Am urmărit ca tot românul confruntarea celor doi finalişti ai alegerilor prezidenţiale de poimâine... Ca mulţi alţi români, nefiind nicidecum implicat în vreuna dintre taberele implicate, nu mi s-a părut nimic spectaculos. Faţă de urâţenia campaniei electorale de până acum, nu mai puteau apărea lucruri prea spectaculoase. Analiştii de televiziune au tot comentat diversele momente. Personal, confruntarea de aseară m-a convins să nu particip la acest scrutin electoral. Cel pe care l-aş fi votat nu este în finală.Altceva este de sesizat. Aseară vorbeam, cu un amic. El argumenta de ce îl va vota pe domnul Geoană, deşi, culmea, e membru cotizant PD-L. Avea nişte motivaţii foarte personale şi foarte de înţeles. Însă în câteva cuvinte a făcut referire la atmosfera din interiorul grupului PD-L din care face parte. Şi lucrurile nu erau de loc plăcute. Spunea că nu ai voie să mai spui o vorbă, să mai exprimi o opinie oarecum contrară domnului Băsescu, pentru că imediat eşti admonestat. O astfel de radicalizare era societatea românească în primii ani de după '89. Dar există o mare diferenţă între cele două momente: atunci, oamenii se „războiau” pentru nişte principii, nişte idei; acum, cred că „războiul” este mult mai pragmatic, el se duce pe „ciolan”; pe baza experienţei ultimelor douăzeci de ani, oamenii ştiu că cine are puterea la centru, impune şefii în teritoriu; şi-atunci PD-L-iştii sunt foarte răi, ştiind că de luni încolo e posibil să fie îndepărtaţi din funcţii.
Din păcate, acest model de societate a fost impus de domnul Iliescu. Şi va mai trece mult până ce societatea românească se va aşeza pe o matcă favorabilă unei dezvoltări pe termen lung. Între timp, resurse şi energii demne de o cauză mai bună sunt consumate inutil.
Şi-ar mai fi un aspect. Care este avantajul separării alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale? Personal nu văd decât dezavantajul cheltuirii unor sume imense în două campanii electorale: o campanie pentru alegerile parlamentare şi una pentru cele prezidenţiale. Pentru că, ce-am văzut în prezenta campanie prezidenţială? Partidele au muncit pe brânci pentru candidatul pe care-l susţineau, iar independenţii n-au avut nici o şansă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu