30 aprilie 2010

Sechele sau nu?...

Ieri, chiar ieri, într-o conjunctură oarecare, am exprimat o părere negativă legată de politichia românească şi implicit despre cineva din politică („nu spui cine, persoană importantă...”! ). Unul dintre cei cu care vorbeam a sărit imediat: „Gata, te-am prins, ştiu din ce tabără eşti!”
Aşadar, nu mai poate omul spune ceva, că imediat este catalogat. Nu poţi fi neutru... Ori eşti cu noi, ori împotriva noastră! Dacă-i critici pe unii, automat eşti catalogat ca făcând parte din tabăra celorlalţi. Şi invers!
Păi asta-i tot ce am obţinut în cei douăzeci de ani de aşa zisă democraţie? Doar atât înţelegem? Că acum de bine de rău putem critica pe cineva/ceva cu voce tare? Dacă asta-i singura libertate obţinută, atunci e vai de noi!

Mihai Eminescu şi datoria externă a ţării

Ceea ce vedeţi aici. Focalizez o temă. Una singură. De mare actualitate. Şi pe care o prezint ca dialog. Ca schimb de replici. Autentice! Între cine? Eminescu versus mai mari ai zilei. Primministru. Preşedinte. Şef de Misiune F.M.I. în România. Plus alţii. După trebuinţă. Subiectul? Îndatorarea externă a României.

Biblia pierdută a omenirii - Tablele Lui Toth

Multe lucruri sunt probabil altfel decât ni s-a inoculat în decursul procesului de „învăţare”:

Gramatica limbii române

Chiar dacă pentru mulţi dintre noi anii de şcoală sunt mult în urmă, ba poate chiar de aceea, revederea unei gramatici a limbii române ar putea constitui o lectură în primul rând utilă. Ba chiar necesară aş spune în condiţiile în care exprimările curente din mass media şi şi nu numai par a lua o pantă descendentă accelerată din punct de vedere al corectitudinii.

27 aprilie 2010

Mesaje subliminale şi ocultism

Mesaje subliminale şi ocultism sau mai bine zis ce conspiraţii se ascund în lucrurile banale...

Ultimul asalt pentru Guvernul Mondial...

Nu vrei să ştii? Sunt fantezii ale unor minţi bolnave? Să nu fie prea târziu când vei realiza că aşa este...

Illuminati - o singură familie

Conducătorii lumii: reprezentanţii uneia şi aceleiaşi linii de sânge de mii de ani...

Noua Ordine Mondiala: Masoneria

Schimbale, globalizare, control, reducerea libertăţilor individuale... Semne masonice.

Teoria conspiraţiei - Big Brother

E doar o teorie? Chiar crezi? Sau eşti mai atent la evoluţia actuală şi la ce se întâmplă în jurul tău...

Lumea este condusă de masoni

În spatele oricărei conspiraţii stau legi masonice.

Secretele piramidelor

Partea I-a:

Partea a II-a:

Partea a III-a:

Partea a I-a:

Initium - primul test CRIMINAL, unde? În România, desigur!

Iată marii „specialişti” români care execută orbeşte nişte ordine. Ba vor să ne şi convingă de faptul că totul e în regulă... Dar, desigur că „... dacă vor apărea probleme, testul poate fi oprit!” Deci după ce se vor fi îmbolnăvit suficient de mulţi oameni, ei da, după aceea, putem opri. Nu înainte!

Lucian Bute vs Edison Miranda

Marele nostru campion mondial la box Lucian Bute şi-a apărat pentru a cincea oară centura în faţa lui Edison Miranda. Nu-i la îndemâna oricui această performanţă. Din păcate, ca în multe alte domenii, românii performează în afara graniţelor!

22 aprilie 2010

Economia mondială în cifre: 2003 - 2006

Publicaţia „Economia mondială în cifre” este o lucrare cu tradiţie a statisticii oficiale româneşti, care apare o dată la doi ani şi oferă date comparative privind dezvoltarea economico-socială a României şi a altor ţări din Europa şi din lume. ... publicaţia are următoarea structură: indicatorii cei mai semnificativi - în accepţiunea autorilor - au fost prezentaţi distinct pentru Statele Membre ale Uniunii Europene (UE – 27), comparativ cu alte state ale lumii. În cazul a trei subcapitole (Producţia principalelor produse agricole vegetale, Efectivele de animale, Producţia principalelor produse industriale), pentru că sursa de informaţie a permis, s-au realizat ierarhizări ale ţărilor pentru primele 20 de poziţii cu pondere semnificativă în totalurile mondiale şi de asemenea, prezentarea grafică pe continente a indicatorilor respectivi.
Publicaţia este organizată în opt capitole, astfel:
I - Teritoriul, populaţia şi forţa de muncă;
II - Indicatori sintetici;
III - Agricultură şi mediul înconjurător;
IV - Industrie şi construcţii;
V - Transporturi;
VI - Comerţ exterior;
VII - Învăţământ, cercetare-dezvoltare, sănătate;
VIII - Statistică socială şi statistica turismului.
Pentru România, sursa de date o reprezintă informaţiile existente în seriile statistice ale Institutului Naţional de Statistică. Pentru celelalte ţări s-au utilizat publicaţiile şi site-urile organizaţiilor internaţionale. În scopul asigurării comparabilităţii, toate datele se referă la ultimul an în care ele au fost disponibile pentru toate ţările, excepţiile fiind indicate în conţinutul tabelelor.

15 aprilie 2010

Spre Eminescu- Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului

Dacă ţările cucerite au fost obişnuite să trăiască libere şi după propriile lor legi, nu sunt decât trei mijloace pentru a le putea păstra sub ocupaţie:
- primul este de a le ruina în mod complet;
- al doilea este de a le coloniza cu altă populaţie;
- al treilea este de a le lăsa propriile lor legi, de a le impune numai plata unui tribut şi de a însărcina un mic număr din cetăţenii lor cu conservarea acestei posesiuni. Neputându-se menţine decât prin puterea şi protecţia ocupantului, aceşti guvernanţi sunt interesaţi să întrebuinţeze totul pentru permanetizarea stării existente.
Niccolò Machiavelli,
filosof italian, fondatorul politologiei
(1469-1527)


14 aprilie 2010

12 aprilie 2010

Mecanismele răului - manualul inocenţilor

Oamenii sunt prea inocenţi pentru a vedea răul, ei fiind artificial îndoctrinaţi de către societate pentru a nu vedea răul absolut şi pentru a fi lipsiţi de armele necesare pentru a lupta impotriva acestuia...
...totul a început în clasa a cincea... Atunci, din dorinţa de a atrage atenţia, am zis una dintre cele mai mari minciuni din viaţa mea. Timpul a trecut şi credeam că cei din clasa mea mi-au uitat minciuna. Dar nu a fost asa. La sfărşitul clasei a opta unul dintre colegi a zis cu glas tare ceva de genul: "Măi,... mai ţineţi minte cum ne prostea ăsta că aşa şi aşa...", reamintindu-le tuturor minciuna mea şi faptul că ei toţi se lăsaseră intoxicaţi de acea minciună. Spre surprinderea mea, nimeni nu spusese nimic, nimeni nu mă mustrase,... Toţi se comportau ca şi cum acel coleg nu reamintise despre intâmplarea dintr-a cincea; toţi se comportau de parcă nu i-aş fi păcălit... Asa se face că, dacă în clasa a cincea, când îmi ieşise faza cu minciuna, credeam că toţi oamenii sunt prosti, într-a opta, îmi dădusem seama de faptul că oamanii sunt de fapt dezinformabili. Tot din această succesiune de întămplări am mai aflat că cea mai puterica arma a unui manipulator este aceea că manipulaţii, în clipa trezirii, tac (ei vor să pară oameni intregi şi nemanipulabili aşa încât, atunci când manipularea este decriptată, manipulaţii se rusinează şi tac).
Când am început să îmi caut de lucru, pe CV-ul meu, la sectiunea "hobby", era trecută întotdeauna pasiunea mea pentru psihologia socială. Acest lucru a atras după sine şansa de a fi invitat să particip la crearea unei reţele de brokeri şi consilieri de credite şi asigurări la nivelul judeţului Suceava, precum şi la dezvoltarea unor reţele de medicamente. Am mai avut ocazia de a fi invitat la unele activităţi ale unor organizaţii nonguvernamentale care erau în realitate aparate politice pentru unele partide politice. De fiecare dată mi-am arătat entuziasmul şi am acceptat, dar tot de fiecare dată am refuzat imediat după ce am observat dedesupturile murdare care se foloseau (la urma urmei, eu urma să fiu doar un sclav cu biciul în mână)...
Ani de zile am încercat să conving diverse grupuri de interese care nu practică manipularea de necesitatea unei campanii de vădire prin care oamenii să afle cum sunt manipulaţi în anumite conjucturi . Asta încerc şi aici.
În această carte veţi afla cum sunt manipulaţi cei care ajung să refuze să participe la alegerile politice, cum sunt manipulaţi cei care ajung să opteze pentru politicieni care au dezamăgit, cum sunt manipulaţi cei care ajung să alerge după lucruri cere nu le sunt de trebuinţă şi aşa mai departe.
În aceasta carte nu vor fi atacate organizaţii ci acţiuni. Eu ştiu că nu se va gasi niciodată vreo arhivă a vreunei organizatii (mai ales discrete) în care să fie descrise planurile lor de manipulare şi că singurul mod de a trăi mai bine o reprezintă punerea în gardă a oamenilor, oameni care trebuie să fie capabili sa se opună practicilor distructive şi să aplaude practicile costructive. Numai aşa sclavii cu biciul în mână vor fi îndepartaţi, iar cei pe care îi numim lideri vor fi de partea noastra şi a bunastării generale.

7 aprilie 2010

Pâine conform „Codex Alimentarius”

Ei, deja se-mpute treaba!
Fabrica Titan produce deja pâine conform Directivei 852/2004 UE şi „Codex Alimentarius”.
Despre „Codex Alimentarius” scriam aici încă din noiembrie 2009.
Experimentul „Codex Alimentarius”  a început deja în România. De la 31 decembrie 2009, Guvernul Boc a acceptat implementarea „Codexului”, alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei). "Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc.
Adepţii Teoriei Conspiraţiei susţin că măsura nu este altceva decât una de exterminare, care va reduce populaţia globului la cca doua miliarde, o masă mult mai uşor de hrănit şi de controlat de forţele oculte.

Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de „Codex Alimentarius”. Produsele vor fi furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că „beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta. „După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania, Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat „Codex Alimentarius”, folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţa care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism.
De pilda, 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne.
Dacă eşti împotriva folosirii acestei substanţe, semnează petiţia online:
Pe acest site, BASF-ul se lăuda pe 11 ianuarie (!!!) că pentru prima dată în lume a fost autorizat într-un timp record fungicidul Initium, care în România va fi vândut sub numele Enervin™.

O nouă declaraţie de independenţă

„O noua declaraţie de independenţă”
[Publicată în Mother Earth, vol. IV, no. 5, Iulie 1909]
Când, în cursul dezvoltării umane, instituţiile existente s-au dovedit inadecvate la nevoile oamenilor, când ele servesc numai pentru a robi, a jefui şi a oprima omenirea, oamenii au dreptul etern de a se revolta împotriva lor şi de a răsturna aceste instituţii. Simplul fapt că aceste forţe – duşmănoase vieţii, libertăţii şi căutării fericirii – sunt legalizate prin reglementări legislative, canonizate de dreptul divin şi aplicate de puterea politică, nu le justifică în niciun fel existenţa. Noi deţinem aceste adevăruri ca fiind de la sine înţelese: anume că toate fiinţele umane, indiferent de rasă, culoare sau sex, sunt născute cu dreptul egal de a se înfrupta la masa vieţii; că pentru a asigura acest drept trebuie înfiinţată între oameni libertatea politică, economică şi socială; noi reţinem mai departe, că guvernarea există doar pentru a menţine privilegii speciale şi drepturi de proprietate, care îl constrâng pe om să fie supus, aşadar îi jefuieşte demnitatea, respectul de sine şi viaţa. Historia regilor americani ai capitalului şi autorităţii este istoria unor crime repetate, a injustiţiei, oprimării, a ofensei şi abuzului, toate urmărind suprimarea libertăţilor individuale şi exploatarea oamenilor. O ţară mare, suficient de bogată să furnizeze tuturor copiilor ei tot confortul posibil şi să asigure bunăstare tuturor se află în mâinile câtorva, pe când milioanele necunoscute se află la mila cruzilor strângători de bogaţie, a legiuitorilot lipsiţi de scrupule şi a politicienilor corupţi.
Robuştii fii ai Americii sunt forţati să vagabondeze prin ţară într-o căutare nefructoasă pentru pâine şi multe dintre fiicele ei sunt alungate în stradă, în timp ce mii dintre copiii ei gingaşi sunt sacrificaţi zilnic pe altarul lui Mammon. Domnia acestor regi menţine omenirea în sclavie, perpetuând sărăcia şi boala, menţinând crima şi corupţia; încătuşând spiritul libertăţii, sugrumând vocea dreptăţii şi degradând şi oprimând umanitatea. Este
angajată într-un război neîntrerupt şi măcel, devastând ţara şi distrugând cele mai bune şi mai distinse calităţi ale omului; alimentează superstiţia şi ignoranţa, seamănă pagubă şi conflict şi întoarce familia umană la stadiul unei tabere de ismaeliţi. Noi, bărbaţii şi femeile iubitori de libertate, de aceea, realizând marea nedreptate şi brutalitatea acestei stări de fapt, în mod sincer şi îndrăzneţ declarăm că fiecare individ în parte este şi trebuie
să fie liber, să fie stăpân pe viaţa sa şi să se bucure din plin de roadele muncii sale; că omul este absolvit de orice loialitate faţă de regii autorităţii şi capitalului; că el a avut de la simpla întâmplare că este, acces liber la pământ şi mijloace de producţie şi la întreaga libertate de a dispune de fructele propriului său efort; căci fiecare individ în parte are dreptul de necontestat şi de neîncălcat la asociere economică, politică, socială liberă şi voluntară împreună cu alţi indivizi suverani care-i sunt egali, precum şi în celelalte scopuri şi de aceea pentru a atinge acest lucru, omul trebuie să se emancipeze faţă de inviolabilitatea proprietăţii, faţă de respectul pentru legiuitor, faţă de frica faşă de biserică, faţă de laşitate în faţa opiniei publice, faţă de aroganţa stupidă a superiorităţii naţionale, rasiale, religioase şi sexuale, precum şi de concepţia puritană îngustă asupra vieţii umane.
Şi în sprijinul acestei declaraţii şi cu o solidă încredere în armonioasa amestecătura a societăţii omului şi în pornirile individuale, iubitorii libertăţii îşi consacră cu bucurie devotamentul fără de compromis, energia şi inteligenţa, solidaritatea şi propriile lor vieţi.
Aceasta declaraţie a fost scrisă la cererea unui anume ziar care ulterior a refuzat să o publice, cu toate că articolul era deja programat să apară.

E-urile - tabel sintetic

Sintetic, situaţia E-urilor din produsele alimentare:
E-100
nepericulos
E-170
nepericulos
E-240
tulburări
E-101
nepericulos
E-174
nepericulos
E-241
tulburări
E-102
periculos
E-175
nepericulos
E-250
periculos
E-103
nepericulos
E-180
nepericulos
E-251
periculos
E-104
nepericulos
E-181
nepericulos
E-252
periculos
E-105
nepericulos
E-200
nepericulos
E260...E268
nepericulos
E-110
nepericulos
E-201
nepericulos
E-300
nepericulos
E-111
nepericulos
E-202
nepericulos
E301....E309
nepericulos
E-120
periculos
E-203
nepericulos
E-311
periculos
E-121
nepericulos
E-210
cancerigen
E-312
periculos
E-122
nepericulos
E-211
cancerigen
E-320
colesterol
E-123
foarte cancerigen
E-212
cancerigen
E-321
colesterol
E-124
periculos
E-213
cancerigen
E-322
nepericulos
E-125
nepericulos
E-214
cancerigen
E325...E327
nepericulos
E-126
nepericulos
E-215
cancerigen
E-330
cel mai cancerigen
E-127
nepericulos
E-216
cancerigen
E331...E337
nepericulos
 - te-E-130
nepericulos
E-217
cancerigen
E338... E341
modificări gastrice
E-131
cancerigen
E-220
distruge B12
E400....E404
nepericulos
E-132
nepericulos
E-221
modificări gastrice
E-406
nepericulos
E-140
nepericulos
E-222
modificări gastrice
E-407
modificări gastrice
E-141
nepericulos
E-223
modificări gastrice
E-408
nepericulos
E-142
cancerigen
E-224
modificări gastrice
E-410
nepericulos
E-150
nepericulos
E-226
modificări gastrice
E-411
nepericulos
E-151
nepericulos
E-230
periculos
E-413
nepericulos
E-152
nepericulos
E-232
periculos
E-414
nepericulos
E-153
modificări gastrice
E-233
periculos
E-420
nepericulos
E-160
nepericulos
E-236
nepericulos
E-421
nepericulos
E-161
nepericulos
E-237
nepericulos
E-422
nepericulos
E-162
nepericulos
E-238
nepericulos
E-440
nepericulos
E-163
nepericulos
E-239
cancerigen
E-450
modificări gastrice

2 aprilie 2010

FMI a alimentat criza din Europa de Est, determinând statele să ceară ajutor

„Este ridicol că tocmai FMI a accelerat criza. A fost o încercare clară de a provoca bailout-ul unei întregi regiuni. Înaintea crizei, FMI practic nu avea clienţi. Odată cu criza şi cu noul management condus de Dominique Strauss-Kahn (directorul general al FMI - n.r.), Fondul şi-a găsit de lucru şi a obţinut mai mulţi bani"
a arătat Hampl în materialul publicat vineri.

Acesta a continuat explicând că, asemenea altor observatori, FMI a pus accentul pe date care exagerau expunerea băncilor vest-europene pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est, însă ignorau realitatea că împrumuturile subsidiarelor grupurilor bancare occidentale erau acoperite în mare parte de depozitele locale.

„Interpretarea greşită de către FMI a fost neplăcută în particular, şi au fost nevoiţi să corecteze acele date odată ce am intervenit"
a spus viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei.

Cehia nu se grăbeşte să intre în zona euro.

Hampl a reiterat viziunea băncii centrale în conducerea căreia activează afirmând că „nu e nicio grabă" ca Cehia să intre în zona euro, nici din partea autorităţilor de la Praga, nici din partea membrilor uniunii monetare.

„Cererea de membri noi în zona euro a căzut în criză. Decizia privind Estonia va arăta calea. Ar putea fi mai complicat decât a fost pentru Slovenia şi Slovacia"
a afirmat el.

Oficialul ceh a avertizat însă că adoptarea euro nu reprezintă „un leac universal" pentru statele emergente.

„Unii cred că îşi vor putea trage sufletul odată ce au intrat în zona euro. Această atitudine conduce direct la scenariul grec. Părinţii monedei euro credeau că adoptarea acesteia ar accelera reformele structurale. Exemplul Greciei arată că opusul acestei afirmaţii este adevărat"
a spus Hampl.

România, Ungaria, Letonia şi Ucraina au încheiat, la sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009, acorduri stand-by cu FMI. Polonia a contractat anul trecut o linie de credit de la Fond.

România are un acord stand-by pe doi ani cu FMI, semnat în martie 2009, pentru un împrumut de 12,95 miliarde de euro de la instituţie. La program mai participă UE, BM, BERD şi BEI, valoarea totală a creditului extern angajat de România de la instituţiile financiare internaţionale fiind de 19,95 miliarde euro.
Preluare gândul.info

1 aprilie 2010

PROIECTUL L.U.C.I.D. - Sistemul Fiarei de Control Uman Universal cu 666

Sistemul Fiarei de Control Uman Universal cu 666 a fost proiectat şi este la ora actuală implementat în America şi în întreaga lume. Ştiam că aceste lucruri trebuie să se petreacă, iar acum ele sunt aici şi în curând nu vom mai avea nici un loc de scăpare. Până prin anul 2000, tentaculele perfide ale Fratelui celui Mare vor stoarce şi ultima picătură de vitalitate din oameni. Se profilează la orizont un stat poliţienesc totalitar de coşmar.
Acesta este mesajul extrem de documentat – şi semnalul de alarmă – pe care vrea să-l transmită cartea de faţă. Să nu îţi imaginezi nici măcar o clipă că tu şi cei iubiţi ai tăi puteţi scăpa de această monstruoasă arătare care s-a aşezat în drumul nostru. De îndată ce Proiectul L.U.C.I.D. este pe deplin operaţional, fiecare bărbat, femeie şi copil va cădea pradă în ghearele sale ciber-electronice.

Sfârşiturile comunismului

Adevăratul destin al omului, susţineau tragicii greci, nu se dezvăluie decît în clipa morţii sale. Acelaşi lucru e valabil şi pentru comunism: prăbuşirea fulgerătoare, bizarul său hara-kiri ne oferă o imagine mai exactă despre ceea ce a fost. O asemenea privire înapoi se dovedeşte necesară dacă dorim să încercăm conturarea cauzelor tulburărilor postcomuniste, provenind, printre altele, din sentimentul de a fi dobîndit o victorie mult prea uşoară sau chiar de a fi căzut într-o capcană urzită tocmai de cei despre care credeam că vor fi eliminaţi. Cum s-ar putea explica năruirea regimului comunist chiar atunci cînd părea a fi distrus cu succes orice formă de opoziţie (ne amintim de măsurile energice luate de Andropov împotriva dizidenţilor)? Dacă nu a fost înfrînt de rezistenţa victimelor sale, nici de intervenţia din afară, atunci ce anume l-a împins spre dezastru? Care este preţul unei victorii fără luptă? Puterea bolşevismului era clară pentru toţi, ea îi impresiona pe străini şi îi hipnotiza pe supuşii imperiului comunist. Dar unde se afla slăbiciunea sa care a ţîşnit în mod brutal la lumină în timpul perestroikăi gorbacioviste?
Unde s-ar situa începutul sfârşitului regimului lui Lenin? Acum, cînd arhivele se întredeschid, cînd apar nenumărate memorii ale protagoniştilor, putem încerca să abordăm această problemă, crucială dacă dorim să descifrăm fizionomia postcomunismului şi să înţelegem care au fost elementele distruse în timpul furtunii temperate a anilor 1989-1991 şi care au revenit mai apoi la suprafaţă, pentru a pune capăt scurtei euforii a „revoluţiilor de catifea" şi a împiedica dificila refacere a societăţilor post-totalitare.

Testamentul politic al lui Nicolae Iorga

Nu voim a fi un stat modern oarecare, de o precocitate şi îndrăzneală care să uimească lumea. Având conştiinţă de ceea ce suntem, simţindu-ne români mai mult decât coborâtori ai romanilor şi chiar decât cetăţeni ai României, voim, în cea mai strânsă legătură cu tot ceea ce a fost sănătos în trecut să clădim cu mijloace româneşti civilizaţia românească pentru toţi românii.
Singura chestiune care trebuie imediat resolvată, prin braţele unite ale noastre e dreptul Românimii de a se impune ca stăpână în orice colţ al pământului pe care l-a locuit, l-a fructificat prin munca ei şi l-a adăpat cu sudorile şi sângele ei şi al
străbunilor.
A venit timpul să facem aici la noi politica noastră naţională, să întrebuinţăm în viaţa noastră naţională numai elementele naţionale, să îndepărtăm pe străinul nefolositor, iar cu atât mai mult pe străinul pierzător, pe străinul ucigător şi pervertitor al neamului nostru.