Adrian Păunescu
Aceloraşi călăi din toată vremea
Le sîntem astăzi victime şi noi
Şi ni se pare că mereu sînt alţii,
Că nu se-ntoarce vremea înapoi.
Dar ei, orice ar fi rămîn aceiaşi,
Mimînd frumos acelaşi fapt urît
Şi au apucătura curioasă
De-a ne privi nu-n ochi, ci mai spre gît.
Acolo vor izbi fără de milă,
Ca să despartă capul viu de corp
Şi-apoi să-şi spele mîinile bolnave,
Spre alte victime privind ca orb.
Nu s-a schimbat nimic de cînd e lumea,
Tot ce a fost vreodată rău. e rău,
Şi binele e fugărit într-una
În victima dorită de călău.
Dar fix aceiaşi oameni fac întruna
Ce au făcut de alte mii de ori
Şi fix aceiaşi proşti îi cred mai tandri
Dacă le duc vagoane mari de flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu