Lexiconul faraonilor

La începutul istoriei lor scrise, egiptenii au înregistrat a scurgerea timpului prin intermediul notării evenimentelor importante ale anului, cum ar fi revărsarea anuală a Nilului, dar şi prin recensământul bienal al vitelor, apoi anii de domnie ai suveranilor, care nu corespundeau nicidecum anului sau anilor calendaristici.

Cu toată abundenţa de documente descoperite în Egiptul de astăzi, stabilirea unei cronologii cât de cât sigure este o sarcină dificilă. Dispunem de o cronologie relativă, prin care înţelegem succesiunea şi durata de domnie a fiecărui suveran în parte şi de una absolută, prin intermediul căreia se caută posibilitatea încadrării lor conform principiului nostru cronologic. Cum datele obţinute de analizele C14 se pot folosi mai cu seamă pentru preistorie – diferenţele existente dintre datele oferite de metoda radiocarbon şi datele istorice, s-ar datora schimbării câmpului geomagnetic al Pământului – bazele pentru elaborarea unor sisteme cronologice rămân totuşi relatările oferite de documentele autohtone.

În secolul al III-lea î. Hr., un preot egiptean, Manethon, a scris o interesantă lucrare intitulată Aigüptiaca. Din păcate, opera preotului din Sebennytos s-a pierdut, însă fragmentele ei au fost preluate sau transmise de alţi autori cum ar fi: Josephus Flavius, Julius Africanus, Eusebiusşi Syncellus. Prin intermediul a trei cărţi, el a împărţit istoria egipteană antică, pe baza unui criteriu genealogic, în 31 dinastii(familii de domnitori), de la *Menes până la cucerirea Egiptului de către Alexandru cel Mare în anul 332 î.Hr. Cu toate imperfeţiunile sale, această diviziune a istoriei faraonice continuă să fie utilizată şi astăzi, iar sistemul manethonian este în continuare elementul de bază pentru cronologia faraonică.

Postări asemănătoare pe categorii