Raportul de la Iron Mountain şi înţelegerea atacului asupra Libiei

Iron Mountain: „un uriaş adăpost antiatomic subteran, construit în apropierea localităţii Hudson din statul New York - aici fiind şi sediul Institutului Hudson, considerat a fi centrul de cercetare al Consiliului pentru Relaţii Externe¨ (Council on foreign Relations - CFR).
În continuare citez din cartea lui Jim Marrs, „Guvernarea din umbră - Istoria secretă care leagă Comisia Trilaterală, Francmasoneria şi Marile Piramide”, publicată şi în România în 2009:

Cercetarea care a condus la redactarea Raportului de la Iron Mountain a început în 1961, datorită unor înalţi responsabili ai administraţiei Kennedy - ca de pildă McGeorge Bundy (membru în Consiliului pentru Relaţii Externe, în Clubul Bilderberg şi în ordinul „Craniul şi Oasele”), Robert McNamara (membru în Comisia Trilaterală, în Consiliul pentru relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg) şi Dean Rusk (membru în Consiliul pentru Relaţii Externe şi în Clubul Bilderberg). Cunoscând scopul lui Kennedy de a pune capăt Războiului Rece, aceşti oameni şi-au arătat îngrijorarea cu privire la faptul că nu făcuseră nici un plan serios pentru menţinerea păcii pe termen lung.
La începutul lui 1963, un grup special a fost selectat pentru a studia problemele ipotetice generate de pace, aşa cum institute guvernamentale precum Rand şi Hudson studiau problemele cauzate de război. Numele celor 15 membri ai acestui grup de studiu nu au fost făcute publice niciodată, dar, din câte se spune, din cadrul său făceau parte renumiţi istorici, economişti, sociologi, psihologi, oameni de ştiinţă, ba chiar un astronom şi un industriaş. Grupul se întrunea cam o dată pe lună, în diferite locuri din ţară.
Dar cele mai importanta întâlniri ale sale se desfăşurau la Iron Mountain [...] Tot aici urmau să fie mutate, în caz de atac nuclear, birourile unor corporaţii aflate sub controlul familiei Rockfeller, precum Standard Oil of New Jersey, banca Morgan, Manufacturers Hanover Trust şi Dutch Shell Oil (companie condusă pe atunci de prinţul Bernhard, fondator al Clubului Bilderberg).
Un exemplar al Raportului de la Iron Mountain a fost dat publicităţii în mod clandestin de un bărbat cu pseudonimul John Doe, profesor la o universitate din Vestul Mijlociu, care susţinea că ar fi participat la aceste întruniri. Lucrarea a fost publicată de editura Dial Press, în 1967. John Doe i-a spus editorului că, deşi aproba concluziile la care ajunsese studiul, nu era de acord cu decizia autorilor de a ascunde concluziile unui public „nefamiliarizat cu exigenţele implicate de înalta responsabilitate politică sau militară”. El şi-a exprimat credinţa că publicul american, pe banii căruia se făcuse raportul, avea tot dreptul să cunoască tulburătoarele sale concluzii, în ciuda faptului că ceilalţi autori ai studiului se temeau de „pericolul clar şi previzibil al izbucnirii unei crize de încredere a publicului în guvern, pe care inoportuna publicare a raportului era de aşteptat s-o provoace”.
De-a lungul anilor, acest raport s-a bucurat de prea puţină publicitate, iar anumiţi membri din guvern şi mass-media au încercat să-l ignore, prezentându-l drept o glumă sau o satiră. Dar editura Dial Press a publicat lucrarea fără aceste remarci menite s-o discrediteze, iar tonul grav şi erudit în care este redactat acest studiu plin de note de subsol, împreună cu modul de abordare global şi macroanalitic, înlătură acuzaţia potrivit căreia ar fi o simplă ficţiune. este un document uluitor, scris la începutul tragediei americane din Vietnam, şi aproape sigur reflectă punctele de vedere elitiste ale celor despre care se presupune că ar fi solicitat redactarea sa.

John Doe spunea că „Băieţii de la Iron Mountain” (cum le plăcea membrilor grupului să se numească) au făcut un studiu neoficial, informal, cu caracter strict secret şi neîngrădit de uzualele restricţii guvernamentale. ei au înaintat acest raport în martie 1966.
Potrivit acestuia, „războiul însuşi este sistemul social fundamental în cadrul căruia intră în conflict sau conspiră alte moduri secundare de organizare socială; este sistemul care a guvernat neoficial majoritatea societăţilor omeneşti, aşa cum este şi astăzi”. Autorii raportului considerau războiul ca fiind necesar şi dezirabil, deoarece este „principala forţă de organizare” şi „stabilizatorul economic esenţial al societăţilor moderne”.
Ei se arată îngrijoraţi de faptul că, printr-o „conducere ambiguă”, „clasa conducătoare şi administrativă” şi-ar putea pierde capacitatea de a „motiva raţional un război dorit”, fapt care ar duce în realitate la „destabilizarea instituţiilor militare”, o eventualitate pe care o considerau drept „catastrofică”.
Prin urmare, autorii raportului conchideau: „Mai întâi, trebuie să afirmăm cu toată tăria că sistemului de război nu i se poate permite în mod responsabil să dispară, până când (1) nu vom şti exact cu ce (forme de control social) avem de gând să-l înlocuim şi (2) nu vom fi siguri, fără putinţă de tăgadă, de faptul că aceste instituţii substituiente îşi vor atinge scopurile...”
Cea mai semnificativă afirmaţie a raportului este următaorea: „Eliminarea războiului implică inevitabila eliminare a suveranităţii naţionale şi a tradiţionalului stat-naţiune.” Autorii adăugau: „Posibilitatea izbucnirii unui război dă sens stării de necesitate în raport cu exteriorul, fără de care niciun guvern nu se poate menţine prea mult la putere... Autoritatea fundamentală a unui stat modern asupra poporului său rezidă în puterea sa militară.”
Raportul respectiv afirmă că războiul „a servit drept ultima redută de siguranţă împotriva eliminării claselor sociale atât de necesare... cioplitorii în lemn şi cei care schimbă cursurile de apă” şi că funcţiile războiului sunt acelea de a controla „relaţiile esenţiale dintre clase”.
Autorii raportului atribuiau instituţiilor militare rolul de a da „elementelor antisociale un rol acceptabil în structura socială... Nu este prea greu de imaginat, de exemplu, gradul de disrupţie socială care s-ar fi putut produce în SUA în ultimele două decenii, dacă problema celor afectaţi de evoluţia postbelică nu ar fi fost prevăzută şi rezolvată eficace”, nota raportul. „Segmentul mai tânăr şi mai periculos al acestor grupări sociale ostile a fost ţinut sub control prin intermediul Sistemului de Recrutare Selectivă.” În trecut, delincvenţilor juvenili li se oferea alternativa de a se înrola în armată, în loc de a merge la închisoare.
Raportul sugerează ce trebuie făcut cu aceia dintre noi care sunt „mai puţin privilegiaţi din punct de vedere economic şi cultural”: „Un ... posibil surogat pentru controlul inamicilor potenţiali ai societăţii este reintroducerea, în forme adecvate tehnologiei moderne şi procesului politic, a sclaviei... Dezvoltarea unei forme sofisticate de sclavie poate fi o precondiţie absolut necesară pentru controlul social într-o lume a păcii.” Poate că acest lucru se referă la practica, din ce în ce mai frecventă, prin care companiile private folosesc munca deţinuţilor sau a „sclavilor salariaţi”, adică aceia care sunt atât de înglodaţi în credite, încât nu mai au nicio alternativă, dar continuă să muncească pentru un salariu într-o slujbă care nu le aduce împlinire.
Este interesant de comparat recomandările acestui raport cu viaţa contemporană din SUA. „Băieţii de la Iron Mountain” au alcătuit următoarea listă, cu posibili substituienţi ai „funcţiilor războiului”:

• un program comprehensiv de asistenţă socială;
• un program de mari proporţii pentru cercetarea spaţiului cosmic, cu obiective nedefinite, orientat spre ţinte de neatins (misiuni pe Jupiter etc.);
• un sitem permanent, elaborat şi standardizat, de inspecţii în vedrea dezarmării (ca în Irak şi Bosnia);
• o forţă poliţienească internaţională omniprezentă şi, practic omnipotentă (trupe ONU de menţinere a păcii în războiul din Golful Persic sau în Balcani);
• o panică bine instituită şi acceptată faţă de ameninţarea extraterestră (OZN-uri şi răpiri);
• o masivă poluare a mediului înconjurător la nivel global;
• inamici fictivi succesivi (saddam Hussein, Muammar Gaddafi, Slobodan Miloşevici şi oricine va mai urma);
• programe create, în general, după modelul Corpului Păcii (Corpul Muncii, Voluntari în Serviciul Americii);
• o formă modernă şi sofisticată de sclavie (chestiune tratată anterior);
• noi religii sau alte mitologii (teologia New Age, sectele, etc.);
• jocuri sângeroase cu impact social (Liga Naţională de Fotbal şi Federaţia Mondială de Wrestling);
• un program comprehensiv de măsuri eugenice (avortul şi controlul naşterilor);

Autorii raportului au recunoscut că „inamicii succesivi” s-ar putea dovedi inconsistenţi, dar au accentuat faptul că „cineva trebuie găsit” (sublinierea provine din studiul original) sau, mai probabil, „o asemenea ameninţare va trebui inventată”.
[...]
Aceiaşi oameni au fost răspunzători de implicarea SUA în Vietnam în anii '60-'70 şi acelaşi şablon de gândire a stat la baza încercării de a provoca războiul din Nicaragua în anii '80, precum şi la originea conflictelor izbucnite în orientul Mijlociu şi în Balcani în anii '90.
„Sub aspect uman, este un document scandalos, spunea Leonard c. Lewin, care s-a ocupat de publicarea raportului. Şi explică (sau aşa pare) aspectele politicii americane, altminteri de neînţeles, dacă o judecăm după standardele obişnuite ale bunului simţ.”

Acum e mai uşor de înţeles de ce i-a venit rândul lui Moubarak şi Libiei?


Şi în final, iată şi Raportul de la Iron Mountain în limba română:

Postări asemănătoare pe categorii