La vârsta de 17 ani, Benjamin Fulford, fiul unui diplomat canadian, s-a revoltat împotriva educaţiei la care era supus şi a fugit cu un vas în inima Amazonului, pentru a trăi cu un trib de foşti canibali.
Continuând să caute răspunsuri şi să încerce să înţeleagă mai bine societatea occidentală, a petrecut un timp într-o comunitate independentă din punct de vedere economic din Argentina, înainte de a se îndrepta spre Japonia, unde s-a înscris la universitate.
Un om cu principii, curajos, tradiţionalist idealist, a demisionat din poziţia de redactor şef al redacţiei Asia-Pacific a revistei Forbes, după ce editorul a refuzat să publice un articol despre un scandal pe care îl investigase. Cercetând mai departe în mod independent lumea afacerilor, a început să descopere reţeaua complexă a controlului financiar global exercitat de familia Rockefeller şi Rothschild, şi de asemenea existenţa unei arme biologice, numita SARS, ce acţionează doar asupra membrilor unei anumite rase.
Aceste planuri ce urmăresc depopularea globală au fost cele care au deranjat anumite facţiuni importante şi puternice din Japonia, Taiwan şi China. După ce a fost abordat de un ninja real al zilelor noastre, lucrurile s-au complicat, culminând în anul 2007 când Benjamin a devenit primul occidental din ultimii 500 de ani care a fost admis în rândurile societăţilor secrete orientale (organizaţii cu peste şase milioane de membri).
Acţionand ca purtător de cuvânt al acestora, el a ieşit în faţă pentru a transmite un mesaj simplu societăţii secrete a „Iluminaţilor“: că ar trebui să recunoască că timpul lor s-a sfârşit şi ar trebui să se retragă fără nici o luptă şi să permită lumii să prospere aşa cum ar trebui – sau, în caz contrar, să accepte consecinţele, adică ameninţarea ce vine din partea celor 100.000 de asasini profesionişti. Acest mesaj a fost comunicat prima dată prin intermediul doctorului Henry Makow (http://savethemales.ca/002056.html) în iunie 2007 şi Jeff Rense (http://www.rense.com/Datapages/fulfdat.htm) în iulie 2007.
Membrii Proiectului Camelot au călătorit în Japonia pentru a se întâlni cu Benjamin Fulford. Interviul nostru prezintă incredibila sa poveste – şi va reaminti de asemenea societăţii „Iluminaţilor“ că ultimatumul este real, serios şi extrem de ameninţător.
Înarmat cu o viziune optimistă şi contagioasă asupra viitorului, Benjamin este pe deplin pregătit să fie următorul Ministru de Finanţe al Japoniei. Planurile sale referitoare la modul în care va cheltui cele 5 trilioane de dolari din rezervele externe ale Japoniei pentru a elimina sărăcia la nivel mondial, pentru a repara pagubele imense provocate generaţii la rând de o elită nemiloasă, sunt plauzibile şi inspiratoare, nu doar simplă retorică. Acesta este un om cu o profundă înţelegere asupra Estului şi Vestului, un istoric al economiei globale care gândeşte într-un mod total nonconformist, un iubitor al păcii, căruia nu îi este frică să facă cunoscute cuvintele războinicilor.
– Kerry Cassidy şi Bill Ryan, Proiectul Camelot.
Kerry Cassidy (KC): Ai lucrat timp de sase ani la Forbes, din cate am inteles.
Benjamin Fulford (BF): Da, aproape sase ani.
KC: Si lucrezi de 20 de ani ca si scriitor si jurnalist in Japonia?
BF: Mai mult de atat. Am venit aici in 1980 la universitate.
KC: Stiai in acel punct ca vei face studii economice?
BF: Vroiam doar sa invat. Nu ma gandeam deloc la diplome sau servicii. De fapt, am urmat toate cursurile care erau predate. Am urmat cursurile de economie, sociologie, antropologie, matematica, biologie, toate. In cele din urma am obtinut o diploma de la Universitatea British Columbia in Studii Asiatice, cu o specialitate in sfera problematicii chinezesti. Am urmat cursurile Universitatii Sophia din Japonia pentru trei ani si jumatate. Am facut aproape 8 ani de studii – mult mai mult decat imi era necesar. ......
Continuarea acestui articol este la adresa aceasta, fiind un articol extras din Nexus Magazine, Anul V, Numarul 13 (octombrie - decembrie 2009).