29 mai 2009

Din nou despre Nabucco...

Bătăliile (vizibile sau nu, cu şi fără victime) pentru sursele de energie ţin şi vor ţine capul de afiş al agendelor (politicienilor şi nu doar). În ultimii ani s-a tot vorbit de Nabucco, South Stream şi alte denumiri frumoase. În spatele acestor discuţii (mai la vedere, mai în spatele uşilor închise) au loc de fapt lupte aprige. S-a tot vorbit de faptul că trăim în era informaţiei. Este adevărat, dar până la urmă, energia este cea care învârte roata!

De aceea, faptul că civilizaţia umană încă nu a făcut pasul către noi surse de energie şi continuă să depindă în proporţie covârşitoare de combustibilii fosili (motivele acestei stări de fapt fiind o cu totul altă discuţie), vom continua să citim analize precum cea făcută în revista Capital:
care începe astfel:

Proiectul Nabucco are implicaţii mai mari decât pare la prima vedere. Crearea acestui traseu ar duce la modificări de substanţă în transportul de gaze din RP Chineză şi Japonia până în Germania şi Marea Britanie. Fiecare ţară are interesul său, indiferent că este furnizor, consumator sau doar e tranzitată de Nabucco.

Editarea online a imaginilor!

Nu de puţine ori, fiecare dintre noi am avut de editat o imagine. Desigur că există aplicaţii desktop pentru asta. Dar dacă acest lucru nu este o practică zilnică, dacă doar din când în când ne vedem nevoiţi să edităm o imagine, ce rost are să instalăm încă o aplicaţie pe propriul calculator, când există servicii online pentru acest lucru? Iată în continuare o trecere în revistă a câtorva astfel de site-uri care ne permit editarea imaginilor, fără pretenţia unei ierarhizări din punct de vedere al calităţii acestor servicii:

Kroppr
Permite rotirea şi redimensionarea imaginilor.

EasyCropper
Redimensionarea imaginii la valori precise ale lungimii şi lăţimii (în pixeli) devine o banalitate!

FotoFlexer
Integrând serviciile online de depozitare a fotografiilor precum:
este uşor de folosit.

Phixr
Un editor foto online, cu interfaţă similară unei aplicaţii desktop.


Pixenate
Permite manipulările uzuale ale unei imagini şi efecte cu un singur click de mouse.


Resizr
Redimensionarea imaginilor online cu posibilitatea rotirii.


Snipshot
O unealtă completă pentru editare imagini online, având atât o versiune gratuită, cât şi o versiune pro: redimensionare, îmbogăţire, rotire a imaginilor, toate uşor de făcut.

Aviary
O unealtă de tipul all-in-one.



Splashup
O unealtă puternică pentru editarea foto. Uşor de folosit, lucrează în timp real permiţând editarea mai multor imagini simultan.



Pixelmator
Suportă peste 100 de formate de fişier diferite. Pot fi deschise şi salvate fişiere PSD, TIFF, JPEG, PNG, PDF, EPS.


Mai multe astfel de aplicaţii online sunt prezentate aici.

27 mai 2009

Suita OpenOffice.org e la versiunea 3.1!

După versiunea majoră 3.0, iată că suita gratuită de aplicaţii office OpenOffice.org (OOo)a ajuns la versiunea 3.1 spre bucuria celor care vor să iasă din chingile Microsoft.

De ce OpenOffice? În primul rând pentru că e gratuit! Deşi este altceva decât MS Office, interfaţa cu utilizatorul nu va crea probleme în utilizare celor care au folosit suita Microsoft.

Sub titlul „Enterprise Applications: OpenOffice.org 3.1 Is a Worthwhile Upgrade”, prestigioasa eWeek face o prezentare a noutăţilor acestei ultime versiuni.

6 mai 2009

Spor de penibilitate?

Iată că înfierarea proletară funcţionează şi azi: sub titlul THE END OF …PATIENCE (SFARSITUL RABDARII) şi subtitlul „Protest public impotriva actelor de defaimare a tarii si subminare a intereselor nationale”, stimabili reprezentanţi ai:
  • Asociaţiei Naţionale a Organizatorilor de Conferinte şi Expoziţii (RCB) - Paul Mărăşoiu
  • Patronatului Asociaţiei Naţionale a Agenţilor de Turism (ANAT) - Corina Martin
  • Federaţiei Industriei Hoteliere (FIHR) - Mihai Râjniţă
  • Organizaţiei Patronatului din Turismul Balnear (OPTBR) - Nicu Rădulescu
  • Clubului Presei de Turism (CPTR) - Victor Rădulescu
  • Departamentului de Turism al Primăriei Bucureşti - Florin Dragomir
  • Federaţiei Asociaţiilor de Promovare a Turismului (FAPT) - Corina Martin
  • Asociaţiei de Promovare a Turismului – Litoral - Corina Martin
  • Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) - Maria Stoian
Subiectul iritării stimabililor îl reprezintă conform precizărilor:
In urma cu o saptamana, pe 27 Aprilie a.c., a fost postat in website-ul “YOUTUBE” un material intitulat mincinos si subversiv : “IMNUL TURISTIC AL ROMANIEI – THE END OF CHOICE”, parafrazand titlul unui cantec, nelansat inca la acea data, menit sa sustina promovarea turistica a Romaniei in anul 2009, melodie intitulata “THE LAND OF CHOICE”.
Ce înţelegem de aici? Că „materialul mincinos şi subversiv” parafraza un cântec (mă rog, doar titlul lui :)) nelansat încă!! Ce ne mai spun semnatarii:
Trebuie subliniat ca aceasta, asa zisa “creatie” a celor de la HappyFish este un vadit act de defaimare a Romaniei, de subminare a intereselor nationale, de distorsionare rau intentionata a imaginii unei destinatii turistice, de instigare la proxenetism, prostitutie, pornografie, pedofilie, trafic de organe si alte nemernicii, pe care numai o minte bolnava le putea lua ca repere de profil si imagine ale propriei tari. Oricat de mult ar fi de condamnt lipsa de eficienta sau moralitate a administratiei sau politicienilor, o astfel de “creatie” de tipul celei in discutie, nu poate fi menita sa imbunatateasca situatia ci numai sa o agraveze, atacul fiind la adresa imaginii si intereselor tarii si natiunii, si nicidecum catre un politician, demnitar sau actiunile acestora.
Adică dom'le nu e joacă! E chiar un „vădit act de defăimare” a României! Adică dacă iei în derâdere un demers penibil (şi vorbim aici de faptul că un imn oricât ar fi el de super nu-i va face pe turiştii străini să dea buzna pe mioriticele plaiuri fără infrastructură şi servicii de calitate) defăimezi ţara! Cu alte cuvinte, dai în mine, dai în tine, dai în fabrici şi uzine!
Faţă de acest „protest public”, nu se poate spune decât:

Mai răsfiraţi tovarăşi, mai răsfiraţi...