Adrian Păunescu
Tată amărît, ce-ai păţit de toate,
Iţi colind atît, multă sănătate.
Iubitul meu tată, cel aspru în toate,
Tu nu ai avut niciodată dreptate
Că aspră ţi-e mîna ce-a fost să mă bată,
Dar azi ţi-o sărut că slăbită ţi-e, tată.
Şi uită-te, dragule, casa-i senină
Şi pomii şi fiii sînt toţi în grădină,
Apucă de clanţă cu mîna trudită,
Să ştii că-i minciună, tu nu ai flebită.
Bătrîne al meu, eu ţi-aş da milioane -
La cîte-ai avut pîn'-acum ghinioane -
Mă rogi să-ţi mai spun ce-i cu lumea, cu ţara,
Dar vezi că tuşeşti şi mai lasă ţigara.
De ce te-ai uscat, parcă eşti pergamentul
Pe care bunicul şi-a scris testamentul
Şi nu mai tresări la poştaş cînd te cheamă
Că nu sînt veşti proaste, să n-ai nici o teamă.
Aş vrea să-ţi colind, trecătorule tată,
Măcar să te simţi şi tu mare o dată.
Părinte al meu, toţi ai casei sînt bine
Şi vitele-n curte întreabă de tine.
Mai lasă-le-ncolo tristeţe şi boală.
Din cerga cea aspră de lînă te scoală,
A ta este ziua, venirăm cu toţii
Şi vor să-şi cunoască bunicul nepoţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu