10 iunie 2010

Religia: factor manipulator?

Cu puţin timp în urmă, la un trist eveniment personal, am avut ocazia unui schimb de replici cu un preot. Pe scurt, l-am întrebat ce face biserica în condiţiile în care puterea politică atentează la sănătatea, chiar viaţa unor întregi categorii sociale. Printre închiţituri, stimabilul preot mi-a răspuns: „Biserica? O să reziste, osă reziste aşa cum a făcut-o de atâtea ori...
Între persuasiune şi manipulare există o „graniţă” sensibilă, ce uşor poate fi trecută. În viaţa cotidiană, ambele concepte desemnează acţiuni (demersuri) prin care „cineva” (individ, grup, guvern, etc.) încearcă să determine o anumită atitudine sau un anumit comportament, „altcuiva”. Dacă în persuasiune „câştigul” este reciproc, în manipulare este doar al celui ce manipulează, graniţa între persuasiune şi manipulare, fiind după cum am spus, în multe situaţii foarte fragilă şi/sau, nu foarte vizibilă. Dacă vom considera persuasiunea ca fiind o acţiune cinstită, având în vedere câştigurile reciproce ale actorilor sociali implicaţi, atunci manipularea o putem considera ca fiind opusul şi luând în considerare acest fapt, ne putem aştepta ca printre rezultatele (uneori scontate) ale manipulării, să fie şi violenţa.

Postări asemănătoare pe categorii



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu