Criză de criză...

Criză, criză, criză...
Un cuvânt la ordinea zilei. Un cuvânt care ne asaltează fie pe ecranele televizoarelor, fie din paginile ziarelor... Diverşii specialişti ne expun propriile teorii, prognoze, analize şi sinteze... Unii se iau foarte în serios, alţii o dau pe gluma conform căreia pe noi nu ne afectează criza întrucât noi suntem în criză de când ne ştim...
Ce să mai înţeleagă omul? Dincolo de multiplele explicaţii, el simte că îi fuge pământul de sub picioare...
Cu toate acestea, apar şi unele certitudini. Una dintre ele este aceasta:

Într-un singur an, Fondul Monetar Internaţional a trecut de la o pierdere de 89 milioane dolari, la un profit de 126 milioane dolari.

Ei, asta da ştire! Să te mai îndoieşti de teoria conspiraţiei globale! În plus, aşa mentru menţinerea nivelului de adrenalină, mai vine una: adevărata criză începe în 2011! De asta ce să mai spunem?
Până una alta, la noi onorabilii domni Năstase Adrian şi Iliescu Ion au scăpat de problemele cu justiţia:

• Cei 322 au ţinut iarăşi justiţia departe de Năstase
• Ion Iliescu a fost scos de sub urmarire penală în dosarul Mineriadei

Acum câteva zile, un telespectator a trimis unei televiziuni o propunere cu adevărat novatoare: la următoarele alegeri (neimportant dacă sunt prezidenţiale sau nu), pe lângă lista candidaţilor să apară pe buletinul de vot şi opţiunea:

• Eliminarea actualei clase politice

Astfel, toţi actualii şi foştii nu vor mai putea candida. Abia astfel s-ar produce schimbarea acestor politicieni care nu fac decât să se rotească între ei. O fi o propunere idealistă, dar mie unul îmi place!

Pentru că mai presus de orice altă criză, pe noi ne omoară criza morală!

Tributul - versiunea modernă...

Istoria ne arată că de-a lungul a sute de ani, poporul român a plătit tribut (haraci, bir), cel mai cunoscut fiind cel din perioada Evului Mediu, când acesta era plătit către Înalta Poartă a imperiului otoman. În acea perioadă, imperiul otoman reprezenta pericolul transformării Ţărilor Române în paşalâcuri turceşti. Era un mod primitiv de a ne cumpăra pacea pentru scurte perioade de timp.

Între timp, ca orice alte metode, lucrurile s-au modernizat, au devenit mai subtile, cel puţin în aparenţă. Aşa se face că aflăm din nou că Bechtel mai are nevoie de 250 milioane euro pentru tronsonul Câmpia Turzii-Gilău! Să ne amintim discuţiile iniţiale legate de contractul acesta! Să ne amintim discuţiile ulterioare, de-a lungul timpului, sub diversele guvernări şi sub diverşii miniştri ai transporturilor! Niciunul din aceştia nu a răspuns pentru acest contract păgubos...

Dar dincolo de acestea, rămâne esenţa: plătim în continuare tribut... Faptul că acesta îmbracă forme noi precum astfel de contracte în derularea cărora trebuie să tot plătim, nu înseamnă că el n-ar reprezenta tot un haraci. De data asta plătit către mari concerne internaţionale...

Şi cât timp clasa politică pe care o tot alegem de douăzeci de ani e alcătuită cam din aceleaşi personaje, cât timp nimeni nu răspunde pentru ceea ce face, vom continua să plătim...

P.S. Pe acest subiect, a apărut un articol: Pe cine a mituit România pentru a intra în NATO? din care un citat din declaraţia ministrului Berceanu poate avea relevanţă:

La vremea la care a fost semnat (anul 2003, n.red.), contractul cu Bechtel era un fel de cerinţă pentru ca România să intre în NATO. Înţeleg nevoia ca o companie americana să intre pe piaţa românească în construcţia de autostrăzi, dar nu înteleg de ce contractul a fost negociat în doar şapte zile, iar valoarea contractului, de 2,3 miliarde de euro, a fost stabilită prin extrapolarea studiului de fezabilitate făcut pe şase kilometri la toţi cei 415 kilometri ai Autostrăzii.