18 martie 2010

Istoria secretă a lumii

Cândva, demult, timpul nu exista.
Timpul nu este altceva decât o modalitate de a măsura schimbările de poziţie ale obiectelor în spaţiu şi, aşa cum ştie orice om de ştiinţă, orice mistic şi orice smintit, la începuturi nu existau obiecte în spaţiu. Spre exemplu, un an măsoară mişcarea efectuată de Pământ în jurul Soarelui. O zi îi trebuie planetei pentru a se roti în jurul axei sale. Iar cum, după propriile lor afirmaţii, la începuturi nu existau nici Soarele şi nici Pământul, autorii Bibliei nu au vrut nicidecum să lase de înţeles că totul în univers a fost creat în şapte zile – în sensul obişnuit al cuvântului „zi“.
În ciuda acestei absenţe iniţiale a materiei, spaţiului şi timpului, ceva trebuie să se fi întâmplat pentru a pune totul în mişcare. Altfel spus, ceva trebuie să se fi întâmplat înainte să existe ceva. Şi din moment ce nu exista nimic când s-a întâmplat ceva pentru prima dată, putem presupune că această primă întâmplare a fost mult diferită de evenimentele despre care discutăm în mod obişnuit în termenii dictaţi de legile fizicii. Ar putea avea oare sens să afirmăm că această primă întâmplare a fost, din unele puncte de vedere, mai degrabă un eveniment mental, decât unul fizic?
Ideea evenimentelor mentale capabile să genereze efecte fizice ar putea părea la prima vedere absurdă, însă în realitate este un fenomen cu care ne confruntăm tot timpul. Iată, spre exemplu, ce se întâmplă când îmi vine o idee – de pildă „Pur şi simplu trebuie să întind mâna şi să-i mângâi obrazul“: un impuls activează o sinapsă la nivelul creierului meu, ceva ca un curent electric pune în mişcare un nerv din braţ, iar mâna mi se mişcă.
Ar putea oare acest exemplu banal să ne spună ceva despre originile universului? La începuturi, un impuls trebuie să fi venit de undeva – dar de unde? Câţi dintre noi nu s-au minunat în copilărie văzând primele cristale precipitându-se în paharul cu soluţie chimică, de parcă un impuls se strecura dintr-o dimensiune în cea care îi urma? În cadrul acestei istorii, vom vedea cum, pentru multe dintre cele mai strălucite minţi ale lumii, naşterea universului – misterioasa tranziţie de la non-materie la materie – este explicabilă exact astfel. Ei şi-au imaginat un impuls transmis dintr-o altă dimensiune în dimensiunea noastră, această altă dimensiune fiind, din punctul lor de vedere, mintea lui Dumnezeu.

Postări asemănătoare pe categorii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu