâmplarea” fusese declanşată de constanta sa preocupare de a căuta urme româneşti oricând şi oriunde, inclusiv în vechile arhive ale Spaniei - patria împăratului Traian. „Aventura” a constat în descoperirea neaşteptată la care l-au condus studiile sale asidue, şi care l-a pasionat într-atâta, încât a generat prezenta lucrare, concepută, scrisă, refăcută, amplificată de-a lungul multor ani, în pofida şanselor precare de a o vedea tipărită. Şi nici n-a văzut-o.
Nu voim a fi un stat modern oarecare, de o precocitate şi îndrăzneală care să uimească lumea. Având conştiinţă de ceea ce suntem, simţindu-ne români mai mult decât coborâtori ai romanilor şi chiar decât cetăţeni ai României, voim, în cea mai strânsă legătură cu tot ceea ce a fost sănătos în trecut să clădim cu mijloace româneşti civilizaţia românească pentru toţi românii.
Singura chestiune care trebuie imediat resolvată, prin braţele unite ale noastre e dreptul Românimii de a se impune ca stăpână în orice colţ al pământului pe care l-a locuit, l-a fructificat prin munca ei şi l-a adăpat cu sudorile şi sângele ei şi al
străbunilor.
A venit timpul să facem aici la noi politica noastră naţională, să întrebuinţăm în viaţa noastră naţională numai elementele naţionale, să îndepărtăm pe străinul nefolositor, iar cu atât mai mult pe străinul pierzător, pe străinul ucigător şi pervertitor al neamului nostru.
