26 ianuarie 2011

România de azi este eşecul generaţiei politice a anilor '90

Citat din Negriţoiu, ING: România de azi este eşecul generaţiei politice a anilor '90 din care am făcut parte şi eu şi ai cărei exponenţi sunt Băsescu şi Isărescu
Ne-am întors de unde am plecat: de la abordarea politicilor de bază până la calitatea actului de guvernare suntem înapoi la începutul anilor '90, când măcar aveam scuza că nu ştiam prea multe.Acum avem de fapt vulnerabilităţi mai mari decât înainte de intrarea în UE pentru că s-a văzut că la noi derapajele sunt repetabile: ne corectăm o dată şi pe urmă revenim la aceeaşi problemă.Acum 15-20 de ani nu ştiam ce şi cum să facem, apoi am ştiut, dar le-am făcut greşit. Şi aşa am ajuns singura ţară din UE care continuă să lucreze cu Banca Mondială în programe de restructurare economică de bază. Este eşecul generaţiei politice a anilor '90 din care am făcut parte şi eu şi ai cărei exponenţ i sunt preşedintele Băsescu şi guvernatorul Isărescu.” Negriţoiu împlineşte în primăvară 61 de ani, la Revoluţie având 39 de ani.

Isărescu face în august 62 de ani, iar Băsescu 60 în noiembrie, toţi trei fiind exponenţi ai generaţiei care avea în jur de 40 de ani la Revoluţie şi care a preluat poziţii de conducere în structuri ale statului. Negriţoiu a fost şef al Agenţiei investiţiilor străine, ministru al reformei şi apoi consilier prezidenţial şi deputat până în 1997, când a intrat în sectorul bancar pe o poziţie de top management la ING Bank. De aproape cinci ani este CEO al ING Bank România şi afirmă că nu intenţionează să revină în zona administraţiei de stat.

Având în faţă scrisorile de intenţie pe care ministrul de finanţe şi guvernatorul BNR le trimiteau la FMI în urmă cu 17-18 ani, Negriţoiu consideră frapant că astăzi programul încheiat cu Fondul are aceleaşi obiective: consolidarea fiscală, adică încercarea de reducere a unui deficit bugetar pe care îl califică drept „endemic”, reducerea cheltuielilor sociale, restructurarea companiilor de stat cu pierderi. „Este incredibil cum vorbim despre aceleaşi lucruri. Până şi cifrele se repetă, iar structurile administraţiei noastre au rămas tot de nivelul Băncii Mondiale.

Postări asemănătoare pe categorii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu