Procesul Mareşalului Ion Antonescu

Glutamatul de sodiu şi aspartamul - otrava noastră de toate zilele

...
Glutamatul de sodiu - E 621
...
Glutamatul este un drog
...
Glutamatul "arde" neuronii
...
Surse ascunse de glutamat de sodiu
...
Glutamatul duce la pierderi de memorie
...
Aspartam - E 951
Aspartam este denumirea tehnică (produsul chimic) a celebrelor NutraSweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, etc. Aspartamul a fost descoperit accidental în 1965, cand James Schlatter, chimist la compania G.D. Searle, testa un medicament anti-ulcer.
Codul european pentru aspartam este E 951, si este „înrudit" cu E 950 (acesulfam K), făcând parte din categoria îndulcitorilor chimici (artificiali). Despre „beneficiile" folosirii aspartamului s-a scris foarte mult. Revista Nexus a acordat acestui subiect o deosebită atenţie: două numere (din oct. - nov.1995 şi dec.1995 - ian.1996) au găzduit importante articole despre aspartam şi ce se ascunde în spatele afacerii.
...

Tehnologii ascunse?

Preluare realitatea.net

Teoria reprimării tehnologiilor care ne-ar fi oferit energie ieftină şi din abundenţă este foarte răspândită la nivel global. De cele mai multe ori sunt învinuite grupuri care au legături cu industria petrolieră sau auto şi care în general profită de status qvo-ul existent în lume cu privire la producerea şi consumul de energie.

Temenul de energie, în acest context, nu se referă la energiile regenerabile sau termodinamice, ci la tehnologii care ar fi capabile să producă o schimbare de paradigmă în felul în care producem energie.

Multe dintre aceste tehnologii, cum ar fi un motore perpetuum mobile, sunt imposibile confrom legilor fizicii, aşa cum le cunoaştem acum. Altele în schimb, ca fuziunea la rece, deşi nu sunt fundamental imposibile, nu sunt totuşi acceptate de comunitatea ştiinţifică ca teorii de lucru. Cei care susţin existenţa unor conspiraţii spun că oamenii de ştiinţă sunt controlaţi şi cenzuraţi pentru a nu investiga aceste ramuri importante.

În plus, se crede că motoarele perpetuum mobile sau alte maşini capabile de produce energie la costuri foarte mici sunt cumva suprimate de către guverne şi grupuri de lobby, această practică existând de foarte mult timp.

Energia gratuită este considerată în general a fi pseudo-ştiinţifică sau nerealistică de către comunitatea ştiinţifică internaţională. Mulţi inventatori au încercat să construiască dispozitive pentru producţia ieftină de energie. Despre cei menţionaţi în continuare se crede că munca lor a fost marginalizată, deşi au avut succes.


Thomas Henry Moray – În 1930 acesta a declarat că el şi familia sa au fost ameninţaţi, de mai multe ori, iar laboratorul său a fost devastat pentru a-l intimida şi pentru a-şi opri demonstraţiile publice. Moray construise un dispozitiv care era capabil să extragă energie electrică din energie spaţială. Nici un cercetător nu a putut explica cum funcţionează aparatul, chiar şi dupa mai multe demonstraţii. Invenţia a fost distrusă de către partenerul său de afaceri care era frustrat că Moray nu a vrut să vândă invenţia marilor corporaţii.

Stanley Meyer are pe numele său nouă patente ce au legătură cu o maşină care funcţionează cu apă. A fost dat în judecată de doi investitori, iar un judecător l-a găsit vinovat de fraudă, fiind forţat să înapoieze 25.000 de dolari. A murit subit, iar autopsia a relevat că a avut un atac cerebral. Suporterii lui Meyer cred că acesta a fost asasinat pentru a-i ascunde invenţiile. Patentele lui Meyer sunt însă disponibile online.

Eugene Mallove a fost un suporter important al cercetării în probleme fuziunii la rece. A fost autorul unei cărţi, Fire from Ice (de fapt cartea se numeşte „Fire from Ice: Searching for the Truth behind the Cold Fusion Furor”), care detalia în 1989 experimentul, aparent de succes, a lui Stanley Pons şi Martin Fleischmann de la Universitate din Utah. Marllove era de părere că rezultatele au fost suprimate printr-o campanie organizată în media pentru a-i ridiculiza pe cei doi oameni de ştiinţă. A fost ucis în bătaie, în 2004 de către un agresor necunoscut. Moartea sa violentă a fost pusă în directă legătură cu munca sa, dar poliţia a declarat oficial că a fost doar o tâlhărie.

Secretul suprem

Ne aflăm în pragul unei incredibile schimbări globale, la o răscruce de drumuri în care deciziile noastre vor influenţa multă vreme de acum înainte destinul planetei pământ. Avem astăzi posibilitatea să descuiem porţile închisorii mentale şi psihice în care a fost întemniţată de mii de ani rasa umană. La fel de bine, le putem permite gardienilor care deţin controlul să îşi ducă la bun sfârşit planurile de menţinere în sclavie şi de îndoctrinare mentală, emoţională, spirituală şi fizică a tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor de pe această planetă, prin instaurarea unui guvern mondial, a unei armate, a unei bănci centrale şi a unei monede unice, precum şi prin implantarea de microcipuri în trupul fiecărui individ în parte.
Ştiu că sună fantastic, dar dacă rasa umană şi-ar ridica ochii de pe ecranele televizoarelor unde rulează ultimul episod al telenovelei preferate sau ultimul show de divertisment, privind în jur cu luciditate, şi-ar da seama că toate aceste lucruri nu sunt doar posibile – ci chiar se petrec.

Sclavi în aşteptarea stăpânului

Autor: Nicolae Merişanu. Preluare de pe cotidianul.ro

Există dincolo de determinarea sociopolitică a omului paradigma mentalităţii servile, un tipar născocit de un creator demonico-ironic. Nici educaţia, nici titlurile obţinute nu pot schimba comportamentul acestor roboţi agitându-se veşnic în căutarea stăpânului.

Cum bine observa Petre Pandrea, adaptarea „guzganilor” este perfectă: scăpaţi de înec, ei dau fuga direct la hambar. Limba română a născocit şi o expresie ce caracterizează această adaptabilitate jegoasă a sclavului: „Să ne fie nouă bine”. În situaţie de criză istorică, sclavul tânjeşte după apariţia Stăpânului, îl caută asiduu, văzând în el un pretext al abuzurilor şi al delaţiunii. Bolnav de inferioritate, urând tot ce trece drept excepţional sau peste media înţelegerii sale, sclavul se încarnează în turnătorul ideal, veşnicul duplicitar ce spală urechea Stăpânului, dispus la vânzarea (ieftină) a Aproapelui.

Îl întâlnim pe diferite trepte sociale, în diferite epoci, târându-se umil în faţa celui tare, de o meschină aroganţă cu cei sensibili şi cu bun-simţ, supus până la desfigurare în faţa Stăpânului, încarnare a Mârlăniei atotdistrugătoare.

Iată ce bine îi caracterizează un străin, Friedrich Wilhlem von Bauer, pe marii dregători ai Ţării Româneşti: „…sunt mişei şi târâtori faţă de mai-marii lor, de o mândrie de nesuferit faţă de inferiorii lor, pentru bani fac orice, puşi pe uneltiri, lipitori nemiloase ale poporului, asupritori ai celor slabi, aspri faţă de supuşii lor şi tirani în casele lor. Într-un cuvânt au toate trăsăturile despotismului sub care stau şi ei încovoiaţi. Sclavul nu ştie să se poarte decât ca un tiran faţă de aceia pe care soarta i-a adus sub puterea lui”.

Şi în acest joc crud şi grotesc în care sclavul devine uneori şi stăpân, ce face de obicei Poporul? Încearcă să se adapteze simţind afinităţi „sangvine” cu cel de aceeaşi extracţie socială sau morală. Deoarece scara valorilor fiind inversată, îi oferă plebeului posibilităţi multiple de adaptare, fie prin coruperea Puterii, fie prin obedienţă. Sistemele totalitare sau dictatoriale au în „sclavi” nu numai o masă de manevră ideală, dar mai ales zeloşi executanţi.

Proletariatul a văzut în Comunism un Stăpân Ideal chiar dacă excesele lui muşcau adânc şi din „carnea Poporului”. Sclavul simte în permanenţă legătura fetală cu Stăpânul său, Tătucul sau Liderul Suprem. Acceptând absurdul social ca normă, sclavul urăşte instinctiv schimbarea sau pe eroii eliberatori. Tot ce pune în pericol acest mecanism de reproducere „ad infinitum” al mediocrităţii şi al laşităţii e rejectat! Campion absolut al obedienţei devine funcţionarul obtuz sau muncitorul analfabet, gata oricând să se solidarizeze cu noul Stăpân, dacă vede în el un conservator al vechilor şabloane. Aici se află şi ratarea oricărei mişcări revoluţionare de profunzime, aici se află şi băltirea din ultimii 20 de ani ai României. Ezitarea unei reforme morale şi bagatelizarea procesului Comunismului nu sunt decât un elogiu indirect al Sclavului către Stăpânul său dorit. Tot ce poate împiedica „limpezirea apelor” este salutar, iar marii duşmani ai ieşirii din blocaj sunt, în general, intelectualii, care analizează nuanţat această prelungită letargie a poporului român.

Plebea îi înfierează gemând satisfăcută şi se reîntoarce sforăind în neantul din care a apărut. Fiindcă „plebea, de orice categorie socială ar fi, de orice orientare ideologică, fie de dreapta, fie de stânga, este mereu sanguinară şi netoată, canalie de uliţă sau de asfalt al metropolei. Există o plebe cu titluri: aşa-zişii inculţi cu diplomă. Există o plebe conformistă: eterna plebe guvernamentală. Există fiara dezlănţuită şi bestială, cu instincte nezăgăzuite, plebea jefuitoare, măgarii care dau cu copitele în leii răniţi” (Petre Pandrea).

Tichia F-16

Guvernul american va livra gratis României 24 de avioane F-16 aflate în uz de 25 de ani. Pentru modernizarea celor 24 de avioane F-16 (vechi de 25 de ani) pe care guvernul american ni le dă gratis, statul român va cheltui în jur de 1-1,5 miliarde de euro ca investiţii în revitalizarea echipamentului de bord, în consumabile, rachete, pregătirea piloţilor.
Întreaga presă oferă detalii. Aici vreau să fac doar o remarcă: după 25 de ani de folosire, acele avioane ar fi trebuit duse la topit, probabil. ce fac „prietenii” noştri americani? De ce să le topim? Mai consumăm şi energie cu acest lucru. Le dăm amărâţilor (chipurile pe gratis)! Şi mai câştigăm 1-1,5 miliarde euro din acele investiţii pomenite mai sus, că doar nu bulgarii vor oferi produsele şi serviciile în cauză! Tot americanii le vor furniza. Şi uite-aşa, dintr-o pierdere te alegi cu câştig. Dar fraier nu e cel ce cere! E cel ce dă! Şi într-adevăr, chelul are nevoie de tichie F-16! Fraierii plătesc! (A se citi fraier = cetăţean român).

Nu cred că aşa se comportă nişte prieteni! Că de tovarăşii din est ne-am lămurit cu mulţi zeci de ani înainte!

Istoria secretă a lumii

Cândva, demult, timpul nu exista.
Timpul nu este altceva decât o modalitate de a măsura schimbările de poziţie ale obiectelor în spaţiu şi, aşa cum ştie orice om de ştiinţă, orice mistic şi orice smintit, la începuturi nu existau obiecte în spaţiu. Spre exemplu, un an măsoară mişcarea efectuată de Pământ în jurul Soarelui. O zi îi trebuie planetei pentru a se roti în jurul axei sale. Iar cum, după propriile lor afirmaţii, la începuturi nu existau nici Soarele şi nici Pământul, autorii Bibliei nu au vrut nicidecum să lase de înţeles că totul în univers a fost creat în şapte zile – în sensul obişnuit al cuvântului „zi“.
În ciuda acestei absenţe iniţiale a materiei, spaţiului şi timpului, ceva trebuie să se fi întâmplat pentru a pune totul în mişcare. Altfel spus, ceva trebuie să se fi întâmplat înainte să existe ceva. Şi din moment ce nu exista nimic când s-a întâmplat ceva pentru prima dată, putem presupune că această primă întâmplare a fost mult diferită de evenimentele despre care discutăm în mod obişnuit în termenii dictaţi de legile fizicii. Ar putea avea oare sens să afirmăm că această primă întâmplare a fost, din unele puncte de vedere, mai degrabă un eveniment mental, decât unul fizic?
Ideea evenimentelor mentale capabile să genereze efecte fizice ar putea părea la prima vedere absurdă, însă în realitate este un fenomen cu care ne confruntăm tot timpul. Iată, spre exemplu, ce se întâmplă când îmi vine o idee – de pildă „Pur şi simplu trebuie să întind mâna şi să-i mângâi obrazul“: un impuls activează o sinapsă la nivelul creierului meu, ceva ca un curent electric pune în mişcare un nerv din braţ, iar mâna mi se mişcă.
Ar putea oare acest exemplu banal să ne spună ceva despre originile universului? La începuturi, un impuls trebuie să fi venit de undeva – dar de unde? Câţi dintre noi nu s-au minunat în copilărie văzând primele cristale precipitându-se în paharul cu soluţie chimică, de parcă un impuls se strecura dintr-o dimensiune în cea care îi urma? În cadrul acestei istorii, vom vedea cum, pentru multe dintre cele mai strălucite minţi ale lumii, naşterea universului – misterioasa tranziţie de la non-materie la materie – este explicabilă exact astfel. Ei şi-au imaginat un impuls transmis dintr-o altă dimensiune în dimensiunea noastră, această altă dimensiune fiind, din punctul lor de vedere, mintea lui Dumnezeu.

Apel

Iată la ce poate duce o politică proastă: la un apel de adunare

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă şi să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010! Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, trăim peste 400.000 de români!

Arta de a vindeca orice boală fără doctorii şi fără operaţii

Prefaţă

la a douăsprezecea ediţie germană

1896

Pe lângă cele unsprezece ediţii ale manualului meu, apărute una după alta, se adaugă acum a douăsprezecea ediţie, cu desăvârşire prelucrată şi îmbunătăţită, izvorâtă din semnalele numeroşilor cititori, care primesc cu încredere nemărginită învăţăturile mele; ediţia de faţă este chemată să croiască mai departe calea pentru adevărata înţelegere a unei metode de vindecare fără doctorii şi fără operaţii, şi să descopere noi adepţi pe lângă cei vechi, încercând să ajute la răspândirea luminii ce trebuie să răzbată prin întunericul ce domneşte încă asupra legilor şi căilor nestrămutate ale naturii…; într-un şir de teze amănunţit, încerc să dovedesc că toate bolile, oricum s-ar numi fiecare dintre ele, s-au născut dintr-una şi aceeaşi cauză; în această prefaţă dau seamă din nou de principiul unităţii, principiu care indică interdependenţa părţilor dintr-un întreg cu marele întreg însuşi…;aceea ce omenirea, prin şcoala medicală modernă înţelege prin conceptul de: „boli de sine stătătoare” – nu reiese deloc în urma cercetărilor mele…; aşa numitele boli de sine stătătoare nu sunt altceva decât forme schimbătoare, stări variabile, care deşi, pe dinafară par felurite, totuşi în nici o împrejurare nu sunt independente. De aceea eu socotesc de prisos înşirarea atâtor sute de boli. Dacă la împărţirea acestui manual, am întocmit anumite categorii, ale aşa numitelor boli, n-am avut în vedere, decât să înlesnesc onoraţilor cititori priceperea tezelor pe care le tratez. Denumirile obişnuite de boli pe care le-a introdus şcoala medicală nu pot fi părăsite aşa de lesne, de aceia care sunt obişnuiţi cu ele. Bineînţeles, metoda mea nu vrea să ştie de boli deosebite ale organelor interne sau externe, nu cunoaşte latineasca şcolii medicale, cu atât mai mult se sprijină însă pe cunoaşterea şi întrebuinţarea raţională a unei legi a naturii, până aici necunoscută dar veşnic nestrămutată, a unităţii bolilor.
O fi perfectibilă maşina cu aburi, nu însă forţa aburului. Tot aşa e şi cu metoda mea de vindecare. Temelia ei este nestrămutată, cel mult forma se poate schimba. Cunoaşterea acelei legi a naturii, necunoscută până acum, dar care a existat întotdeauna, a adus în sfârşit lumină în noaptea nenorocirilor pricinuite de boală. După cum un oraş mare nu mai are nevoie, la răsăritul soarelui de felurite mii de felinare, fiindcă lumina soarelui e cu mult mai puternică, tot aşa şi acei care cunosc noua ştiinţă de vindecare, nu mai au nevoie să ştie nici denumirile atâtor mii de boli nici mijloacele de vindecare ale şcolii moderne. Experienţa a dovedit că un singur mijloc aduce vindecarea tuturor acelor boli, mult mai repede şi mai sigur, decât toate miile de mijloace ale şcolii medicale.
Pretutindeni unde a pătruns ştiinţa mea de vindecare – şi trebuie s-o mărturisesc cu bucurie că e lumea întreagă – pretutindeni adevărurile ei şi-au croit drum. Nu e vorbă, a trebuit să înlătur multe lucruri ce păreau adevăruri nediscutabile şi a trebuit să răstorn multe temelii, care păreau nestrămutate. Dar descoperirile mele au rămas, căci au fost întărite zilnic, în practica mea, de numeroase dovezi şi aşa s-au întemeiat atât de puternic, încât zadarnic ar încerca cineva să le răstoarne. Miile de oameni, care datorează sănătatea lor aplicării metodei mele, sunt martori. Noi dovezi de adevărul nestrămutat al învăţăturilor mele, îmi sosesc zilnic, aşa că sunt mândru de a şti că viitorul ştiinţei mele de vindecare e asigurat.
După cum toate descoperirile şi-au găsit la început duşmani, tot aşa n-au fost scutite de dânşii nici învăţăturile mele. Aci mai era vorba şi de unul, care părea a fi „nechemat” pe tărâmul ştiinţei de vindecare, dar care totuşi venea cu descoperiri noi, cu vederi noi, cu axiome noi, aruncând multe lucruri de prisos, înlăturând cu energie multe greşeli înrădăcinate. Bine înţeles, acei sceptici sau potrivnici s-au slujit de multe ori, de mijloace atât de puţin cinstite, încât însăşi purtarea lor i-a nimicit. Rezultatele minunate dobândite de metoda mea, aplicată adeseori bolnavilor condamnaţi de doctori, sunt cea mai bună dovadă de eficacitatea ei. Dacă aş fi aşteptat, ca reprezentanţii ştiinţei medicale să recunoască adevărul învăţămintelor mele şi să confirme progresul făcut, în chipul acesta, pe tărâmul ştiinţei de vindecare n-aş fi făcut un pas înainte toată viaţa mea. Aşa, însă, mulţumită numeroşilor mei adepţi, noua mea metodă de vindecare a fost experimentată şi recunoscută chiar de curţile germane şi străine. Ea a adus atâtor mii de oameni, uşurarea suferinţelor lor şi a devenit o ştiinţă nouă, care întemeiată pe legile naturii, nu mai poate fi tăgăduită.
A cunoaşte la timp bolile corpului omenesc, a le înlătura, a predica adevărul legilor naturii, care pun la îndemâna omului mijlocul raţional de a trăi şi a se vindeca, acesta e scopul acestui manual, apărut până acum în 17 limbi.
Cartea aceasta are misiunea de a fi o călăuză, un sfătuitor pentru toţi, care caută scăpare şi doresc sfaturi. Fie ca scopul acesta să-l împlinească cu prisos, spre alinarea suferinţelor oamenilor bolnavi!

Lipsca, 1 ianuarie 1896

Flossplatz 24.

Louis Kuhne.

Vin alb, vin roşu

Nepreţuitul Păstorel:


Fişierul în format .pps poate fi descărcat de aici.

Robin Hood cămătar?

Am crescut cu legenda Robin Hood. Am citit şi recitit de multe ori încă din copilărie încântătoarea poveste descrisă în romanul omonim. De aceea este cu atât mai surprinzător adevărul relevat acum:

Departe de imaginea legendară a ocrotitorului celor săraci, celebrul Robin Hood era un membru al Ordinului Cavalerilor Templieri, implicat în operaţiuni de camătă, care erau interzise de papalitate, susţine John Paul Davis, bazându-se pe versurile baladei medievale „A Gest of Robin Hood”.
În recenta apăruta carte „Robin Hood: The Unknown Templar”, Davis susţine că haiducul din ţinutul Nottingham nu era altceva decât un cămătar care obişnuia să împrumute sume mari cavalerilor. Potrivit baladei “A Gest of Robin Hood”, susţine Davis, haiducul a împrumutat suma de 400 de lire unui cavaler îndatorat faţă de o mănăstire, dar numai după ce i-a cerut să dovedească că are un garant pentru împrumut. Balada arată apoi cum cavalerul se întoarce pentru a înapoia banii, împreună cu dobânda. Robin Hood refuză banii, spunând că i-a furat el însuşi de la mănăstire, ca pedeapsă pentru lăcomia abatelui.
Aceste tranzacţii îl fac pe Davis să considere că Robin Hood aparţinea Ordinului Cavalerilor Templieri, întrucât doar aceştia făceau bani din camătă, fapt interzis de biserică.

Din fericire, chiar dacă adevărul istoric ar fi acesta, noi putem păstra imaginea luptătorului pentru dreptate şi libertate a eroului despre care am citit cândva...

Sursa: romanialibera.ro

Era şarpe, nu buchet de flori!!

În locul buchetului de trandafiri pictat în ultimul moment de artist, în versiunea originală a tabloului regina strângea în mâna dreaptă un şarpe încolăcit.
Conducerea galeriei de artă care găzduieşte tabloul este de părere că îndepărtarea şarpelui s-a făcut datorită ambiguităţii emblemei. Mai mult, detaliile din tablou dezvăluie că şarpele a fost desenat din imaginaţie.

Şarpele nu este singura surpriză a tabloului reginei Elisabeta I, pentru că în spatele acestei picturi apare portretul altei femei, a cărei identitate nu este cunoscută.

Fotografia cu raze X a dezvăluit capul altei femei, îndreptat într-o direcţie opusă cu cea a Reginei.

Se pare că portretul din spatele tabloului a fost pictat de un alt artist, cu câţiva ani înainte ca pânza să fie reutilizată.
Imaginea reginei Elisabeta I face parte din expoziţia „Concealed and Revealed: The Changing Faces of Elizabeth I”, care va debuta la National Portrait Gallery pe 13 martie şi se va încheia pe 26 septembrie.
Oare se susţine teoria reptilienilor lui David Icke?

Sursa: Cotidianul.ro

MATRIX: ştiinţă, filozofie şi religie

„Dr. Barr prescrie cu entuziasm această carte pentru toţi cei care – dornici să ia pastila roşie, ca şi Neo – îşi vor lărgi cunoştin¡ele despre ştiinţă, filozofie şi religie oferite de filmul Matrix. Cartea va funcţiona ca o poţiune magică, ca un leac minune, pentru toate simptomele şi complicaţiile cognitive pe care Matrix le generează. La urma urmei, volumul de faţă este saturat de doctori care nu sunt nicidecum medici: economişti, filozofi, experţi în religie, literaturå, tehnologie şi media, scriitori de SF şi inventatori. Această abundenţă de doctorate se metamorfozeazå într-un medicament interpretativ de înaltă clasă care lunecă pe gâtul înţelegerii precum o linguriţă de miere.”

Reconsiderarea ştiinţei oficiale

Majoritatea dintre noi am rămas cu o imagine greşită despre materie, univers şi legile lui de funcţionare, datorită faptului că în şcoală ni s-au predat doar efectele fenomenelor, nu şi cauzele reale ale acestora. Nimeni, dacă nu a studiat ştiinţa şi noile ei teorii, pe cont propriu, nu ştie că încă de pe vremea lui Einstein, cercetătorii au început să se divizeze şi o serie nesfârsită de enigme, blocaje şi întrebări au creat o derută nemaiîntâlnită anterior în lumea ştiinţei. Teorii şi experimente care au încercat să dea răspunsuri şi să facă lumină, au rămas doar în sfera ştiinţei alternative, în timp ce ştiinţa „oficială” se învârte în cerc, dând un amalgam caraghios de explicaţii puerile, încăpăţânându-se să recunoască că premisele pe care s-a întemeiat, acum câteva sute de ani, au fost gresite! Interpretarea realităţii într-o variantă distorsionată, care nu explică în totalitate fenomenele ce au loc în univers, se pare că este încă pe placul conservatorilor, care nu pot să creadă că tot ce au învăţat ei în facultate este total fals! Mai bine zis, că reprezintă particularităţi sau efecte, nu cauza, în sine. Preferă să sfideze şi să se facă că nu observă fenomene evidente, demonstraţii şi experimente revoluţionare, numai în dorinţa de a-şi păstra poziţiile sociale confortabile.
Hotărât lucru, ştiinţa oficială se află într-o criză cum nu a mai fost niciodată, mai exact este în pragul falimentului şi dacă nu se va restructura îşi va pierde credibilitatea. În cele ce urmează vă invit la o călătorie, mai puţin obişnuită, în lumea celor mai noi şi bulversante descoperiri, care răstoarnă pur şi simplu tot ceea ce este oficial acceptat ca fiind adevărat şi care vor duce în final la un nou model de explicare a lucrurilor, o nouă viziune şi o nouă teorie, pentru care nu mai există nici enigme, nici paradoxuri, ci doar deschiderea de posibilităţi nelimitate, în ceea ce priveste viitorul şi bunăstarea omenirii.

Unificarea teoriei relativităţii şi a fizicii cuantice a fost făcută de Teoria Stringurilor. Ea explică cum se pot unifica cele patru câmpuri de forţe (nuclear tare şi slab, electromagnetism şi gravitaţie) într-o teorie unică „a tot ce este”. Şi anume că materia este alcătuită din mici unităţi de energie vibratorie, denumite corzi (stringuri), asemenea celor de vioară. În funcţie de variaţiile frecvenţei lor, acestea prin combinare, se manifestă în diferite particule subatomice. Totul este format din aceste mici corzi ce vibrează pe diferite note (frecvenţe), în raportul frecvenţelor notelor muzicale, din scara diatonică. Însă aceste stringuri, sunt atât de minuscule, încât nu pot fi puse în evidenţă prin metodele de observaţie cunoscute. Raportul dintre mărimea unui string şi cea a unui atom este aproximativ egal cu cel dintre un atom şi Pământ! Nonlocalitatea se explică prin existenţa altor plane de realitate, mai înalte, alte dimensiuni, pe lângă lumea noastră fizică, deoarece nici o informaţie nu poate călători cu o viteză superioară luminii.

Reafirmare: noi nu suntem romani!

Au fost întotdeauna şi sunt încă şi astăzi teribili specialiştii, faţă de cei ce îndrăznesc să emită ipoteze, care zdruncină valoarea operelor lor. Ce sentiment de cruţare poate avea un învăţat faţă de cel care emite o ipoteză care, dacă s-ar adeveri, ar însemna aruncarea la coş a tot ce a scris el pe baza unei ipoteze contrarii? Era cu atât mai uşor specialiştilor istorici să reducă la neant valoarea operei lui N. Densuşianu, cu cât ipoteza lui, care aducea o clătinare credinţei obşteşti că noi suntem urmaşii Romei, apărea tuturor ca un act de impietate, o micşorare a valorii titlului de nobleţe. ...N-a pierit nici o limbă a Dacilor, pentru că ei n-au avut o altă limbă proprie, care să fie înlocuită prin limba Romanilor şi n-au avut o astfel de limbă pentru simplul motiv că Dacii vorbeau latineşte. Limba Dacilor n-a pierit. Ea a devenit în Italia întâi limba Romanilor care era o formă literară a limbii Daciei, iar mai târziu limba italiană; aceeaşi limbă a Dacilor, dusă în Franţa a ajuns întâi limba Galilor, iar cu timpul limba franceză; în Spania ea a devenit întâi limba Iberilor, iar cu timpul limba spaniolă, iar aici a devenit cu vremea limba noastră românească.

I. Al. Brătescu-Voineşti (1942)

Din nou se reafirmă că zeci şi chiar sute de ani am fost învăţaţi lucruri greşite. Societatea Internaţională „Reînvierea Daciei” şi revista „Dacia magazin” se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural - idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, "Noi nu suntem urmaşii Romei" - îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la „Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE.

„THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1 decembrie 2009 - în secţiunea Science - un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat „A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”. Iată în continuare fragmente traduse în limba română din acest articol.

O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ SCOASĂ DIN OBSCURITATE

Înaintea gloriei care a fost Grecia şi Roma, înainte chiar de primele oraşe ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trăit în valea de jos a Dunării şi la poalele Balcanilor oameni care au fost primii în artă, tehnologie şi comerţ la mare distanţă. Timp de 1.500 de ani, începând mai devreme de anul 5.000 ÎC, ei au lucrat pământul şi au construit oraşe, unele cu 2.000 de locuinţe. Ei au fost meşteri pricepuţi în arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. În mormintele lor s-a găsit o varietate impresionantă de ornamente de cap şi bijuterii pentru gât şi, într-un cimitir, au fost lume. Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor... Peste 250 de artefacte muzeale din Bulgaria, Moldova şi România sunt expuse pentru prima dată în Statele Unite. Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expoziţiei:

„Vechea Europă a fost printre cele mai sofisticate şi tehnologic avansate locuri din lume” şi a devzoltat „multe dintre semnele politice, tehnologice şi ideologice ale civilizaţiei”... La recenzia făcută expoziţiei, Roger S. Bagnall, director al institutului, a mărturisit că până acum „foarte mulţi arheologi nu auziseră de aceste vechi culturi europene”. Admirând ceramicele colorate, Dr. Bagdall, un specialist în arheologia egipteană, a remarcat că, în acel timp, „egiptenii cu siguranţă nu făceau vase ca acestea”. Un catalog al expoziţiei, publicat de Princeton University Press, este primul compendiu de cercetare în engleză despre descoperirile Vechii Europe... Cartea include eseuri ale experţilor din Marea Britanie, Franţa, Germania, Statele Unite şi din ţările în a existat acea cultură... Pe un vast teritoriu care acum aparţine Bulgariei şi României, oamenii s-au stabilit în sate cu una sau mai multe case adunate înăuntrul gardurilor. Casele, unele cu două etaje, erau încadrate în lemn, cu pereţi în tencuială de argilă şi podea din pământ întărit... Câteva oraşe ale oamenilor din Cucuteni,... o cultură robustă din nordul vechii Europe, au crescut la mai mult de 800 de acri, ceea ce arheologii consideră un spaţiu mai mare decât orice altă aşezare umană cunoscută în acel timp. Excavaţii viitoare au rolul de a descoperi dovezi definitive ale palatelor, templelor sau ale clădirilor civice mari... Una dintre cele mai cunoscute (figurine) este figura în argilă arsă a unui om care şade, cu umerii aplecaţi şi mâinile la faţă, ca într-o contemplare. Numit „Gânditorul", această piesă şi o figurină feminină au fost găsite într-un cimitir al culturii Hamangia, în România... Un set de 21 de figurine feminine mici, aşezate în cerc, a fost găsit într-un site aparţinând perioadei pre-Cucuteni din nord-estul României... „Gânditorul", de exemplu, eşti tu sau eu, arheologii şi istoricii confruntaţi cu şi perplecşi de către o cultură „pierdută" din sud-estul Europei, cultură care a avut o viaţă adevărată înainte ca un singur cuvânt să fi fost scris şi o singură roată mişcată”...

Expoziţia este deschisă publicului larg până în 25 aprilie 2010.

Unii dintre cei mai renumiţi arheologi ai lumii sunt uluiţi şi recunosc vechimea şi perfecţiunea culturii înflorite pe meleagurile noastre străbune cu mult înaintea cunoscutelor civilizaţii greceşti şi romane. Continuitatea noastră ca popor evoluat încă de la răsăritul civilizaţiei mondiale este dovedită, de asemenea, prin tradiţiile populare care s-au păstrat până în vremea noastră. Discontinuitatea noastră ca popor şi ca limbă există numai în mintea acelora pentru care adevărul şi dovezile ştiinţifice remarcabile nu înseamnă nimic, fiindcă minciuna şi dezinformarea perpetuate de-a lungul anilor sunt aliaţii lor la care, spre ruşinea lor, nu renunţă. Noi avem sacra datorie faţă de contemporani şi faţă de urmaşi de a prezenta adevărul, aşa cum a fost scos la iveală din ceaţa trecutului. Iar expoziţia recent deschisă în New York despre cultura vechii Europe, în care aportul românesc este de 80%, ne îndreptăţeşte să spunem lumii, din nou, tare şi răspicat:

„Noi nu suntem urmaşii Romei!"

Napoleon Săvescu - Reînvierea Daciei - prima parte din emisiune, realizata la B1 tv, la Naşu:

Alt articol interesant: „Noi nu suntem urmaşii Romei” – un interviu de Gheorghe Budeanu poate fi citit la adresa:
http://napoleonsavescu.wordpress.com/opera-si-activitatea/noi-nu-suntem-urmasii-romei-un-interviu-de-gheorghe-budeanu/

Îngerul digital. Semnul fiarei

„Îngerul digital” este un documentar realizat de un grup de creștini ortodocși din Serbia. Pare a fi (ce puțin până la un moment dat) singurul film de acest gen care aduce o perspectivă duhovnicească ortodoxă în această privinţă. Filmul este tradus în română, cu subtitrarea integrată în fişierul video

Restrângerea investigării crimelor comunismului în România?

Emil Boc a dispus eliberarea lui Marius Oprea de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi a lui Dinu Zamfirescu de la şefia Institutului pentru Memoria Exilului Romanesc. Deasemenea, a decis ca structura să fie condusă de Vladimir Tismăneanu şi Ioan Stanomir. Măsura pare a fi punctul final într-o iniţiativă de comasare instituţională criticată de societatea civilă. Marius Oprea a fost preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania (IICCR). Printr-o hotărâre de Guvern din 25 noiembrie 2009, IICCR a comasat prin fuziune cu Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Astfel a fost înfiinţat, în subordinea premierului, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) celelalte două institute desfiinţându-se.  Mai multe ONG-uri printre care unele conduse de Emil Constantinescu, Mugur Ciuvică şi Zoe Petre au protestat faţă de decizia Guvernului de comasare şi au anunţat că îl susţin pe Marius Oprea la conducerea instituţiei rezultate prin comasarea celor două structuri. Guvernul a decis recent că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Romanesc va fi condus de un preşedinte executiv, iar rezultatele obţinute în activitate vor fi evaluate de un consiliu ştiinţific constituit din 14 membri, personalităţi ale lumii academice. Preşedintele executiv are un mandat de cinci ani şi este numit şi eliberat din functie prin decizie a primului-ministru. Liderul PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, săptămâna trecută, premierului Emil Boc că Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Institutul National pentru Memoria Exilului Românesc trebuie să funcţioneze în continuare cu liberalii Marius Oprea, respectiv Dinu Zamfirescu la conducere.
Scandalul „Oprea” se internaţionalizează
Peste 100 de personalităţi şi militanţi anticomunişti din mai multe ţări protesteaza la adresa deciziei premierului Boc de a elimina cercetarea crimelor comunismului din România. Declaratia militanţilor anticomunişti a fost semnată vineri, la Praga, în cadrul conferinţei internaţionale „Crimes of the Communist Regimes”:

„Noi, subsemnatarii, şi instituţiile pe care le reprezentăm, ne exprimăm deosebita îngrijorare în legatură cu recentele evenimente din Republica Cehă şi din România care vor să reducă activitatea instituţiilor menite să investigheze şi să dezvăluie crimele comunismului, anume Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare (Republica Cehă) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Considerăm că aceste instituţii şi activităţile lor trebuie întărite şi susţinute pentru a asigura condamnarea crimelor comunismului şi aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi. Aceste instituţii sunt esenţiale pentru a trage învăţămintele necesare prevenirii unor noi regimuri totalitare în viitor. Considerăm, de asemenea, deosebit de important să atragem atenţia şi să facem cunoscute atrocităţile care au fost comise în numele comunismului în Europa, precum şi pe cele care încă sunt comise în ţări unde comunismul este la putere"

se arată în declaraţie. Printre semnatari se află nume grele din disidenţa anticomunistă din Cehia, Lituania, Bulgaria, Federaţia Rusă, foşti şi actuali demnitari din foste state comuniste, precum şi preşedinti ai unor organizaţii internaţionale, cum ar fi Göran Lindblad (Suedia), preşedinte al Comitetului de Afaceri Politice al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Harry Wu (USA), disident şi fost deţinut politic în China, director Laogai Research Foundation, Tashington, D.C., Vytautas Landsbergis (Lituania), fost preşedinte al Lituaniei, membru al Parlamentului European, Marina Jelić (Serbia), director executiv Center for Peace and Democracy Development.

Marius Oprea: Mi-e ruşine că am fost în Comisia „Tismăneanu”
Istoricul Marius Oprea a declarat că a aflat din Monitorul Oficial despre eliberarea sa din funcţie şi înlocuirea cu Vladimir Tismăneanu. Marius Oprea susţine că, prin noua formă de funcţionare, investigarea crimelor comunismului este teoretizată:

„Faptul că în noua hotărâre nici nu se mai vorbeşte despre Securitate arată că ceea ce deranja era modul în care am înţeles eu investigaţiile privind crimele comunismului, adică să pornesc de la victime şi să ajung la cei care au ucis oameni. Or, asemenea abordare se pare că nu este prea plăcută, practic investigarea crimelor comunismului se mută la biblioteca”.

„Nu cred că domnul Boc e de vină, nu cred că domnul Băsescu a ştiut, nu cred că se uită domnia sa la cearta dintre doi intelectuali (Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu), mai mult sau mai puţin deştepţi. Cred că fondul problemei nu e înlocuirea mea, ci faptul că nu i se mai dă voie IICCR să investigheze anumite fapte. Noul Institut nu mai are voie să dezgroape morţii, pe cei care i-au ucis prin păduri, pentru că nu mai are astfel de atribuţii. Eu nu am făcut teorie, eu nu am stat în bibliotecă, eu am căutat morţii prin munţi. Acum nu că-i îngropăm a doua oară, dar turnăm şi beton peste ei. Ceea ce i s-a întâmplat lui Ceauşescu, care nici acum nu se ştie unde este îngropat, iar familiei sale i se refuză accesul la rămăşiţe, li se întâmplă şi morţilor comuniştilor. Dacă nu mai suntem lăsaţi să facem investigaţii pe urmele criminalilor, asta anulează orice efort de condamnare a comunismului. Niciun ofiţer de Securitate nu a plătit pentru asta. Mi-e ruşine că am făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Condamnarea Crimelor Comunismului. Nu a reuşit să schimbe nimic",

sustine Marius Oprea.