Scrisoare către poporul aflat in legitimă apărare

În momente de incertitudine, de pierdere a busolei, nu ai altceva de făcut decât să-ţi îndrepţi atenţia spre oameni în care ai cât de cât încredere, oameni care de-a lungul timpului nu te-au dezamăgit, nu ţi-au promis şi nu te-au minţit. Un astfel de om spunea de curând:

De peste douăzeci de ani asistăm cum persoane care nu au nici o legatură cu cinstea, cu onoarea sau cu interesul naţional, se luptă precum fiarele pădurii deasupra trupului unei Românii doborâte la pământ...
„Rotaţia cadrelor” la care participăm din patru în patru ani, produce acelaşi rezultat deplorabil, minciuna ridicată la rang de realitate, ni se aruncă în faţă cum ai arunca un codru de pâine câinilor, batjocura este adresată bătrânilor şi copiilor, intelectualilor - bărbaţi şi femei, muncitorilor şi ţăranilor acestei naţii, jaful generalizat a născut miliardari fără nici un merit, în afară de acela că au ştiut să se înfrupte fără jenă şi perfect legal, din fasolea stricată a comunismului, digerabilă pentru ei... cinismul cu care guvernanţii noştri de ieri şi de azi „motivează” dezastrul prin care trecem, ne face să credem că suntem prea mulţi, mâncăm prea mult, muncim prea puţin, deci suntem nişte handicapaţi avem un singur drept: să plătim taxe care se scurg în canalele lor, instalate pe sub toate instituţiile naţionale.

Ne-am pierdut demnitatea de români, suntem ţinuţi deliberat în coada Europei la toate capitolele - industrie, agricultură, cercetare, inovaţie, artă, cultură,sport, ne arătăm stupefiaţi de cele petrecute în Moldova de peste Prut, dar spirocheţii comunismului ne-au afectat în aceeaşi măsură şi pe noi. Acolo există o scuză – împuţinarea populaţiei autohtone. Noi nu avem nici măcar scuza aceasta! Suntem doar bolnavi.
Am devenit un lazaret de care se feresc cu toţii! Leprozeriile noastre sunt izolate prin legi restrictive, venite din afară, şi am început să ne învăţăm cu asta. Ne prefacem că trăim, ne prefacem că avem mici satisfacţii, dar realitatea este o oglindă care nu poate fi acoperită la nesfârsit cu văluri ideologice! Ne autocondamnăm la moarte, din prostie şi ignoranţă, îndatorăm pe veci viitorul urmaşilor noştri, care vor simţi nevoia să plece cât mai departe, lăsând nepopulat un spaţiu care se va achita de datorii „prin el însuşi”.


Este în pericol însăşi TARA!!! Şi vina este numai a noastră. Tânjesc după o dictatură a dreptăţii şi adevărului! Visez să trăiesc vertical, într-o ţară unde doar cinstea şi onoarea sunt „interes naţional”, iar nu în genunchi în faţa marilor puteri! Îmi doresc parteneri care să-şi ţină cuvântul dat, să respecte munca, punctualitatea şi corectitudinea! Vreau să câştigăm respectul vecinilor noştri, iar vecinii noştri să simtă respect din partea noastră.
Pledez pentru un conducător – proprietar de drept al ţării, căruia să-i pese de soarta şi viitorul ei şi care să nu poată spune „nu mai am nimic de pierdut, sunt la ultima investire”!
Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Suedia şi mai nou Spania, ar trebui să ne fie exemplu! Sunt ţări cu nivelul de viaţă cel mai ridicat din lume, acolo unde şi Uniunea Europeană îşi are sediul…
Înaintaşii noştri, în anul 1864 ne-au lăsat un posibil model. Suntem atât de incapabili să-l cercetăm atent? Antecesorii noştri aveau o sfântă deviză, uitată acum şi pe care ar trebui s-o regândim cu toţii: Regele si Dorobanţul! Regele adevărat garant al prosperităţii ţării sale şi Dorobanţul, paznic al hotarelor ei…
Se poveşteste că odată, prin anii 1900, Carol I pleca liniştit, pe jos, de la Palat înspre Cotroceni, împreună cu vreun ministru. Toţi trecătorii de pe Ştirbei Vodă îi făceau loc, se înclinau spunând cu respect: Maiestate!!!
Vă scriu cu buna-credinţă a unui om care se gândeşte la viitor. Aştept păreri scrise cu aceeaşi bună-credinţă constructivă, lipsite de preconceptii…

Florin Zamfirescu

Postări asemănătoare pe categorii