Fără o cultură a planificării nu se schimbă prea multe

Citat din Adevărata generaţie de sacrificiu nu este cea a actualilor pensionari, ci a „decreţeilor“, care nu vor putea fi susţinuţi de generaţia ’90:

Prezentul este aşa cum este pentru că de 20 de ani România nu a avut şi încă nu are o cultură a planificării strategice, mai arată Marian Preda: „S-au făcut planuri şi strategii, dar nu există cultura planificării. Cele mai multe companii de la noi cu capital românesc nu au strategii cum au companiile transnaţionale. Astfel că la noi şi lucrurile bune eşuează din această cauză. Legile bune nu au norme de aplicare bune. Multe dintre deciziile bune ale Guvernului nu s-au materializat în nimic. Iată, o lege bună precum legea pensiilor. S-a ajuns la situaţia de faţă pentru că a fost pusă în practică defectuos”.

Preda mai acuză parazitarea spaţiului public de o mână de oameni, aceiaşi de 20 de ani şi explică ezitările noilor generaţii de specialişti de a se arunca în arena publică.

„Economiştii vorbesc astăzi foarte puţin, deşi ar trebui să o facă mai mult. Alţii care o fac au poziţii fundamentate politic şi nu economic. Oamenii politici care ocupă spaţiul public sunt «vorbitori de profesie», vorbesc despre tot şi toate.”

O greşeală, consideră profesorul Preda, este că partidele politice au ajuns să reprezinte principala sursă de legitimare. Schimbările de 20 de ani nu au adus pe scena publică figuri noi, iar cele care au apărut nu au confirmat.

De aceea partidele sunt „ocupate” de aceleaşi figuri de ani de zile, iar riscul pe care societatea în ansamblul său este obligată să şi-l asume este acela de a nu vedea care este realitatea.

Potrivit lui Preda, discuţiile în spaţiul public sunt conflictuale, iar când iei poziţie publică aproape eşti obligat să fii parte din conflict, să te situezi de o parte sau de alta: „Din păcate, cei care iau poziţii publice o fac din interes. Ies la televiziuni pentru că au un interes sau altul şi aceasta este o mare problemă. De aceea specialiştii nu se aruncă în arenă”.

Soluţia este întrevăzută de profesorul de 48 de ani în remodelarea discursului public în care să fie articulat dialogul şi nu conflictul. Generaţiei nepătate de comunism îi revine această sarcină, arată el.

Postări asemănătoare pe categorii