Spre Mihai Eminescu

Dacia Logan - Manual service

Retuş în tuş

Retus in-tus

Euro-ţigănisme

Urmându-i pe italieni, francezii ne trimit înapoi ţiganii. Atât nouă cât şi bulgarilor. Deci pur şi simplu, fac tot ce pot pentru a scăpa de ei. Le dau şi bani, le pun la dispoziţie avioane, totul în dorinţa de a nu-i mai vedea în preajma lor. De a-i şti cât mai departe. De a-i uita. De a-şi duce viaţa aşa cum şi-au dus-o şi în perioada când ţiganii nu veniseră încă în „hexagon” şi „cizmă”!

Pe de o parte, cetăţenii obişnuiţi sunt de înţeles. Nimănui nu-i convine să fie deranjat, agresat, furat... Dar nu cetăţenii obişnuiţi le-au pus la dispoziţie zborul cu avionul. Nu cetăţenii obişnuiţi au luat măsuri menite a-i îndepărta pe ţigani, ci autorităţile unui stat european occidental, în anul de graţie 2010. Deci un astfel de stat a preferat să bage capul în nisip precum struţul şi să se prefacă a nu vedea problema. Marea sa rezolvare a fost să-i trimită pe ţigani înapoi de unde au veni. Şi asta în condiţiile în care, când cu cu ceva ani în urmă România era o aspirantă la integrare (de toate felurile), presa occidentală era plină de critici la adresa autorităţilor române care chipurile nu făceau destul pentru a „integra” minoritatea ţigănească. Cu alte cuvinte, poporul român nu făcea destul pentru civilizarea, culturalizarea, educarea minorităţii ţigăneşti. Cu alte cuvinte, nu rezolva problema!


Acum, când „problema” a ajuns în curtea lor, singura soluţie găsită de aceşti critici a fost aceea de a ni-i returna! Şi noi ce să facem cu ei? Avem cumva mai multe resurse pentru a-i „integra”? Halal soluţie!

Bahto delo delo!

Ghid practic accesare fonduri europene prin REGIO

Eminescu ucis la comandă

Sateliţii artificiali ai Pământului

Îmi imaginam că Pământul are o mulţime de sateliţi artificiali. Dar nici chiar aşa!!

Cum lucrează Google

Infographic by the Pay Per Click Blog

Biblia vitaminelor

Cum să scriem un articol ştiinţific

În sfârşit nefumător

Tehnologia valorificarii laptelui

„Popa Prostu'”

După tragedia de la maternitatea Giuleşti, ieri la TV a fost invitat un popă cu scopul declarat de a ajuta la consilierea şi întărirea mămicilor ce şi-au pierdut bebeluşii în incendiu. Fără nici o legătură cu scopul pentru care era invitat să se adreseze pe postul de televiziune, omul a luat-o prin bălării, vorbind de fapt despre biserică, despre aşa-numitul „botez de urgenţă” pe care l-ar putea face oricine (cu condiţia să fie creştin), şi alte lucruri mult prea pământene şi comerciale pentru momentul şi scopul pentru care vorbea.

Ei bine, cu tot ridicolul situaţiei, omul rotofei la faţă (trai bun la biserică, nu?) era ca peştele-n apă când spunea că bebeluşii nu vor putea fi îngropaţi creştineşte pentru că, atenţie, n-au fost botezaţi încă! :(

Să nu ne mirăm totuşi! Atâta timp cât şi-au ales în frunte un om cu un puternic spirit comercial, comerţul cu iluzii va aduce mari beneficii reprezentanţilor bisericii pe pământ.

„Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac!” Ba ştiu foarte bine! La fel ca şi politicienii, vând iluzii şi-şi fac lor raiul aici pe pământ...

Întrebarea este: astfel de feţe bisericeşti realizează că aduc deservicii însăşi bisericii pe care chipurile o slujesc?

E-urile şi sănătatea

Invidia

Într-o zi, vecinul nostru de bloc şi-a luat un aparat de aer condiţionat. Era un zăduf îngrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer condiţionat şi nici bani ca să ne cumpărăm unul. Sufeream de căldură şi de invidie. Aveam însă o bibliotecă. Ne-am uitat în ea şi am scos cugetările lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-două despre bine şi sensul vieţii şi, deşi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.
Ceva mai târziu, vecinul şi-a deschis un butic şi a început să umble îmbrăcat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis liniştiţi, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a apărut deodată într-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicletă, dar l-am dispreţuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai târziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertsan. Nu ne-a păsat, căci şi noi îl schimbaserăm deja pe Platon cu Aristotel. Şi-a luat şi un 4x4, cel mai mare de pe stradă. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a făcut să zâmbim împăcaţi.

A mai trecut o vreme şi vecinul şi-a luat nevastă nouă: blondă, frumoasă, tânără. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia după Ioan. Vecinul şi-a îmbrăcat soaţa cu o garderobă întreagă şi cu blănuri, başca bijuteriile. Noi ne-am îmbrăcat spiritul citind din Eclesiast. În fine, vecinul s-a mutat într-o vilă la şosea cu gard mare, bodigarzi şi piscină. Am rezistat şi de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vilă - la munte. După ce am văzut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Învierea lui Tolstoi, al cărei efect l-am consolidat cu Ghilgameş, Ghandi şi Declaraţia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simţit cu mult mai bine.
L-au dat la televizor la o emisiune foarte populară. Ne-am stăpânit emoţia cu o porţie de Caragiale. L-au dat a doua oară cu mare succes: am fi suferit dacă nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov şi Cazul Wagner al lui Nietzsche.
Aşa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul îşi lua case, maşini, iahturi, femei. Noi răspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era strânsă, dar echilibrată. În sfârşit, într-o zi l-au arătat cu cătuşe la mâini, umflat de DNA. Am răsfoit atunci fericiţi Apocalipsa. Dar peste vreo două săptămâni, vecinul nostru era eliberat şi chiar şi-a anunţat candidatura pe listele unui partid majoritar.
Scârbiţi, ne-am uitat în bibliotecă. N-am mai văzut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oară. Nu ne-a venit să credem. Pentru a treia oară ne-am uitat cu atenţie. Acelaşi rezultat: citiserăm toate cărţile. Şi atunci ne-a cuprins invidia...
Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?

Dan Puric

Ce aveţi, nevrednicilor, cu această ţară?

de Adrian Păunescu - 14 iunie 2010

Până la urmă, ce aveţi, nevrednicilor cu această ţară? Cum dracului de aţi ajuns voi, nişte sfertodocţi abuzivi, să conduceţi o Românie bimilenară, să vă îmbogăţiţi pe seama ei şi să nu vă astâmpăraţi nici după ce v-aţi făcut plinul, gaşcă de citrice putrede ce sunteţi! Noi, ăilalţi, aproape că vă şi iertasem pentru marşul vostru prin străchini, pentru neverosimila trecere într-o noapte de la stânga la dreapta, pentru toată contribuţia voastră la prăpădul general. Vă consideram nişte începători în ale politicii şi nişte buşteni în care încă nu a intrat meşterul cu dalta, să le dea forma. V-aţi trădat familiile şi prietenii, ca să cerşiţi un loc mai în faţă la momentul împărţirii de scaune. Şi dacă aţi fost cinici şi duri între voi, ce v-ar fi putut opri din opera de umilire şi retrogradare a poporului român, căruia i-aţi dat cu democraţia în cap, să-i treacă pofta de-a mai exprima opţiuni. Primele întruchipări ale voastre erau parcă din galeria de epubrete a unui prestidigitator alchimist. Cu timpul, leagănul naşterii voastre a fost chiuveta. Din spălăturile ei s-a putut naşte haita voastră nevertebrată şi lacomă.

Dar măcar o relaţie de bună ziua să fi menţinut voi cu poporul pe care l-aţi târât în toate aventurile zoologiei infecte. Vă trebuia această legitimaţie nobilă facturată de poporul român. N-aţi păstrat nici măcar această regulă formală a jocului, aţi început să împărţiţi copite, în stânga şi în dreapta, celor care v-au girat începuturile ceţoase. Duduiţi printre noi cu o totală lipsă de ruşine şi cu un înspăimântător efect pervers al lipsei de biografie. V-aţi şters pe picioare şi pe creier cu steagurile şi aţi dat ţara care vă suportase pe trei frigidere, pe un fax, pe cinci televizoare şi pe o maşină automată de făcut bani. Aţi inventat geografii perverse şi n-aţi mai recunoscut istoria relaţiilor dintre ţara în care trăiţi şi alte ţări, importante şi decisive, ale lumii. Prin pluralism aţi înţeles indecizia înjositoare de a nu şti, în momentul oportun, care fund de stăpân trebuie spălat şi pupat, ca să-i crească importanţa.

Dar, mai ales, aţi învăţat să furaţi. Ăia care erau consideraţi performeri, pentru că furau oul de sub cloşcă, au devenit, între timp, nişte amatori jalnici în comparaţie cu maeştrii care sunteţi. Iar unde n-aţi putut da lovituri directe aţi introdus şmechereşte politica voastră de tăiere din salarii şi din pensii, ca să acoperiţi prin drastică împuţinare ceea ce nici nu s-ar fi observat dacă ştiaţi să dinamizaţi componentele relansării economice. E pustiu pe unde călcaţi voi şi se goleşte ţara de medici, de avocaţi, de ingineri, de umanişti, de tehnicieni. Mor oamenii de disperare, bombardaţi perfid de ştirile pe care ţine să li le transmită, rânjind, rânjind şi din ochi, nu numai din gură, homunculul şef, ăla pus în capul trebii de piraţii lacrimii naţionale. Pe unde să mai scoatem capul, în acest joc de esenţă cinică, la care ne împingeţi de parcă ne-aţi mai pregăti, după viaţa nenorocită pe care o ducem, pentru o altă viaţă, de inconştienţă şi huzur.

Unde e capitalismul, ticăloşilor? Ce-i cu această infernală derivă în care pluteşte biata noastră ţară? Aţi jupuit zilnic poporul român, v-aţi îmbuibat şi v-aţi înfăşurat în ziduri groase de epidermă porcină, ca să nu vă mai deranjeze nici măcar un cuvânt din partea celor obidiţi. Cum faceţi voi, mă, zilnic teoria solidarităţii şi o adresaţi amărâţilor ţării, când aţi furat şi furaţi - legal şi ilegal - tocmai averea celor mulţi? Înapoi în zoologie, căpuşi portocalii! Poate aţi uitat un banc sinistru care circula acum câţiva ani prin estul Europei: a fost descoperită mama lui Lenin. Ea e vie. Şi e din nou gravidă.

Pierduta noastră ţară

Pierduta noastră ţară,
Ce se mai poate face,
Când, ca-n război, noi pierdem
Sărmana noastră pace?
Românii mor de foame
În propria lor ţară,
Nici nu se nasc copiii,
Că şi încep să moară.
E-o maladie gravă,
În fiecare casă
Mormântul ne atrage
Şi steaua ne apasă,
Aici, e-un fel de cuşcă,
Făcută din zăbrele,
Adolescenţii-nvaţă
Să mintă şi să-nşele.
Bătrânii-şi poartă vârsta
Prin zile nisipoase,
Dar cea mai grea povară
Li-s propriile oase.
N-au bani de-o biată pâine,
În pieţele corupte,
Nu-i mai ascultă nimeni
Pe cei întorşi din lupte.
Ferestrele-n oraşe,
Ferestrele în sate
Rămân şi zi, şi noapte
La fel de-ndoliate.
Şi, vai, ca nişte jalnici
Şi vinovaţi furunculi,
Apar pe trupul ţării
Distrugători homunculi.
Pierduta noastră ţară
Te-ai afundat în tine,
Apar marionete,
Ce clămpăne că-i bine
Impozite cretine
Şi taxe criminale
Blochează în cavale
Cântările de jale.
Se moare-n România
Ca-n abatoare stranii
Ce vite de tăiere
Au devenit ţăranii,
Dar trec şi muncitorii
Şi trec şi cărturarii,
Prin marile sentinţe
Şi marile avarii.
Pe-aici, prin România
Nu numai că se plânge,
Dar roua de pe iarbă
În zori miroase-a sânge.
Eşti văduvă de pace,
Tristeţea te omoară,
Pierduta noastră viaţă,
Pierduta noastră ţară!